Jocuri de cuvinte - blestem
Geografie lingvistică
Apărută în „Istorii, comentarii, miscelanea”, sub redacția lui Ion N. Oprea, la editura Arnonii Culturale, premiată cu premiul special al LSR
Blestem
Moto: „Purtăm pe umeri vechi păcate,/ Sau un blestem de la natură,/ Că azi trăim, în libertate,/ Mai rău decât în dictatură!” („Destin”, de Constantin Tudorache din „Terapii de şoc”, 1997)
Uite că în 2019-2020 ne-a lovit blestemul pandemiei. Blestem zisei? Da, blestem, adică o invocare a unei nenorociri sau a mâniei divine împotriva cuiva, dar și o nenorocire adusă de blestem. Blestemul e o afurisenie (din vechiul slavonic aforisat` - афорисать, „a afurisi”), o anatemă (din grecescul anatema - ανάθεμα).
Blestem vine de la verbul a blestema, „a invoca abaterea nenorocirii asupra cuiva”, moștenit din cuvântul latin medieval blastimare. Dar blestem poate proveni din rădăcina cuvântului latin vulgar *blastemium, acesta din cuvântul latin ecleziastic blasphemium, din vechiul latinesc blasphemia, cuvântul blasfemie existând și în limba română (defăimare a lucrurilor sfinte). Comparați cu italianul bestemmia, vechiul cuvânt francez blastenge, vechiul occitan blastenh.
În alte limbi blestemului i se spune:
→ aalat - аалат în chirghiză;
→ aburu în joruba;
→ aneckʿ - անեծք în armeană;
→ ará - ἀρά în greaca antică;
→ átok în maghiară (formare din átkoz, „a blestema”);
→ blastenge în vechea franceză (vezi Hilaire Van Daele, Petit Dictionnaire de l’ancien français, Garnier, 1940; consultați dicționarul prin click aici), blastenh în vechea occitană, blestem în română;
→ bölvun în islandeză (din bölva, „a blestema”, + -un, din vechiul nordic bǫlva);
→ cāpam - சாபம் în tamilă;
→ curse în engleză (de origine necunoscută);
→ exsecratio în latină (din exsēcror, „eu blestem”, + -tiō, din ex- + sacer, „sacru”, + -or);
→ Fluch în germană (din vechiul german fluoha), vloek în olandeză și în afrikaans (din olandezul medieval vloec, din vechiul olandez fluok);
→ forbandelse în daneză, forbannelse în norvegiană, förbannelse în suedeză;
→ jeoju - 저주 (咀呪) în coreeană;
→ k'lalá - קללה în ebraică;
→ katára - κατάρα în greacă;
→ kirous în finlandeză (din kirota, „a blestema”, + -us, din proto-finicul *kirot'ak, din proto-fino-ugricul *kira-; vezi și estonianul kiruma și voticele tširoa, tširota);
Cuvântul blestem în diferite limbi
→ k'lalá - קְלָלָה n ebraică, kllh - קללה în idiș;
→ klątwa în poloneză, kletba în cehă, kletev în slovenă, kletva - клетва în bulgară, macedoneană și sârbocroată; kletva în bosniacă (din proto-slavicul *klętva);
→ küfür în turcă;
→ lá`na - لَعْنَة în arabă, laana în swaheli;
→ laenatan – لعنة în arabă, lanet în turcă (din turcescul otoman lanet - لعنت •), lanet, nalet, cwên - جوێن în kurdă, لعنت în persană (toate din arabăbescul laenatan – لعنة);
→ lāsts în letonă;
→ malanova în siciliană (din mala, „rea”, din latinescul malus, + nova, „știre”);
→ malbeno în esperanto,
→ maldição în portugheză, maldición în spaniolă, maledicció în catalană, malédiction în franceză, maledicție în română, malediktione în novială, maledizione, maleficio în italiană (toate moștenite din latinescul maledictio, maledictionem, „blestem, vorba dracului”; antonimul lui bénédiction, „binecuvântare”);
→ mallkimi în albaneză;
→ mallozh în bretonă;
→ mauvais sort în franceză;
→ melltith în velșă;
