.
Ochii mari sub sprâncene înalte
scăpau lacrimi curbate,
preaplinul amestecându-se
în fumul ţigării destinului…
doar o mână-i dansa rar
pe clapele plânse ale pianului,
într-un vis temporar.
Tresăritul ritmic al pleoapei
sub bretonul rotund şi copilăros,
sugera viziunea inorogului luminos.
Bărbatul…
se-apropie abătut
mângâindu-i apatic buclele,
în gânduri străine
o sărută sub bărbie,
şoptindu-i c-o privire inertă:
O să-ţi treacă!
Clapele
cântau într-o inerţie accelerată,
un vers învăţat într-o dimineaţă
rememorând zile, nopţi,
o viaţă.
.
-->
Comentarii