iubire
mâinile mele iubesc,
se întind către cer
să pipăie infinitul,
picioarele mele iubesc
iarba şi lutul din care
am fost născuţi,
ochii mei iubesc
frumosul şi lumina
şi coapsele Venerei;
toată fiinţa mea iubeşte
şi se îndoaie ca trestia
când, în locul de iubire,
îşi face loc hulpava ură:
atunci se adună
în sufletul meu
toţi lupii pădurilor
şi urlă dureros după
o halcă de fericire…
miercuri, 10 iunie 2015

Comentarii
MUlţumesc pentru aprecieri Mimi. Mulţumesc Anei M unteanu Drăghici pentru analiza sumară a poeziei.
In acceptiunea poetului ION IONESCU BUCOVU,iubirea poarta valentele cerului si ale pamantului prin ingemanare:,,mainele mele iubesc,/se intind catre cer/si pipaie infinitul, /ln timp ce:,,picioarele mele iubesc/iarba si lutul din care/a fost nascuti,/Invesmantat metaforic,poemul emana emotional fiorii unei mari poezii.Iubirea e traita cu aceeasi intensitate ca si dezamagirea cu gust amar de ura:,,cand,in locul de iubire,isi face loc hulpava ura,,Toate expresiile trecute prin sufletul poetului sunt de natura sa sugereze intensitatea trairilor umbrelor si luminilor iubirii.Un efect aparte are apelul la auditiv,cand toate resentimentele declansate de stinsa iubire,sunt legate la un loc prin urletul lupilor.Simbolul devine forta cuvantului:,,atunci se aduna in sufletul meu/toti lupii padurilor/si urla dureros dupa/o halca de fericire...Astfel darui,'urletul''devine cantec...