→ mifätot în volapük;
→ needus în estonă;
→ noroi - 呪い (のろい), jubaku- 呪縛 în japoneză;
→ praklion – праклён în belarusă, prakeikimas, prakeiksmas în lituaniană;
→ prekletstvo în slovenă, prokletí în cehă, prokletstvo - проклетство în sârbocroată și macedoneană, prokljatie - проклятие în bulgară, prokljátije - проклятие în rusă, preklínať în slovacă, proklyattya - прокляття în ucraineană; przekleństwo în poloneză;
→ saħta în malteză (din arabicul suḵṭa - سُخْطة; vezi și arabicul tunisian saḵṭa - سخطة, „blestem”);
→ śāpaṃ - శాపం în telugu, sepata în jawaiană, sumpa în tagalogă, sumpahan în malai;
→ ts’q’evla - წყევლა în gruzină;
→ uexcaitoa în aztecă;
→ Verwünschung (din verwünschen, „a arunca o vrajă” + -ung) în germană, verwensing în olandeză;
→ zǔzhòu- 詛咒, 诅咒 în chineză.
Blestemul în (c)arte
Moto: „Printre-atâtea minijupuri,/ Dezvelind superbe trupuri,/ Hop şi-o maxi despicată!/ Bătu-o-ar vântul, s-o bată!” („Pseudo-blestem”, de Iulian Bostan, din suplimentul de umor „Buzunar")
„Hop și-o rochie despicată,/ Bătu-o-ar vântul s-o bată!”
Scriitorii români s-au referit de multe ori la blestem. Printre ei s-au numărat proletcultistul Dan Deșliu care descria asupritorii (Împovărați de slăvi și de steme,/ De ură ferecată-n blesteme), Jan Bart (Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme), Ion Creangă (Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am), Mihai Beniuc (Un blestem ce-apasă pe codru/ Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]), Mihai Eminescu (în «Venere și Madonă» își învinuiește și își blestemă iubita).
Tot la blestem se referă și Jarnik-Bîrseanu (Plimbă-se călugării,/ Blestemîndu-și părinții,/ De ce i-au călugărit/ Și nu i-au căsătorit), Ion Pas (Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme), din nou Ion Creangă (Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii!), Eusebiu Camilar (femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn), Macedonski (Viața nu-mi blestem/ Și nici moartea nu mi-o chem).
De blestemele lui Tudor Arghezi precis știți cei trecuți de 50 de ani (.... /În două surcele de vreasc să se facă/ Picerele tale, făptură buimacă./ Plesni-ți-ar timpanul,/ Să n-auzi când trece traivanul.// Să uiți la cetanii tipicul/ Și psalmii în zi de Crăciun./ Să n-ai după masă tutun./ Să-ți pută buricul./....).
Vrăjitoare
Și am putea continua cu literatura universală, cu opera, cu teatrul sau cu basmele, cu desenele animate. Destui eroi sau personaje implică rostirea blestemului unul asupra altuia, blestem ce se deosebește de vrăji adverse și premoniții, cu care ne vom „juca” în viitorul apropiat.
Exemple sunt destule, le puteți căuta. Noi ne oprim la Rigoletto, operă în trei acte de Giuseppe Verdi. Premiera operei a avut loc la 11 martie 1851, la Teatro La Fenice din Veneția. Libretul e scris de Francesco Maria Piave, adaptat după melodrama Le roi s’amuse (Regele se amuză) de Victor Hugo. Locul acțiunii este Mantova (Italia), în secolul al XVI-lea.
În operă Contele Monterone îl blestemă pe Rigoletto, bufonul ducelui de Mantova, Rigoletto considerând că moartea tragică a fiicei sale se datorează blestemului. Noi vă oferim vizionarea operei pe youtube, cu Pavarotti, Gruberova și alții (vezi AICI). Pentru o eventuală tipărire scriu și adresa (https://www.youtube.com/watch?v=fYDI6MWkCW8).
