fuioare de lumină
fuioare de lumină cad pe praguri
și somnolente umbre pe pereți,
ca mierea se strecoară printre faguri
și se lipesc de suflet ca peceți.
în primăvara asta sunt buimac,
cam toate măștile îmi curg pe chip,
că m-am trezit la început de veac
pe-o plajă mișcătoare de nisip.
parcă m-a prins din urmă veșnicia
în care-s pedepsit să mai rămân,
să port pe mai departe eu făclia
acestei vieți ca ultimul român.
de-atâtea zodii anii mi se-ncurcă,
se risipesc miresmele prin crâng
și toate florile le-adun în cârcă
din primăvara dragului Parâng.
din cerul meu c-o pulbere de sori
n-am dezlegat nicio minune-n lume,
am fost născut din patimi și erori
și am purtat ca orice om un nume.
luni, 22 aprilie 2013
-->
Comentarii