Gânduri din inima omului ce fierb fără zgomot
Din adâncul fiinţei sale ce-au dat în clocot,
Zboară afară invizibile, spre tărâmuri îndepărtate
Undeva în aer şi ajung uneori să le simţi în spate.
Şi ai o senzaţie ce te face să tremuri fără sens,
Dar care te fac să ajungi cu ele la un consens.
Inconştient, răspunzi prin gesturi şi priviri încrucişate
Cu persoane ce nu le cunoşti, dar le simţi apropiate.
Şi gândurile fierte şi fără zgomot ale omului sunt multe,
Fel şi fel de gânduri inundă inima omului pe tăcute.
Dar ce-oi spune eu că-s tacute, când ele fac gălăgie mare?
Mmm!, am să-ncerc să găsesc un raspuns la această întrebare.
Ele sunt ca un uragan în inima omului îngândurat,
Ca un uragan ce doboară cu duşmănie tot ce-n cale i s-a arătat.
Şi totuşi, sunt tăcute atâta timp cât nu sunt spuse în cuvinte,
Sau nu sunt aruncate în vânt sub formă de false jurăminte.
Gânduri de iubire, de ură, de invidie, de izbândă, de fericire in viaţă
Ce pentru fiecare dintre noi au cea mai mare importanţă.
Poate, pentru cei de lângă noi ar fi nişte prostii dacă le-ar auzi,
Cred că ne-ar considera nişte incapabili sau ne-ar vedea ca si lăuzi.
Dar nu contează, tot ce pentru alţii nu semnifică nimic dintr-ale tale gânduri,
Poate că la un moment dat, aceste gânduri se vor sincroniza cu ale lor simţuri.
Şi se va ajunge la o unire de sentimente şi gânduri împărtăşite,
Şi va fi frumos şi bine în lumea asta plină, de-atâtea gânduri fierte şi clocotite.
Mihaela Moşneanu
Comentarii
Multumesc frumos, d-na Staniloiu ptr. lectura si mai ales, am sa tin cont de sfat.
Oricum ideea e foarte interesantă şi merită aşa cum a spus şi George să mai perii puţin pentru a scoate o frumoasă poezie în vers alb. Material este destul. Succes Mihaela!
Am sa-ncerc George, promit!