(Lui Paul Rotaru - semințele pocăinței)
roata hamsterului unge morții perfect
plecările spărgeau în mine un val de o carne flămândă
chiuretată de-un azi prea sticlos
mâine încolțește timid
sub un aisberg
potopul asurzește aerul din pupilă
în gamelă credințe vechi prind iz de mucegai
mirele calcă apa trupului precum un mesia căzut din icoane
nuntașii ca și păsările fură toți zorii căzuți în pliuri
de neîncepute ape
arunc buchetul pe urmele celor care am mers
și-am tot mers
valea plângerii mi-a încrețit buza
dinți sălbatici înfierează apocalipse de seară scoase la licitații
pasărea-liră scoate imperii din colbul genunii ruleta sângelui
câștigă sau pierde ursite
cert vântul că nu-i destul de sărat n-am nevoie de ochi matlasați cu tenebre
marea își face prea mult loc pentru un somn inodor
răsar păduri în cauc de memorie le las să picure peste orașe pustii
nasturi care încheie hainele morților
nuntașii se strâng precum o cheie sol în sămânță
curcubeiele au atins temperatura maximă
străzile
își etalează albul privirii din talpă
moartea întoarce brazda oaselor
în fânețele vieții se coace un timp fără ochi
-->
Comentarii
Cu același condei aurit e scris acest poem. Felicitări!
ROCK!
Uneori ascult rock și mă las voluptos
În oceanul din mine, oceanul de os,
În oceanul de umbre, de oameni absenți
Și pe care oricând îi privești ca prezenți.
Viermii graniței mele sunt tot mai flămânzi!
Când nu îi strivești, ci mai tare-i afunzi
În prăpastia hranei, în ego-ul meu,
Mă privești ca și cum aș fi hrană doar eu...
Nu cunosc omenie mai clară de-atât,
Cum nu-s nici fericiri să-mi atârne de gât...
Pentru mine pot fi un tardiv tibetan...
Pentru tine... un scop repetat an de an.
Mi-am atras întunerici din culpa de-a fi
Mai curând o grimasă! Căci oamenii vii
Nu credeau nici în lirica verbului meu,
Nici în noi, nici în ei... și nici Dumnezeu!
Nu mă-ntorc la infamia stâlpului vechi
Să descriu apotema iubirii-n perechi.
Știu că iadul și raiul mereu au un loc
Pentru mine și tine... și muzică rock!
Dedicația e mai ales adevărată, nu știu cât de originală. Cumva mă rupsesem de poezie centrată pe problemele fizice - așa că semnul de la tine m-a întors într-un eu pe care-l exilasem în umbră. Îți mulțumesc că exiști în viața mea atât de frumos!!
Mulțumesc pentru dedicația originală, Gerra! Ca de obicei, cuvintele sunt de prisos pe lângă poezia ta și nu îmi rămâne decât o reverență. Cu drag,