Cad
umbre vinete-ntre noi…
nori fără cer,
schelete umede şi moi
-o oboseală fără sens-.
Dali îşi scurge ceasurile-n cafea;
sunt râncede: şi ceasurile,
şi cafeaua.
Trece pe sub geam
femeia fiecărei dimineţi,
aceeaşi,
la mijloc de vârstă
şi de secol,
prăbuşită
în sine-însăşi.
Ce fel de azi e azi?
când ieri
încă spărgeam
nopţi în hohote de râs,
atât de siguri
că vom muri ca iarba,
răspândind miresme;
când cei plecaţi
mai străluceau
în amintiri.
Ce fel de azi e azi?
când caii albi ai primăverii,
caii liberi,
frământă sub copite alte ţărmuri
şi soarele
ne cere vamă
la răsărit şi la apus.
Azi,
deschidem uşi
pe care nu mai intră decât
vântul,
ferestre largi
cu geamuri mate,
şi trenuri paralele
-pluteşte un blestem peste tăcere-.
Tăcerea
lungii căderi
spre mâine.
-->
Comentarii