( poezii pentru copii)
Când prin ramul desfrunzit
Traistă goală* s-a-ncâlcit,
frunza mama, toată o spaimă,
ghinda-a vrut s-o prindă-n palmă.
Din stejarul rămuros
a căzut o ghindă, jos;
o biluţă cafenie,
iar pe cap purta tichie.
Ici şi colo o pată verde;
ghindei, nu-i venea a crede.
Frunza toată deocheată,
curcubeu pădurea toată.
-Oh, dormeam aşa de bine,
ce s-o fi-ntâmplat cu mine?
În somn m-am rostogolit
pe pământ de m-am trezit?!?
Şi visam aşa frumos!
Că sunt mare, rămuros
Mă scăldau raze de soare
Şi-aveam lumea la picioare.
Aşa cugeta năucă
în căpşorul ei de nucă
cănd, văzu pe doamna Riţa,
pe roşcata veveriţa,
lângă ale ei nepoate
adunând alune coapte.
Poama, pe sub căciuliţă
tremura, până-n codiţă.
-Ce-i atâta zor şi grabă?
-Ei, nu ne opri din treabă.
Tu eşti mica şi nu ştii
cum sunt iernile. Copii,
hai, daţi zor nu leneviţi,
adunaţi tot ce găsiţi.
Trebuie să strângem hrană;
ne-aprovizionăm de iarnă.
Nu căscaţi şi pierdeţi timpul
uite, se-nteţeşte vântul.
-Iarnă, hrană, ce cuvinte…
nu-nţeleg, sunteţi smintite?
Eu din cer căzută-s, parcă.
Voi vorbiţi de promoroacă
şi de atâtea fenomene,
sincer, îmi păreţi viclene,
că-s din somn abia trezită.
-Doamne sfinte, ce-aiurită,
spune frunza-ngălbenită,
taci! De te află, eşti sfârşită!
Apoi, moale ca o plăpumea,
trage plodul drept sub ea
şi ţinându-l strâns la piept
îl fixă, ca într-un corset.
-Vine iarna cu nămeţi
şi mi-e teamă că îngheţi,
glăsuieşte mama frunză
încercând puiul să-ascunză.
Seacă n-aveai cum să fii,
am simţit asta, să ştii!
Dormi copilă, dormi să creşti
cum cresc pruncii din poveşti,
primăvara să-ncolţeşti
un strejar să-mi dăruieşti.
Fructul mic, un fel de ou,
se visă stejar din nou,
iar din piept, ca din senin
prind să-i crească rădăcini.
Veronica Şerban
(2017)
(foto:sursa internet)
Comentarii