Eram plecat de acasă, conform repartiției de la terminarea facultății, departe de casă și stăteam la o mătușă singură, care ținea tare mult la mine. O tragedie o făcuse să piardă soțul și un băiat care acum ar fi avut vârsta mea, rămânând marcată pentru tot restul vieții.Doar eu îi mai înveseleam zilele și era încântată să mă aibă lângă ea. Ca să mai uite de singurătate, participa la o grămadă de activități obștești, exact ca mama mea, comisia de femei pe oraș, pe linie de partid, mai avea și nu știu ce funcții pe la primărie și altele.
E seară, sunt tare trist, speram că o ”ea” să țină măcar un pic, la mine. Dar n-a fost așa... Frumusețea nu ține loc de inimă, de omenie... Am deschis veioza, era mai intim așa și am încercat să citesc ceva. N-a mers. Am deschis geamul, un pic de răcoare poate îmi va face bine! Aerul era atât de curat, de plăcut! Dar am simțit miros de fum de țigară! Am privit în jur nu era nimeni. Ba era! În blocul vecin, tot la parter, o ea stătea la fereastră. I se vedea doar conturul pe fundalul luminii din apartament. Nu mai am încredere în ele, am dat a lehamite din mână și am pornit să mă retrag și să închid fereastra. Mi-a făcut cu mâna. Oare mie? Am răspuns așa, într-o doară și ea mi-a făcut iar cu mâna. Apoi i-am auzit vocea:
-Hai, hai, e târziu, mai stai mult pe afară?
Uluit am stat un pic să mă gândesc ce să zic... cum să reacționez! Nu înțelegeam...
- Vin acuma, te rooog! Nu-i așa târziu, mi-ai dat voie până la zece, nu? - răspunse o voce de fată, de pe una din băncile dintre blocuri.
Am răsuflat ușurat, nu era vorba de mine, a fost doar o confuzie!
Așa că i-am mai făcut odată cu mâna și am rămas liniștit la fereastră: mă simțeam din nou anonim, pierdut în zgomotele serii.
Umbra de la geam mi-a răspuns la semnal, acum eram și mai îngrijorat, chiar mie îmi face semne?
- Salut, vecine, te-am văzut de prima dată, de ce ești așa trist?
În liniștea nopții, mă simțeam de parcă am ieșit dezbrăcat, eram convins că sunt singur, că nu mă vede nimeni... Și deodată...
- Sărut mâna, am crezut că nu mă vedeți, eu n-am vrut să fac ceva nelalocul lui, îmi cer scuze!
- Ei, na! N-ai făcut nimic indecent, ai făcut doar cu mâna, eu ți-am mai făcut și altă dată dar numai azi m-ai văzut și tu! Ai ieșit și tu la o țigară?
- Dar eu... știți... nu fumez! Eram doar îngândurat și am simțit nevoia să stau puțin în întunericul nopții, să fiu singur!
- Și eu te-am scos dintr-ale tale... Acu' termin țigara și te las! Dar dacă simți că ai vrea să vorbești cu cineva, te invit la mine!
- Nu, nu, mulțumesc, sunt bine, vă rog să mă scuzați, trebuie să plec - am spus eu alarmat de intențiile vecinei.
- Noapte bună!
- Sărut mâna, noapte bună.
Uf, am scăpat, ce întâmplare! Parcă eram după o fugă, speriat la gândul că cineva ar putea intra în gândurile mele. Dar și trist. Pentru că, de fapt, de mult doream să intre cineva și prin gândurile, prin singurătatea care-mi umplea sufletul uneori, de dădea pe dinafară...
E greu să lași totul, prieteni, locuri, cunoștințe și să fii în altă lume, unde nu cunoști pe nimeni.
A doua zi m-am dus să văd cine era vecina cu pricina. O chema Ionescu era singură cu o fată adolescentă, frumoasă, îndrăzneață, chiar un pic mai... necuminte! Am aflat toate astea de la "radio-șanțul" din blocul nostru, povestind de mirosul de țigară care se simte seara, dacă deschizi geamul.
