gotic târziu
toamna alunecă pe frunze,
un gotic târziu printre raze difuze,
feștilele ard printre brazi
și rozele moarte cad la pământ,
ard pletele blonde
de fete pe cer,
ducând cu ele povești de iubire,
se rup printre pomi goluri de întuneric,
se-aude departe un cântec suav,
baladă de toamnă târzie,
flaute dulci
ce deschid tăceri
pe gânduri de taină.
fire putrezite, mătăsoase
de păiejeni
legând o mătrăgună de alta,
au împânzit balta,
apele privesc spre cer,
aud prin întuneric
cum râurile plâng,
câmpii de teamă
și mori de vânt,
doar în cuvânt…
a plecat și Don Quijote acasă,
zeii se trag spre bătrâna vatră,
iluzia surâsului
moare pe o petală de trandafir.
joi, 6 septembrie 2012
-->
Comentarii