Iubite urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud și trosnituri cu ton de pistolete,
Când își răsfrâng din ramuri și plâng ursuzi, molcomi.
Încuie ușa bine și trage din obloane,
Nu o lăsa să intre în cuibul nostru cald,
Și încălzește-l grabnic, și caută-n cotloane
O plapumă pufoasă cu cercuri de smarald.
Ne zguduie și poarta…. Ai zăvorât-o bine?
Să nu pătrundă zbucium în cuibul nostru mic,
Și scârțâie fântâna cu răni de mandoline,
Când crivățul o-ndeasă sub tălpi de inamic.
Iubite urlă iarna și-o spaimă mă apasă,
Încuie ușa bine, să nu ne intre-n casă…
-->
Comentarii
Cu aceeași admirație!
Nu, domnule Viorel, a intrat iarna cu tot cu viscol...
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, Lenuș.
Frumos... Tare frumos!
Până la urmă a închis ușa bine? Și poarta? (glumesc, cu drag...)
Superb Aurora....Felicitări!