E PACE-N MINE
E pace-n mine –
parcă un cocor
mă poartă-n cer
pe-o aripă de dor
Şi-acolo te găsesc
pe tine stând:
ai har pe chip
şi ochiu-ţi este blând
de parcă o lumină
dintr-o stea
s-a revărsat născând
pe faţa ta
Aşa te vreau:
cu harul de-a iubi -
prin tine să mă-nalţ
până - n tării.
12. III. 2009
TOATE IUBIRILE S-AU TREZIT
Toate iubirile s-au trezit
în cea de-acum,
tu eşti cel dăruit
pe al meu drum –
în mine vor dormi
gingaş, ascuns
dureri şi fericiri
de nepătruns
Doar când lumina
va străfulgera
în ochiul meu
ca şi-n pupila ta,
mă vei sorbi
ca pe-un dorit balsam
fără să ştiu
că asta mă voiam
Ca-n leagăn
lumile purtăm în noi:
le înecăm
şi iar le dăm şuvoi
Şi tot ce raţiunea
n-a ştiut,
iubirea ia
ca pe un început
şi-aruncă-n vârf de cer
într-un târziu
lumini ce n-ai aflat,
ce eu nu ştiu
Şi, când pătrunşi
unul de altul noi vom fi,
în cer numai o stea va dăinui.
15. III. 2009
CÂND VÂNTUL MĂ MÂNGÂIE
Când vântul mă mângâie
cu-o adiere-n seară,
în suflet se trezeşte
ca-n vis, o-ntreagă vară:
prin degetele tale
iar părul se resfiră,
privirea ta mă cântă
de parc-ar fi o liră
Cu cântec şi descântec
tu viaţa-mi stăpâneşti –
mă chinui de o vreme
să aflu cine eşti,
dar aflu numai dorul
cum îmi rămâne-n prag
şi nu ştiu de ce-n lume
eşti omul cel mai drag
Simt ceaţa cum se lasă
pe-obrajii mei rotunzi
şi-mi eşti tot mai aproape
cu cât în timp te-afunzi
Neliniştile mele
degeaba se rotesc
pe aripile nopţii
în cerc dumnezeesc
Din ceaţa vremii tu ieşi
mereu mai luminos
şi uit că-n cartea vieţii
eşti zar nenorocos
Fără să ştiu de mine
spre tine mă deschid
şi zilelor durute
eu ochii le închid.
15. III. 2009
E-ATÂTA LUMINĂ PE CER
E-atâta lumină pe cer
şi totuşi, e-n mine târziu,
chiar dacă nimica nu-ţi cer,
în sufletul meu rămâi viu
E-atâta lumină şi-n casă
şi totuşi, e-n mine târziu
Când cred că uitarea se lasă,
atunci îmi apari şi mai viu
E-atâta lumină în lucruri
şi-s calde, de parcă sunt vii
Eu nu ştiu cum e când te bucuri,
mi-s zilele toate pustii
E-o limpezime-n lumină
şi parcă şi-n mine ar fi,
dar eşti pentru ceartă pricină
şi zilele curg tot târzii.
18. III. 2009
TOT MAI TRESALTĂ CERUL
Tot mai tresaltă cerul
când numele ţi-l spun
şi, din adânc de zări,
eu chipul ţi-l adun
Tot mai tresaltă cerul
când numele-ţi rostesc
şi, din uitate vremuri,
în suflet mi te cresc
Şi gânduri iar se-ascund
ca-ntr-un adânc de hău
ca doar un gând să curgă
rostind numele tău
Şi vorbele se-adună
şi-n cerc se tot rotesc,
deşi-mi trimiţi furtună,
eu tot le rostuiesc
Aş vrea ca-n timp furtuna
să poată să se-ntoarcă
şi parcele întruna
iubirea doar s-o toarcă
Dar tot ce vreau de-o vreme
se-ntoarce doar în urmă,
se zbuciumă-n catrene
ca norii negri-n turmă
Numai tu poţi schimba
firul întors de parce:
primind lumina ta,
mă-nvălui doar cu pace.
18. III. 2009
NU MAI AM NORI
Nu mai am nori
ca să înalţ cuvinte
şi nici lumini
pe degete să-mi pun
De-acum
doar lutului
eu mă supun
şi sevei lui
cu aspre jurăminte
Ca pe un zmeu
ce vrea să se înalţe,
eu sufletu - l voi trage înapoi –
să nu mai fie-n
ochii mei speranţe
şi nici deasupra mea
lumini-şuvoi
Doar puful plopilor
şi-al păpădiei
îmi va rămâne-n poartă
şi în drum,
că mă iubeşte viaţa
vrând să-mi spună,
din risipirea lui, să mă adun.
25. III. 2009
ASCULT CA-N VIS
Ascult ca-n vis o melodie
şi vreau să n-o mai uit nicicând,
poate iubirea o re-nvie
s-o pot păstra cu jurământ
Iubirea ce tresaltă-n fire
şi-n mine poate-ar tresălta,
de-aş prinde-o ca pe-un nod de fire
prin care-apoi m-aş subţia
Dar nici firea nu mai tresaltă
când melodia s-a sfârşit –
se pierde-n nori cu glas de altă
iubire ce nu s-a ivit.
18. III. 2008
ÎN DIMINEAȚA VIEȚII, FII
Primei iubiri
În dimineaţa vieţii fii –
coboară scări întortocheate
şi fără cheie ai să intri
în camerele ferecate
E o intrare în Eden, iubirea –
întreaga fire ţi-i povaţă
şi păsările-n zborul lor
că-i viaţa fără griji te-nvaţă
Şi-n taină ierburile când cresc
pământul îl unesc cu cerul
şi, doar din ochi să nu le pierzi,
întreg tu afli Adevărul.
13. 09. 2009
TU EŞTI CARTEA VIEŢII MELE
Primei iubiri
Tu eşti cerul de demult
când viaţa-mi era vis,
tu eşti cartea vieţii mele
ce atunci mi s-a deschis
Porţi corăbii înecate –
noi eram timonieri -
şi, de zile ferecaţi,
suntem proprii prizonieri
Încercăm cu nostalgia
vieţii din copilărie
să-i întoarcem vieţii cursul
cum resortu-n jucărie
Prăbuşite-n noi sunt euri
câte viaţa ne-a lăsat
Vrem s-alegem dintre ele
doar pe cel mai luminat
Doar pe cel neplutind încă
pe-ale vieţii aspre valuri
şi, purtaţi doar de dorinţă,
să nu-l mai lovim de maluri.
17. 09. 2009
-->
Comentarii