Vâslea prin gânduri spre un ţărm,
nu se vedea niciun oraş.
Vroia să vadă lumini, aripi de lumini,
dar nu se zărea nici măcar o pasătre,
pesemne în acea noapte se odihneau şi îngerii
şi-a strâns toate visele din memorie,
apoi a pornit prin pustiul aşteptării.
Nisip nu era, era adunat în clepsidre
rânduite să fie întoarse pe rând,
semne ciudate ce nu puteau fi descifrate
se conturau la orizont,
lumea părea din alt spaţiu pedepsit pentru indolenţă,
dar nicio teamă nu odihnea prin trup
doar dorinţa unui popas pentru somn.
A dormit în cochilia unei cetăţi uitate
undeva lângă un munte de speranţe
unde n-a simţit nicio mângâiere,
doar boarea caldă a unui vânt
chinuit de spasme şi îndoieli,
dar Dumnezeul său era cu sine
şi după miezul nopţii simţea că învie
aşa că niciun chin nu a fost deajuns
şi a înviat.
-->
Comentarii