Impactul...autor Mihai LEONTE

[Mihai LEONTE]

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTEIMPACTULIn ziua următoare am plecat din nou să-mi continui munca. Acasă era doar doamna Minica şi mi-a spus că astăzi nu săpăm în grădină şi aveam de tăiat şi aranjat nişte lemne. Pentru mine orice muncă era tot aşa de grea sau uşoară şi desigur nu mă speriam. Fiind primăvara doamna Minica era îmbrăcată într-un capot destul de uşor prin care i se zăreau proeminent sânii cu rotunjimi moderate. Lemnele erau într-o magazie şi trebuiau crăpate şi stivuite, o lucrare nu obositoare pentru mine. Doamna Minica adusese un platou cu plăcinte cu brânză, o carafă cu vin roşu care erau aşezate pe o măsuţă în apropiere. Eu am început să crap buturugile de lemn şi nu eram atent la pregătirile ce se efectuau. Despicarea grămezii de lemne nu a durat nici o oră şi am început să stivuim lemnele în magazie. Am început să le aranjez cu grabă, însă doamna Minica nu avea intenţia să terminăm repede. Astfel că ea mi le dădea la mână şi eu le aşezam în stivă. La fiecare aplecare capotul doamnei se despica şi sânii i se vedeau in toata splendoarea. Avea sânii rotunzi şi destul de frumoşi. Mai văzusem eu sâni, însă ai doamnei păreau splendizi şi îmi luau ochii. Nu îmi permiteam să visez la ceva. O teamă faţă de ceva nepermis pătrunsese în mine. Ceva avea să se întâmple totuşi. Nu mai aveam decât vreo câteva lemne şi doamna Minica a căzut ca secerată peste grămada de lemne. Nu ştiam ce să fac. Am coborât de pe scara unde eram urcat şi am ridicat-o pe doamna Minica încercând să văd ce are. Am ridicat-o cu mare grijă crezând că s-a lovit, neştiind cum s-a întâmplat fiind în acel moment cu spatele spre ea. Am ridicat-o şi am observat că îşi revenise. M-a rugat să o sprijin şi să o duc în casă. Am urcat treptele casei nu prea înalte şi am aşezat-o pe o canapea. M-a rugat să mă aşez lângă ea şi să îi masez puţin ceafa. M-am conformat şi în scurt timp doamna şi-a revenit, mulţumindu-mi pentru ajutorul dat. Eu m-am roşit şi nu ştiam ce să mai fac. Doamna Minica mi-a spus să iau loc la masă, şi a adus tava cu plăcintele şi vinul invitându-mă să mănânc şi să gust din vinul roşu. După ce se întâmplase nu prea ştiam cum să procedez. Doamna Minica nu dădea importanţă evenimentului şi se comporta ca şi cum nu se întâmplase nimic. Timpul era cam înaintat şi se înserase bine. Voiam să plec către internat, însă doamna Minica m-a rugat să nu plec să o las singură, căci mama ei era plecată la Alba Iulia unde aveau altă casă. Am acceptat cu riscul de a întârzia de la masă. Însă gazda pregătise deja o gustărica destul de consistenta şi nu rămâneam flămând. Am început să discutăm de multe lucruri mărunte şi neimportante. Până la urmă Doamna Minica mi-a spus că a vorbit cu dirigintele meu că mă va duce cu ea undeva la munte unde avea un sălaş. Acum începeam să leg căderea şi motivul cu lemnele. A început să-mi facă un pat într-o cameră alăturată unde trebuia să dorm în acea noapte. Îmi era frică să beau din vinul oferit aşa că m-am abţinut pe cât posibil. Ştiam de când lucrasem la Valea Călugărească faptul ca nu e bine să bei mult vin. Am stat mai mult de poveşti cu doamna Minica, istorisindu-i episoade din viaţa mea. Se făcuse ora 23 şi încă nu mă culcasem şi nici la internat nu am mers. Doamna Minica s-a apropiat la un moment dat de capul meu şi m-a întors cu faţa către ea şi m-a sărutat pe gură cu un fel de ciudă parcă, dar şi cu un fel de gingăşie ascunsă. În primul moment nu ştiam cum să mă comport şi ce să fac. Dar nu a trebuit să acţionez în nici un fel fiindcă doamna Minica era în braţele mele aşa cum stăteam pe scaunul de pe care nu mă mişcasem de multă vreme. Nu pot să descriu tot ce s-a întâmplat, dar nici nu ştiu cum am ajuns în patul pregătit pentru culcare. După ce a stins lumina doamna Minica s-a cuibărit lângă mine şi nu s-a lăsat până nu m-a dezbrăcat şi de ultima textilă de pe mine. Am petrecut în acel pat cam vreo două ore lăsând multe griji ale lumii departe. Strategia căderii fusese bine regizată. Am plecat într-un târziu de la casa doamnei Minica şi am sărit gardul internatului prin locul pe unde veneau întotdeauna întârziaţii. Norocul meu că aveam colegi de clasă care îmi acoperiseră lipsa.http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]