Prins la colţ de noapte, cu mâna furişată după stele, le priveam
cum aleargă, ca un furnicar pe străzi de cer şi Sufletul...
I-am spus că nu sunt nebun de acum,
sunt dinainte
de a mă naşte şi totul miroase a el.
În pauza dintre clipe, am fost la poştă să-l trimit în braţele luminii,
să-şi privească chipul în oglindă, să simtă dorul,
durerea că vreau şi vreau şi vreau
şi nu am dezlegare, nu pot să-ntorc timpul înainte
şi torc
şi tac
secunde curse înapoi de mine, de el, de noi
e zi în amiază şi hârtiile îşi scutură cuvintele.
Se aşteaptă vremea
să vină,
să cadă,
să umple izvorul de sete.
05.02.2016 ora 12,20’

Comentarii