Trecem la Romeo și Julieta, tragedie scrisă de William Shakespeare despre soarta a doi îndrăgostiți care luptă împotriva prejudecăților sociale, a urii între familii, a ambiției vanitoase și a destinului. Tragedia celor doi adolescenți, fatal îndrăgostiți unul de altul este probabil cea mai cunoscută piesă de care precis știți, cea mai tipică poveste de dragoste a Renașterii. Aici muribundul Mercutio blestemă familiile Montague și Capulet, rostind: „Blestem pe casa lor și pe a ta”.
Romeo și Julieta
Chiar și compozitorii s-au aplecat asupra piesei lui Shakespeare, noi invitându-vă să ascultați după starea de urgență, adică în relaxare, doar uvertura (Fantasy Overture) din Romeo și Julieta de Ceaikovsky, cu peste două milioane de vizualizări (Conrad van Alphen, Sinfonia Rotterdam, urmăriți AICI). În caz de tipărire scriu și adresa (https://www.youtube.com/watch?v=GiEIe0ClGIM).
Și toți, tineri de acum sau de mai de demult, știm povestea Dornröschen de Frații Grimm, adică Frumoasa adormită (din pădure), de fapt o variantă transmisă oral a poveștii literare publicată de Charles Perrault în Histoires ou contes du temps passé din 1697 (în franceză La Belle au bois dormant). În basm, mama vitregă, adică maștera, care voia să fie ea „cea mai frumoasă”, o blestamă pe prințesa Aurora să moară când va împlini 16 ani.
Este un basm clasic despre frumoasa prințesă, o pădure și un chipeș prinț (tradus greșit la noi ca Frumoasa din pădurea adormită, titlu ce poate fi acceptat, deoarece s-au adormit toate vietățile din pădure). Basmul l-a inspirat pe poetul italian Giambattista Basile, care scrie și el povestea Sole, Luna, e Talia (publicată postum în 1634), care la rândul ei este inspirată de alte povești din folclor. Cea mai veche variantă cunoscută este Perceforest, compusă anonim între 1330 și 1344 și publicată prima dată în 1528. Povestea a inspirat numeroase alte lucrări de artă (picturi, lucrări scrise, muzică, film). Noi vă oferim o versiune a unui film de desene animate (vezi AICI) și filmul complet în franceză La Belle au bois dormant (vezi AICI, pentru care, în caz de publicare, scriu și adresa https://www.youtube.com/watch?v=mnPYpp40tek).
Rămânând tot la blestem, ne amintim de Frumoasa și bestia, când o vrăjitoare îl transformă pe prinț într-o fiară. În franceză e La Belle et la Bête, un basm tradițional scris de romanciera Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve și publicat în 1740 în La Jeune Américaine et les contes marins.
Câte fete nu s-au visat prințesa Aurora!?
Povestea a fost ecranizată de multe ori (în 1934, 1946, 1962, 1983, 1987, 1991, 1992, 2005, 2009 și 2017). Noi vă oferim versiunea în engleză Beauty And The Beast (2009), cu Estella Warren, Rhett Giles, (https://www.youtube.com/watch?v=yp8PHybyHsc) cu peste 7 milioane vizionări.
Trecem la alt blestem din Shrek, unde prințesa Fiona a fost blestemată de o vrăjitoare să fie ziua om și noaptea căpcăun. Shrek este un film de animație realizat de studiourile DreamWorks Animation Studios în anul 2001, după povestirea ilustrată omonimă, scrisă de americanul William Steig în 1990.
