Iubiri fulgerătoare

 Când între noi s-a așternut iubirea

 Dar  totuși e ceva ce ne desparte 

 Rămânem poate doar cu amăgirea

 Că timpul e-ncropit  din visei sparte.

 

 De-am încercat la loc să le lipim,

 Din cioburi ca să facem un întreg,

 N-am reușit decât un anotimp

 În care ne-am iubit, și-aici nu neg,

 

 Am fost peste măsură de-mpliniti

 Când râul fericirii-a revărsat

 De blande valuri fost-am înghițiți,

 În magică iubire-am înotat.

 

 Dar totul nu a fost pentru o clipă 

 Decât  un foc de paie fremătând

 Ce-ardea purtat de-a vântului aripă,

 Pierdut apoi în zare, spulberând…

 

 Și timpul iar s-a frânt în mii de vise 

 Prin clipele pustii doar mai treceau 

 Frânturi ale iubirilor promise

 Ce-apoi în gânduri veșnic se pierdeau.

 

 Căprar Florin

  

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->