Se plimbă în soare floarea de cireș
Șoptind spre luciul apei o baladă
Când primăvara a adormit pe preș.
O pitulice, ca o iscoadă,
Interogează dur petalele
Cu triluri ce lunecă-n cascadă.
Doar apa, umezindu-și buzele,
Privește spre explozia de roz
Și-o-asimilează-n propria piele.
Cântă scatiul ca un virtuoz
Drenând iubire peste secunde
Transparente ce-au căștigat un loz
La loteria dulce, cu funde.
În primăvara asta galantă
Poate bucuria îmi răspunde
Docilă, blândă și elegantă.
Îmbrățișez căldura făloasă,
Evadez din camera casantă –
Luna martie e pe terasă.

Comentarii
Cel mai tare iubesc Primăvara!
O primăvară cu bucurii!