Cu o aranjare a lucrurilor,
mereu amânată,
şi speranţa de a-mi lămuri,
pentru un zăstimp,
deconcertările,
am îndrăznit să decelez cu ochii mei
ceea ce doar am auzit.
Sensibil la ramplasările de lumină,
reflexul înnăscut se confruntă cu veritatea efectivă.
Pe lăptosul orizont perfect circular,
un furnicar în care libertatea
se confundă cu libertinajul şi nebunia.
Incognoscibil de evident,
un furnicar umanoid anonim,
accesibil tuturor gândurilor,
în care nu există altă metafizică
– în afară de a nu te gândi la nimic –
decât olfacţia cocktailizată şi maneaua.
Spionând secreţia adrenalinei,
într-un univers plăsmuit,
pe trotuarul dorinţelor,
cu geneză instantanee,
levitează starea de (re)cerinţă.
Furnicarul e cuprins de neurastenie;
n-are zăbavă, nici soileală.
În acvilonul de manele,
până la ruperea nervilor,
la piept purtând zgardă,
accesorizată cu decibeli de rasă,
cu bluze atârnând golaş pe-un umăr
deasupra rotundului aşteptărilor băloase,
umbre tremurânde se îmbrăţişează în picioare
agăţând fumul de ţigară în cârligul vieţii.
Zăpăceala de circulaţie sangvină
întăreşte estetica rătăcirii.
Se-aud sfârâituri de piele
şi scursuri îmbălsămate de transpiraţie rece
cu gust de ketchup, de coca-cola, de havană fumegară...
La degustarea de vicii,
unde demonul şi-a manelizat ispitele,
epiderma sufletului se zbârceşte instantaneu.
Totul mi se pare atât de străin
ca o secvenţă de deportare.
Neavând nicio fraternitate
cu întâmplările acestui microunivers recompus
de (ne)mansardă subterană
– noapte se află înainte şi după –
fără idealuri şi fără speranţe,
ies din înnecăciunea acestei stupelniţe;
în ochi, am rămas cu chipuri încercănate
privindu-mă.
Am văzut ceva ce nu eram pregătit să văd!
Ce efecte!
Din ce cauză?
După ploaia de apă clocotită,
cugetând la toate astea,
însoţindu-mi gândurile cu ochii minţii
am drumeţit o clipă cât o veşnicie.
Lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 11 februarie)
-->
Comentarii
Mulţumesc, AURELIA! O săptămână frumoasă!