Învierea

cuvintele dor dincolo de trup
umbra lor se lasă-n somnul lung
alunecă printre degete la botez
dispare răul adus prin născare

plâng cu lacrima umilinţei
se scrijelesc pe scoarţa copacilor
în versuri părăsite de sunete
cu ne-ncepute şi nesfârşite gânduri

în sufletul lemnului ori al pietrei
lacrima lor nimic nu stinge
se aşază-n poemul vorbelor
înlănţuire de taine ne-nţelese
prin care încercăm să ne depăşim
cu înălţătoare poveţe

învierea sub aripile îngerilor
ne cheamă să călătorim în eter
fiecare cu steaua lui
acest drum neştiut de odihnă
unde-n cuvânt ne-am întrupat
ca sămânţa-n pământ
încolţind lumină

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Minunat poem..Felicitări!

     

Acest răspuns a fost șters.
-->