După ceva timp, stăteam la rând la carne și văd pe cineva mai din față, cu țigara în mână, care mă urmărea insistent cu privirea. Am privit și eu, ea a zâmbit și mi-a făcut cu mâna! Era cea din blocul vecin, cu care vorbisem atunci seara. Arăta splendid, era doar un pic mai mare ca mine, dar aranjată, stilată, ce mai... trăsnet tipă! S-a apropiat, am salutat-o și a vorbit degajat cu mine, de parcă ne știam de demult.
- Bună Ionel, ți-a trecut cheful de singurătate, de melancolie?
M-am zăpăcit m-am uitat în jur, nu o auzise nimeni, toți vorbeau, aveau alte griji, dar eu m-am simțit din nou de parcă eram dezbrăcat în fața ei.
- Eram trist atunci și nu am fost prea politicos, îmi cer scuze...
- După cum te simțeam, erai trist, dezamăgit de vreo fată, așa e?
- Da... adică nu, de fapt... așa e, aveți un pic de dreptate, dar noi, băieții, nu prea spunem, preferăm să le simțim în tăcere, singuri! De-asta m-am retras atunci așa repede.
- Tu crezi că ești primul care descoperă asta? Și eu am trecut prin așa ceva și, pentru că am ales să sufăr singură, în tăcere, fără să împărtășesc cu nimeni ce aveam în suflet, acum uite, sunt singură pe lume, doar cu fata mea! Știi, de fapt te urmăresc de mult timp, tu ești mereu vesel, contagios de vesel chiar, iar când un om vesel ajunge să fie așa cum erai tu atunci, simți că se dărâmă ceva frumos din lume! Mama ta trebuie să fie tare fericită că te are!
- Și dumneavoastră puteți fi mândră că aveți o fată așa frumoasă, îndrăzneață, sigură pe ea. Mi-aș fi dorit să fiu și eu așa!
- Of, nu-mi aminti, am cam scăpat-o din mână! Ar fi trebuit să fie ea aici, la rând, așa ca tine și eu la treabă!
A scos încă o țigară și a vrut să o aprindă, s-a uitat la mine și a renunțat.
- De la mine a prins numai părțile rele! Și ce copil cuminte și ascultător era, o păpușă de fată! Acuma...
A sosit mașina cu carne, lumea s-a bulucit la rând și n-am mai vorbit în acea zi.
Am fost chemat odată la clubul uzinei, să văd de ce nu merge sonorizarea și... surpriză! Cine era directoarea clubului? Doamna Ionescu! M-a primit ca pe o veche cunoștință, m-a invitat în cabinetul ei la o cafea, a deschis fereastra să fumeze la cafea și am vorbit multe.
Mi-a povestit despre ea, că a fost regina balurilor, a fost vrăjită de Don Juanul școlii, s-au căsătorit dar el umbla mereu cu altele, l-a prins, l-a iertat de dragul copilului, dar degeaba: a plecat în Italia cu economiile familiei și n-a mai dat nici un semn de viață de peste 10 ani. Ea a divorțat în lipsa lui și de-acum, singurele ei vise speră să se împlinească prin fetiță. Dar și asta merge prost, fata e neastâmpărată, obraznică și îi este teamă că a moștenit toate genele tatălui. Apoi m-a întrebat eu cum stau cu problemele de inimă.
- Păi, cam prost, sunt singur...
- Dar atunci erai tare afectat de ceva!
- Da, oferisem unei fete un buchet de flori, iar ea mi-a spus: ”ia-ți florile și pleacă!”
- Aha, ai dat și tu de cruzimea fetelor frumoase! Îmi pare rău pentru tine!
- Ei... a trecut, am învățat să-mi văd lungul nasului. A fost o lecție și gata, a trecut!
Dar încă mai doare...
A venit cel care se ocupa de sonorizare, i-am mulțumit doamnei și am trecut la treabă!
