Îndelung este Doamne, procesul vieţii
din neclintita lui tăcere,
dar şi mai prelung pare procesul învierii,
pluteşte aceeaşi expresie
în urma reînvierii luminii
de atenţie oprită în loc
„în veacul vecilor”.
Cât ospăţ mai cer simţurile noastre
de prea grăbite
după „Cina cea de taină”?
Într-o singură clipă
vrem să prindem în pălmi de gând,
tot cerul,
imagini dintr-o lume trecută.
Dar când strângem pumnul,
se prăbuşesc,
se resfiră seninul
sub pleoape,
curge cu soare cu tot.
Auzeam
printre degetele flămânde de atingeri,
tâmplele zvâcnind.
Chiar şi frunzele cad disperate
sub o furie ascunsă
când vântu-ncearcă
ca o mustrare tăcută,
să te cuprindă în palmele căuş.
Numai în faţa măreţiei Tale, Doamne,
nu trecea
respiraţia mea, este scoasă dinăuntru,
prin ochii mei
şi mor şi reînviu cu Tine
în fiecare secundă locuită de iubire-
propria- Ţi imagine.
Ecaterina Şerban/ Zinca Marius Iulian – Ospăţ de simţuri…/ Propria imagine - duet (aprox.) 1 la 1
-->
Comentarii