Când m-am întors erai deja plecată
Cu-n vânt ce-ţi povestea de primăveri,
Am vrut să te aştept ca altădată,
Însă ningea cu flori albe din meri.
Frunzele toamnei mi-aminteau de tine,
Un tren lăsa în urma lui ecoul nedorit,
Mă-ntreb şi azi, tu m-ai iubit pe mine?
Însă, cum vezi, singur m-am amăgit.
Lăsasem flori de mac să te iubească,
Aveai inima mea ce te-nvelea în noapte,
Tu ai rugat zăpezile să-mi amintească
Că suntem doi străini cu vise spulberate.
Când sună telefonul, focul se-aprinde iar,
Dar inima rănită se uită în pământ...
Curând vei înţelege că totul e-n zadar,
Că ultimul cuvânt l-ai aruncat în vânt.
Fulgii se-aşază pe pleopa-nlăcrimată,
Ce dor îmi e de tine, ce dor mi-a fost de noi!
Deschid albumul rece să te mai văd o dată,
Dar timpul, ce-a trecut, nu vine înapoi.
Cu braţele deschise mă uit la cer şi strig,
Iubirea nu-i o floare cum credem uneori...
E steaua care cade pe-un continent de frig
Şi arde-ntotdeauna prin veşnice ninsori.
Daniel Luca 02 01 2016
-->
Comentarii
Semn de lectura si sincera apreciere.
Va multumesc din inima! La multi ani!
Frumos, foarte frumos!