Cum noi „ne jucăm cu cuvintele”, numele Shrek este transcrierea cuvântului în idiș שרעק (corect shrekn), care înseamnă «frică» sau «teroare», despre care vom scrie în curând. În limba germană, cuvântul înseamnă «cumplit» (schrecklich), asta ca să intuiți cum a apărut limba idiș, pentru evreii „așkenazi” (de prin vestul Europei)... Premiera românească a filmului a avut loc în 17 august 2001 în varianta subtitrată, fiind distribuit de Ro Image 2000 și Euro Entertainment Enterprises. Noi vă oferim (vezi AICI) Shrek 2 în limba engleză (https://www.youtube.com/watch?v=QVBoAVV844k).
Și ca să mai și glumim, evreii așkenazi erau evreii „nemți”. Un evreu cu numele Ashkenazi exista în România, fiind doctor în medicină și șef de secție în 1972, de 42 de ani, la spitalul nr. 2 din București, când a emigrat. Și într-o zi, ușa cabinetului fiind întredeschisă, a auzit discuția a două paciente. Una a zis că a auzit că e un medic excelent, dar cealaltă a zis „- Da, dar e evreu!” Peste decenii, în Israel, la clinica de neurologie a universității de medicină din Tel Aviv, a auzit discuția a două paciente israelite în ebraică. Atunci când una a spus că e un medic foarte bun, cealaltă i-a reproșat: „- Da, dar e român!” Doctorul, care nu uită că este și român, că aici a învățat carte și a iubit, ne-a povestit toate astea amuzându-se....
Ba și astăzi se întâmplă lucruri anormale, mai ales pe vremea pandemiei din 2020, așa cum mărturisește Mimi Boroianu în „Acest blestem” (În țara libertăților furate/ Chiar diavolii în alb s-au îmbrăcat!/ Și mor creștini, cu aripile-n spate,/ Din ele zborul fiind eviscerat.../ ...). Puteți citi întregul poem mai jos. Vă atrag atenția că e „recidivistă” cu blestemele, că mai are o poezie Blestem postată acum patru ani, pe 26 august 2016 (vezi AICI), pentru care scriu și adresa web (https://poezieproza.wordpress.com/2016/08/26/blestem/comment-page-1/).
Acest blestem
de Gabriela Mimi Boroianu
10.05.2020
În țara libertăților furate
Chiar diavolii în alb s-au îmbrăcat!
Și mor creștini, cu aripile-n spate,
Din ele zborul fiind eviscerat...
Și dacă mor li-e moartea virusată,
Cei ce rămân de ei, buimaci rămân,
Căci rămas bun, să spună n-or să poată,
Fără hârtie dată de stăpân!
Iar clopotele bat a renunțare,
De rugăciuni biserici sun-a gol,
De iad revendicate sunt spitale,
La moarte stau bolnavii-n rând, pe hol...
Chiar îngerii s-au risipit în ceață
Mult prea puțini, prea slabi, plini de nevoi
Și locul gol iubirii-n astă viață
L-au dat nesimțitorilor de soi...
Indiferența astăzi poartă mască,
Halat, mânuși... Și râde printre dinți!
O altă generație să se nască
Și doctori nu vor fi „fără arginți"!
În țara sechestraților în casă
Se sting lumini în candela din sân,
O letargie peste toți se lasă
Și doar tăceri în urma ei rămân...
(https://lenusa.ning.com/profiles/blogs/acest-blestem?xg_source=activity). Puteți citi la adresa indicată și comentariile altor poeți. Noi cititorii nu facem critică literară... Spunem că nu doar creștinii au avut de suferit...
De blestem se leagă și epigramiștii. Iurie Osoianu se adresa în 2012 „fraţilor de peste Prut” (La voi tandem, la noi tandem,/ La noi blestem, la voi blestem,/ Nu-i chip cumva de răsturnat/ Tandemul ăsta la pătrat?!). Bre Iurie, dacă nu vor rușii și nemții, se mențin cele hotărîte tot de strămoșii lor, Iosif și Adolf, la 23 august 1938....
