Dându-şi
capul pe spate,
colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,
era insensibil la imperfecţiunea
care se ascundea
sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.
Mergea cu paşi regulaţi
să usuce lacrimile
cu un aer de şmecher
când timpul era urât
spunându-şi
că imaginaţia
nu se va împiedica
de un detaliu banal…
vremea.
Comentarii
multumesc frumos Lenus
Frumos poem