SE SPARGE MIEZUL GRÂNELOR
Un zvon de viaţă
umblă peste câmp:
se sparge miezul grânelor
sub coajă
şi-l oblojeşte
şi-l înluminează
duh tainic
din adâncuri de pământ
Se logodeşte lutu-n somn
cu cerul
Când se trezeşte,
e înluminat,
de parcă
nu l-au troienit zăpezi
şi nici ca piatra
nu l-a uscat gerul
Uitarea e mereu
ascunsă-n miez –
e noaptea, zi
şi ziua este noapte,
după cum duhul doarme
sub zăpezi
sau înverzeşte
visurile toate. 10. III. 2009
E TIMPUL SĂ PĂȘEȘTI ÎNALT
E timpul să pășești înalt
pe străzi –
un vânt călduț
ivit printre cotloane
a încolțit cartofii prin cămări
și primenește rufele-n balcoane
De bucurie, pomii înfrunzesc
și sângele s-a subțiat în taină,
e iarba încolțită sub zăpezi
și-ți strălucește pielea pe sub haină.
14. II. 2010
PĂTRUNZI ÎN MINE CA O TAINĂ
Pătrunzi în mine ca o taină –
zadarnic caut baiere ascunse
să le dezleg
Mă-nvăluie iubirea ta,
mi-e haina
prin care cerul pot să-l simt:
sublim,
întreg
Plutire sunt -
în cer ascuns
port taina
care m-a pătruns
și care prin furtună doar
pot s-o înec
Ca soare viu
într-un târziu
te văd c-un ochi
și nici nu știu
din vraja ta
când m-am desprins
Simt pacea doar
cum mă inundă –
e veșnicia în secundă
încă puțin
Și dacă-ncerc
să o păstrez
simt cum
de tine mă desprind
și mor senin.
5. IV. 2009
CA ROUA DIMINEȚII
Ca roua dimineții
eu mă pătrund de vară,
iubirea ta prin anotimp
când mă rotește
și toată sunt ca grânele,
ce- așteaptă secera iubirii
să le crească
Simt c-am ajuns
ca soarele-n amiază –
din depărtări
și din adâncuri
tu mă adună
Azi ca un sâmbure de foc,
căzut din cer,
mi-e sufletul
Răcoarea de pământ -
de i-o oferi –
el fără șovăire
va ști să te-mplinească.
10. I. 2010
IUBIREA
Iubirea e un anotimp
ce se rotește după stele –
ne-′nalță până în Olimp
sau ne coboară printre iele
Iubirea este doar un cuib
cu porumbei pândiți de șarpe –
ne-mpodobește cu-al ei nimb
și-apoi veninul ne desparte
Iubirea este doar un vultur
ce-n ceruri ′nalte se rotește –
ea ne găsește orișiunde
și, când dispare, nu vestește
Iubirea e doar un abis
în care te cufunzi de dor,
prin care treci ca într-un vis
și apoi cazi ca dintr-un zbor.
11. I. 2010
ÎN CURÂND SE FACE TOAMNĂ
Bucuria ce întreagă m-a pătruns
e semn că în curând
se face toamnă
Ce-mi pasă ! întreaga vară eu am râs
și-am mers la braț cu îngeri
de lumină având haină
Ca o explozie stelară, eu sufletul
prin viață mi l-am dus
și-acum e vremea
să-l întorc
mai spre apus
Un satelit divin
voi fi de-acum
dumnezeeasca mână să mă cearnă.
11. I. 2010
AZI SIMT BUCURIA DEPLIN
Azi simt bucuria deplin
pentru că toate cerurile cântă în mine
și păsările mi se reflectă-n priviri
Zborul lor mă încercuie -
e-un zbor ascuns
cum ascunse sunt gândurile
care plutesc între noi
așteptând să se transforme-n cuvinte
și-n gesturi, și-n cântecul trupurilor
cuprinse de dor.
12. I. 2010
ARBORELE MEU ROȘU
Arborele meu roșu s-a deschis
în lumină,
iată, fructele lui tainice așteaptă
să le culegi,
să le mistui
o dată cu respirația,
să ardă-n lumină
ca o candelă cosmică,
ca o stea în formă de inimă
plecată dintre noi
pe firmament.
12. I. 2010
ŢII MINTE?
Ţii minte
pomul tânăr din livadă?
În joacă
îl plantaserăm
noi doi
şi-am spus cuvânt de jurământ:
cine-a plantat,
va trebui să-l vadă
Au trecut ani,
noi am uitat
şi azi
iar l-am văzut:
e decât casa
cu doi metri mai înalt
şi, frunza
când uşor i-a fremătat,
te-am revăzut o clipă
şi.-am oftat
Dar frunza lui
m-a mângâiat încet,
de parcă mi-ar fi zis:
lasă-l pe el,
eu îţi rămân prietenul fidel. 25. III. 2009
ÎMI TRAG NEPĂSAREA PE TRUP
Îmi trag nepăsarea pe trup
ca pe-o haină
şi sufletu-ntreg mi-l arunc
prin hubloul hazardului
Ca piatra devin,
nu mai vreau să pătrund
nicio taină –
imună să fiu la freamătul vieţii
Dar asta se-ntâmplă
doar noaptea
când prin alte lumi
mă închin
şi-apoi,
trează,
iar vreau
să-i stau în prag dimineţii,
iubirii,
durerii
iar pradă să fiu
când lumina mă cheamă
din înaltul înaltului.
2. IV. 2009
N-AI SĂ MĂ RECUNOŞTI
N-ai să mă recunoşti,
de-ai să mă vezi
întâmplător
în cer,
de faci fereastră
Atâta bucurie ne-nţeleasă
în câmpul plin cu miei
şi vajnici iezi,
de parcă
tot ce simţeam
până mai ieri
pe prisma nevăzută-a
casei noastre
ne-a fost furat
şi dus de vânt pe câmp
şi-n floarea din fereastră
Când a-nflorit,
nici nu mai ştiu,
ştiu doar că-n ea
e dimineaţă
şi-n mine
e deja târziu,
dar ţin piept zilei
la amiază –
trează să fiu,
de mă găseşti,
şi nici să bănui
în vreo clipă
că-n mine
timpul se-nserează.
25. III. 2009
E-O VREME-AFARĂ ASTĂZI
CA ATUNCI
E-o vreme-afară astăzi
ca atunci
când tocmai ai plecat
şi frâiele tristeţii
neprinse-n chingi
mi le-ai lăsat
Şi totuşi,
o putere mă înalţă
în mine ca-ntr-un început
în care
totul e doar iubire
ca şi cum
neîncetat
pluteşte-o vrajă
peste fire
Doar rareori
îmi mai apari
ca rana
ce încă nu s-a vindecat deplin
Nu deschid ochii,
nu ridic sprânceana,
iertare îţi trimit printr-un surâs –
de mine să mă bucur
ca-ntr-un vis,
fără oftat,
fără suspin. 25. III. 2009
Comentarii