Tot un blestem, dar împotriva râsului, invocă și Gheorghe Leu care pleda pentru epigramă prin 2007 (Un catren, am constatat/ Că atât de greu se scrie.../ Şi atunci l-am blestemat:/ Fir-ar el de râs să fie!). Gheorghe Lungoci, „prăzuind” prin 2008 printre epigramiştii olteni, are ce are cu ticăloșii, ferindu-se de „mititica” (Pentru că suport cu greu, Marea lui ticăloşie,/ Bate-l Doamne-n locul meu,/ Să nu intru-n puşcărie). E așa, doar pentru rime!
Referindu-se la „ce timpuri, ce moravuri și năravuri mai există”, Mihai Enachi ne aduce aminte blestemul împușcatului Ceauşescu (Moravurile de cizmar/ Au construit un alt sistem -/ Acum e şef un marinar/ Şi parcă-i un cumplit blestem!).
Îi recomand să continue a blestema amintind și de cel care în armie a învățat să coasă doar nasturi, că are ce! Sau poate blestema acum pe ăla de la pompe funebre uns de liberali director de spital în plină pandemie.... Vorba lui: „O, tempora! O, mores!” Că n-au făcut în treizeci de ani patru președinți licențiați, cât a făcut înjuratul cizmar de Ceaușescu!
Florea Radu are un „izvor cu epigrame”, blestemând o biată crâșmăriță, dar trage niște consecinţe aiurea (Crâşmăriţă, te blestem,/ M-ai dus în sapă de lemn.../ Că toată averea mea/ Zace la tine-n tejghea!). Parcă i-ar fi băgat ea, biata, mâna în buzunar...
Lui Viorel Cacoveanu îi era frică de reforme prin 2008, pentru care s-a adresat redacției unui ziar din Buzău (Reformele, ca un blestem,/ Căzură crunt pe-acest pământ:/ De moarte, zău, eu nu mă tem/ Ci doar de viaţă mă-nspăimânt). A ținut omul seama de zicala „scapă cine moare”! Reforme sunt doar cu comisioanele de prin conturile politicienilor!
Gheorghe Gurău avea ce avea prin 2010 cu gura soției unuia și se întreba dacă ce s-a întâmplat cu ea este un blestem [Soţia (scorpie şi rea):/ - Tu vei muri de mâna mea/ Şi s-a-ntâmplat după ani grei/ Să moară, dar... de gura ei!]. Constantin Tudorache ne definea prin 1997 destinul în cadrul unor terapii de şoc (Purtăm pe umeri vechi păcate,/ Sau un blestem de la natură,/ Că azi trăim, în libertate,/ Mai rău decât în dictatură!). Prin 2020 puteți judeca singuri dacă ăsta ne-a fost destinul... Avea dreptate amicul care mi-a scris: „Ce soartă avem, Costică, tot cu Klaus și cu Sică!” Cum care Sică? Mandolinarul, fiu de securist!
Cum stăteam noi cu blestemul comercial ne amintea Eugen Ilişiu (Reclamagii afurisiţi,/ Să vi se rupă limba-n două,/ De câte ori mai pomeniţi,/ Într-o reclamă... nouăşnouă...) Cui naiba să mai faci reclamații, când nu te ascultă nimeni nici măcar în pandemie?
Angela Chiuaru avea ce avea cu cei ce contestă talentul femeii, de parcă n-ar fi cunoscut femei cu două mâini stângi (Ne-apasă un blestem secret:/ În lumea noastră carpatină,/ Românul s-a născut poet,/ Românca gospodină?!). Aș completa: „și-n carantină!” Lasă, taică, știu câteva românce care nu au treabă cu „gospodăria”!
Și cele din alte țări sunt gospodine! Vă amintiți de Sabrina (Boys)? E aia căsătorită cu românul Crețu, compozitor, care și-a tras numele Michel, și-a scos virgula de sub „ț”, că nu-i mai plăcea Mihai. Și pe 18 mai 2020, de acasă, ferită de pandemie, într-o românescă perfectă, ne-a declarat că știe găti sarmale și ciorbe. Vezi, bre, nea Mihai? E mai româncă decât mata!
