Astralul cânt
clipa mi-o inundă
prelins
sub al toamnei vânt
cu foşnetul de frunze.
Încet, încet se pierde,
cântecul apune
şi-n plânsetul de strune
cade în genune,
vibraţia îi piere...
Nu se mai aude
cântecul ce moare!
El iar se-nfiripează
sub seninul noptii
când Heruvimul
mi se-naripează
şi drumul greu al sorţii
singur mi-l vegheză...
-->
Comentarii