GÂND ÎNGHEŢAT

Am lipit de geam obrazul
Să privesc cum viscoleşte,
Fulgii mici izbesc pervazul,
Gândul meu, se zvârcoleşte.

Noaptea vrea să-mi intre-n casă,
Stele vor să-mi fie lustră,
Dar tristeţea nu mă lasă
Liberă prin iarna-ngustă.

Dansul fulgilor, sălbatic,
Rupe-a genelor clipire,
Frigul mă pătrunde-apatic
Încolţindu-mi adormire.

Şi când pleoapa udă-adoarme
Înnodând sub ea suspine,
Gerul sapă cu-a lui arme
Reci fiori prin calde vine.

Şi tresar la gândul care
Galopând printre troiene,
Nu se-opreşte la hotare,
Doar la tine pe sub gene.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
Acum 32 minute
Victor Bivolu a postat o discuție
Acum 3 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
Acum 4 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
Acum 5 ore
Mai Mult…
-->