Uite că și partidele se bucură de blesteme, așa cum remarca alde Gheorghe Popescu-Ger prin 2007, pe când pleda pentru epigramă (Ura-n pace nu ne lasă,/ Veşnic viaţa ne-o divide:/ Ieri a fost lupta de clasă,/ Azi e lupta-ntre partide). E pe comisioane, bre! Că zeciuiala tăt zeciuială rămase!
Cu blesteme se ocupa și Mike Farkas prin 2011 când se referea la focul fără flacără (Un blestem e azi la modă,/ Celui vechi, el îi ia locu'/ Şi te arde, nu cu sodă,/ Ci mai rău: „arză-te-ar... Bocu'"!). Și bietul Boc era doar un bun executant al ordinelor de zi pe unitate date de marinar, ăla fost turnător.... Adică Petrov!
Și o va avea și pe cea de europarlamentar (votat de români!)
Iar dacă nu știați că ziua de 17 octombrie e ziua eradicării sărăciei, ne aduce aminte Ion Ruse (Avem o soartă blestemată/ Cu un blestem străvechi, etern,/ S-avem o ţară-aşa bogată/ Şi-o sărăcie de guvern!). Chestia cu guvernul e valabilă chiar și în pandemie, când se continuă reformele alea ce se făceau și prin 2007, după cum depunea mărturie Viorel Cacoveanu în dosarul Pledoarie pentru epigramă (Reformele, ca un blestem,/ Căzură crunt pe-acest pământ –/ De moarte, zău, eu nu mă tem,/ Dar de viaţă... mă-nspăimânt!).
Prin jocuri de cuvinte, Janet Nică se făcea că nu știe diferența dintre greșeală și eroare (Nu ştiu dacă e blestem/ Pe acest tărâm cu soare,/ Treaba e că noi cădem/ Din greşeală... în eroare!). La ce greșeli și erori s-o fi referit nu ne dezvâluie, așa cum făcea erori so(a)cratice prin 2010 Ispas Feţeanu în voroave epigramatice cu şi despre femei (Apar bătrân, deşi n-am anii,/ Dureri mă chinuie prin oase,/ Să aibă parte doar duşmanii/ De soacre-atât de sănătoase).
Și fiindcă suntem la sfârșitul primăverii pandemice, să știți că există și blesteme de primăvară, așa cum ne amintea Dan Căpruciu prin 2011 în sonatele sonete (Frumoaso, nu mă bagi în seamă,/ Când ne-ntâlnim pe-aceleaşi rute.../ Şi îţi urez să mori de teamă:/ Veni-ţi-ar barza pe nevrute!). Și mai era o rimă, dar de după orele 24.00 (after midnight, cum scria o colegă de site (Cronopedia)! Nu știu dacă blestemul e valabil și în vreme de pandemie...
Tot domnia sa, însetatul Dan, la acea dată, 2008, printre epigramiştii olteni, se referea la blestemul final (Blestemat de soarta rea,/ Peste ani voi fi doar oale./ Daţi-mi vin, căci nu aş vrea,/ Să fiu prins cu ele goale!). Eu n-aș zice decât „gând la gând cu bucurie”! Parcă ar fi citit blestemul lui Costel Vlădescu din 1979, după vreo „Zece ani de epigramă” (La un pahar de supărare,/ Cum e mai rău s-a blestemat:/ "Să-i sară ochii celui care/ L-o mai vedea o dată beat!").
Eugen Ilişiu are ce are cu vrednicia unor români, explicându-ne ce e un blestem semantic (Ghinionul blestemat,/ E, că-n termeni româneşti,/ Se numeşte ţara Stat,/ Şi tot stat când nu munceşti!). Și de la „stat” trecem la blestemul cu „balcoanele” amintit de Petru Ioan Gârda, chipurile după un catren popular (Baremi două săptămâni/ S-aibă şi bărbaţii sâni,/ Să-i mai poarte-un pic şi ei/ Şi-or vedea cât îs de grei!). Nu mă bag!
