Mă iartă, iubite, că filele-s goale!
Rătăcesc căutând urmele pașilor tăi.
Nici vântul nu bate,
blestem dintr-o noapte în care luna,
vicleană, complice, și-ascunde lumina,
te poartă departe …
Mă iartă, iubite, că zilele-aceste
te-am rătăcit în arborii rari,
în coroane-nflorite, în petale-căzute
pe aleile pașilot tăi hoinari.
Iată, iubite, copacii ning cu ardoare!
În faţa ferestrei să visăm la petale,
la fulgi satinaţi de zăpadă …
să culegem buchetul, Să ne prindem de mână …
Mă iartă, iubite, și intră în sufletul meu
ca și cum eu aș fi biserica ta,
pășește încet, vorbește în șoaptă,
trăiește prin mine o mie de vieți,
prin tine trăiesc unica-mi viață
ce mi-a fost dată.
Iubite, azi fata morgana îţi suspendă visele.
Prinde-o de mână, păstrează-o în inimă!…
Și iată, iubite, izvoare plângând
sapă adânc în pământ
mormânt pentru doi peste care
copacii ning cu ardoare!
-->
Comentarii