Şi dacă ...

Şi dacă ... 


Şi dacă zbuciumu-i zadarnic, 
să ştii, că mi-eşti tot timp de ieri, 
în holde, rodul cel prădalnic, 
pe rând de cuget ... nicăieri. 

Eu te-am privit, a câtă oară, 
ca pas al visului în tot, 
izvor de verde-n primăvară, 
să te descopăr, nu mai pot. 

Răcnim dorinţa de trăire, 
în drumul meu eşti absolutul, 
ne dizolvăm într-o iubire, 
tu coasta a mea, eu numai lutul. 

Ne dizolvăm ca neputinţă, 
un dor, un vis, un gând cu noi, 
ştii, când te-am zămislit dorinţă 
şi tu mi-erai, ocean de ploi ? 

Poate nu pot ... pot fi iubire, 
ca un amnezic îmi închin, 
pe buze, strop de fericire, 
pe cap coroanele, de spin . 

Şi dacă-n ciob e amintirea, 
sub legământul cel din noi, 
în lumi de nori, îţi e iubirea, 
dintr-un final, sfinţit în ploi. 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->