Iertare
Să mă ierţi că te aud lumină,
cum te cerni de sus,
amintire din mersu-mi grăbit
şi că îţi admir chipul
strălucind la răsărit,
în geamătul clipei sublime !
Nu am ştiut că şi cerul se rupe în fulger
şi timpul se sufocă de toamna
trăirilor noastre, ramuri de vânt,
visare de astre, în dorul de tine...
să mă ierţi !
Te respir lumină sub rotunjimea ochilor
şi îţi cer iertare de ploaia mea
în derivă, de care m-am dezbrăcat
amintire, sau pământ din mine,
care rodeşte când plânge,
durerea din tălpi .
Să mă ierţi, nu am ştiut,că şi iertarea
doare, când vindecă în mine timp,
sau răni !
-->
Comentarii