de la un cat la altul
acumulări de stânci și pietre
plutesc alături de marile aglomerări ale materiei tăcute,
în față imensității tăcerii stelele sunt asemeni
unor stații temporale,
ard liniștea născătoare de lumi necunoscute și efemere
multiple dimensiuni abstracte ochiului se întrec să cuprindă
zbuciumul facerii,
capătul lumii se întinde
precum norii sălbatici dar luminoși,
infinitul are sens când frământarea este purtătoare de viață.
-->
Comentarii