Din bariera plină de tăcere
Ce domină fereastra luminoasă
Cad bucle. Cu o mângâiere
Excită scrumul ce aleargă prin casă.
Încorsetată cu o vergea-n garniș
Cochetă, cu amintiri stropește
Praful ce-o iubește pe furiș.
Involuntar covoru-l umilește.
Aș face ordine-n această idilă.
Perdeaua tremură privind spre mine
Și cred că-n a sa existență fragilă
Să mă amestec eu poate nu-i convine.

Comentarii
ai dat perdeaua la o parte

și-atunci eu te-am zărit pe tine -
eram pe undeva... departe
și te priveam plin de suspine...
distanțele n-au a fost ”nimic”
căci noi traiam un adevăr -
fiind... o potrivire a soartei
pentr-un poem de viitor...
Frumoase versuri!