Într-o seară reparam o pană la motocicletă. Atunci a venit doamna Ionescu și m-a invitat la ea la o cafea, după ce termin de reparat pana. Mi se părea ciudată așa o prietenie și am refuzat-o politicos! A insistat, era și mătușa la geam, mi se părea și mai ciudat! Am aflat atunci că ele două se cunoșteau de la comisia de femei pe oraș, unde mătușa avea ceva funcții, nu știu ce.
M-am dus, mi-a servit un pahar de ceva lichior și s-a așezat lângă mine. Mi-a spus că îi sunt tare simpatic, mă mângâia ușor pe mână și simțeam că urmează lucruri nu tocmai cuminți. Lipsit de experiență, m-am ferit delicat și mi-am cerut voie la baie, unde am început să caut o cale de scăpare! Am ieșit, ea era deja într-un capot de casă parțial descheiat, de sub care se vedea... cam tot! Asta chiar m-a speriat, m-am dus glonț la ușă și am ieșit în fugă, cu inima bătându-mi nebunește! Nu-mi reveneam, nu știam ce să fac, acasă mătușa mă privea complice și aștepta să spun ceva. Stătea pe jumătate întoarsă spre masa din bucătărie și se făcea că este ocupată cu niște vase.
- Cum se poate, mătușă, să mă trimiți în brațele unei asemenea femei? Mă simt groaznic, e tare urât ce-ai plănuit cu ea!
- Ei, dar nu trebuie o dată să ai și tu o experiență de-asta? O să rămâi virgin toată viața?
Am plecat în camera mea trântind ușa, supărat, plin de rușine, de amărăciune pentru tot ce pățisem. Auzi, să fiu ”vândut” chiar de ai mei...
Am mai fost la club, ne salutam, dar în sufletul meu ea era ispita, calea pierzaniei!
Până la urmă m-a prins la ”discuții” și mi-a povestit că mătușa stătea de vorbă deseori cu ea și se plângea că sunt prea cuminte și rușinos, că n-am avut experiențe sexuale și că îi este teamă că voi rămâne așa toată tinerețea. Și, de aceea ea s-a oferit să o ajute, să-mi facă ”safteaua”! M-au cutremurat ideile ei despre acest domeniu, mi-a fost chiar rușine de rușinea ei și am rugat-o să mă ierte dar, pentru mine, așa ceva ar trebui să încununeze o iubire adevărată și nu o plăcere ocazională!
A râs de ideile mele și mi-a spus că peste zece ani o să regret ce-am pierdut.
Arăta splendid, adevărat, dar ceva era suspect: după o asemenea femeie frumoasă ar trebui să alerge o mulțime de bărbați! Unde erau, de ce nu o curtau?
Au trecut mulți ani, am plecat din acea fabrică și am găsit-o din nou ca secretară la o catedră a universității, unde lucram și eu, în cercetare. Mi-a zâmbit fericită și mi-a spus că mă admiră că am putut fi așa credincios viitoarei mele iubiri! Și-ar fi dorit oricine o astfel de iubire. Și, în loc să regret că n-am profitat de acea ocazie, așa cum profețise, am ajuns să fiu lăudat chiar de ea!
Mulțumesc cerului și îngerului care mi-a călăuzit pașii prin viață, pentru tot ce am primit și pentru tot ce am reușit să evit, deși prietenii mi-au spus cu toții:
- Trebuia s-o ”arzi”, mă, așa ocazie nu se pierde! Ai fost taare prostuț!
Nu m-am supărat pe ei, într-un fel, așa întâmplare este visul secret al multor bărbați căsătoriți!
Lor și celor care citesc aceste rânduri, un ”prostuț” fericit le dorește tot binele din lume!
-->
Comentarii
Sărut mâna Gabi, îmi pare bine că ai lecturat povestea, mulțumesc pentru apreciere!
Câte lucruri frumoase mi-ați dăruit!
Mulțumesc domnule Muntean, reverență!
Daniela Nane: senzaţională interpretarea poemului "Ispita" de Georg... from Tv.Bistriteanul.ro on Vimeo.