Iartă-mă copilărie, iartă-mă c-am crescut mare,
N-am cui mă plânge acum de suflet, nimeni nu știe ce mă doare,
Nu mă mai dojenește mama, pentru nimicuri, prostioare
E trist tot ce trăiesc și veșnic sunt datoare.
Cândva, pentru o lacrimă, sau pentru-o julitură
Primeam o mângâiere caldă și o vorbă bună
Mi-e frig acum și inima îmi sângerează
Mă scald în ploi năvalnice și sufletu-mi oftează.
Iartă-mă că nu-mi mai vine rochița roșie cu clini,
Pentru pantofii cei cu toc; că nu port balerini;
Că fără voce nu mai pot să cânt
Iartă-mă "copilărie" că-n timp m-am rătăcit.
-->
Comentarii
Multumesc frumos,Corneliu Neagu, cu stima!
Copilărie, dulce copilărie, rămasă atât de frumos în amintire! Felicitări!
Minunate versuri!
Multumesc pentru gand si pentru prezență, draga mea Dorina
!
Ne-am „rătăcit în timp”?
Posibil. Viața-i dură!
Copilăria-n schimb
E-o aminitire, fără măsură.