gară pustie
m-am oprit la ultima stație,
gară pustie,
trenul a pecat singur spre nu știu unde,
singuritatea te devoră,
fântânile plâng,
doi plopi cântă la ocarină,
doar umbre:
de oameni, de pomi, de case.
din cer picau aburi de căldură,
câmpia era incendiată de sentimente.
încotro?
spre înapoi, spre copilărie,
drum închis!
nu ai voie să te uiți peste gard
la anii de aur ai tăi,
la dreapta?
nu mai găsești nicio femeie
care să-ți alinte sufletul…
la stânga?
prietenii s-au dus…
m-am așezat la umbra plopilor
și-am meditat profund:
ce frumoasă e singurătatea
într-o gară pustie…
luni, 29 aprilie 2013
-->
Comentarii
Frumos poem