Culisele erau impresionante! Așteptam cu mare emoție să-mi vină rândul. Aici anunțurile se făceau prin difuzoare, aveau lumini, de, era la oraș!
Cineva ne-a făcut semn că, după anunțul la difuzor, urma să intrăm noi pe scenă: întâi eu ca solist apoi și restul de copii.
Am fost împins să ies de după perdea și m-am trezit într-o mare de întuneric, pentru o clipă, apoi am fost orbit de un reflector! Am uitat și cum mă cheamă!
- Să cântăm împreună cu copiii din Balta Albă, ocupanții locului trei la spectacolul de azi, cântecul Hora Unirii! - a anunțat vocea din difuzor.
- Hai, începe - mi-au șoptit de după perdea! Cântă!
- Iepuraș, coconaș, a fugit peste imaș...
Toată sala a început să cânte cu mine, în timp ce alții rădeau în hohote! Am cântat până la capăt, dar între timp îmi revenisem, așa că am început și Hora Unirii.
Sala a început să cânte cu mine, încet, încet, au intrat și ceilalți copii ținându-se de mână și au făcut o horă în jurul meu.
Era atât de frumos! Dar, spre final, unul din copii din horă s-a împiedicat și a căzut! Peste el a căzut și fetița care urma în horă. Cântecul nu s-a oprit, ei s-au ridicat și totul s-a încheiat frumos! Spectatorii au râs dar majoritatea au continuat să cânte cu noi.
Copiii au ieșit de pe scenă tot în șir, ținându-se de mână iar eu, am rămas singur acolo în mijlocul scenei! În timp ce spectatorii aplaudau, mi-au pus iar reflectorul în ochi și iar m-am pierdut! Stăteam în acea baie de lumină încremenit!
- Zi ”mulțumesc” și ieși! - mi-au șoptit de după perdea.
- Echipa noastră artistică vă mulțumește pentru aplauze! - am spus și m-am retras și eu, în aplauzele spectatorilor!
Am ajuns în culise, îmi tremurau genunchii de emoție și abia atunci mi-am dat seama că am cam făcut-o lată!
- Cum de te-ai pierdut așa, măi Ionele, doar ai mai cântat pe scenă, cu spectatori!
- Păi... Nu știu! Când mi-au pus în ochi reflectorul ăla, nu mai știam nici cum mă cheamă, na! Noroc că mi-a șoptit cineva să cânt! Și am cântat... ce mi-a venit!
- Ei, ai avut noroc că cei din sală s-au distrat de noua ta horă... a iepurilor! Iar, după aia, ai cântat și ce trebuie și a ieșit bine!
- Dar tu, Andrei, cum ai reușit să te împiedici?
- Era o monedă, din aia nouă, de trei lei pe jos și gândindu-mă dacă s-o iau sau nu, m-a ajuns Lenuța din urmă și m-a călcat pe ițarii ăștia, că uitați ce mari mi i-au dat, fir-ar ei să fie... Și când am tras piciorul, a căzut și ea! Uitați ce vânătaie mi-a făcut cu cotul, zise el ridicând ia și arătând vânătaia.
Era urâtă, îl nimerise cu cotul în coaste, săracul!
- Ei, gata, treceți frumos la camion să plecăm că se grăbește și nea Vasile, șoferul. El mai are de lucru azi, nu numai pe noi! Andrei, ai grijă să nu te împiedici iar!
Andrei a întors capul să spună că nu se mai împiedică, cineva i-a tăiat calea și iar a ieșit o căzătură, de data asta cu mai mulți copii!
Am râs cu toții, chiar și Andrei și am plecat veseli și fericiți. Am fost și noi într-un spectacol la oraș, am ocupat locul trei și am oferit și finalul cu Hora Unirii, chiar dacă au mai fost prin ea și ceva iepurași coconași! Dar a fost frumos, am fost aplaudați și am plecat plini de mulțumire! Cine mai era ca noi?
-->
Comentarii