Florina Dinescu amintește de un „mizilic” de blestem către mizileni (Aş vrea blestemu-mi să-l aflaţi,/ Că-l zic din seară până-n zori:/ Vedea-v-aş zilnic inundaţi/ De vinuri vechi şi scriitori!), referindu-se la pandemia epigramelor de pe la concursurile ce se organizau la Mizil și care în caz de pandemie cu corona se pot organiza doar online, adică fără udătură veche mizileană, ci fiecare doar cu udătura lui de-acasă...
Uite că și printre literați au pătruns blestemele, după cum depune mărturie unul din breaslă, reclamantul Dan Norea, în dosarul „Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe”, prin 2011, unde îl definea (cam) epigramatic pe măria sa poetul (Poetul este-un aparat mai fin,/ Sensibil tare, parcă-i un blestem;/ Produsul lui finit e un poem,/ Materialul consumabil: vin). Eu știu la cine s-a referit, îl știu pe acest poet „gadget”. Gadget scrisei? Da mă voi juca în articolul viitor cu aces cuvânt!
Și va trece greu și vara asta, va veni toamna, mai ales cea parlamentară, cu alegeri de tot felul, de care ne amintea alde (nu ALDE) Janet Nică, dar nu în pandemie (E toamnă vastă, greu blestem,/ În arbori, frunzele se tem/ Şi, respectând o lege-a firii,/ S-au scuturat... toţi trandafirii!). V-ați prins cu cine ține? V-ați prins că e de cea și nu de hăis? Știu că e profesor și poate crede că poți să-ți iei 6 case din meditații, ca ăla care înjură zilnic PSD! Mira-m-aș! Oricum ar fi, uite că s-au ajuns și cei de cea și cei de hăis, unul la NATO, ales precis de yanchei, unul europarlamentar ales de popor (sau cu gadgetul, adică cu tableta STS)!
Cea și hăis la români (votați de români!?)
Precis că știe martorul Norea pomenit mai sus că l-a blestem s-a referit și Bertholdt Brecht, cu marginaliile sale germane, după cum traduce „grefierul” Aurel Iordache în dosarul „Din epigramiştii lumii”, din 2000 (Când zic mai-marii „mergem către glorii"/ Ca un blestem peste mulţimi răsfrânt,/ Indiferent de-nfrângeri sau victorii/ Pentru mai-mici înseamnă... spre mormânt). Are dreptate și acum!
Sărind la ce voiau ăștia de cea prin februarie, alegerile anticipate, vă reamintesc că anticipatele astea se doreau mereu, chiar și în 2005, ca și în 2020, după cum depunea mărturie Nicolae David în informarea „Azi” din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (Azi ţara în nevoi se zbate,/ Ca un blestem de noi se ţine,/ Durerea singură nu vine,/ Cei mari azi vor anticipate). Și uite că după ăștia de cea, chiar dacă venea pandemia, se doreau anticipate!
Pe timp de pandemie (ce blestem!) totul se asortează
De la anticipatele din 2005 trecem la sexul frumos, când (ne)reclamantul George Budoi se adresa pârâtului care i-a furat nevasta, în dosarul „Femeia de la A la Z în Epigrame şi Madrigale” din 2014, imitându-l pe Sacha Guitry (Nu-l blestem, nici nu-l aclam,/ Nu-l împuşc, nici nu-l reclam:/ Răzbunarea cea mai mare/ Este că acum o are!...). Dacă arată trăznet, s-o păstreze sănătos pârâtul! A scăpat omul de dracul, dar să nu dea peste frate-său!
Asta o fi fugit cu altul? (galeria Florence, Giuseppe Armani)
Blestemați sau neblestemați, să fiți iubiți!
Nițu Constantin (nu e un domn mare, e doar un creștin!)
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
-->
Comentarii
Mulțumesc, domnule IW! Greu cu blestemele astea! Mai bine le discutăm la o bere......
Așa că dau o bere bună!
Cadou: Jocuri de cuvinte – bere
http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-bere
Blestemul este o invocare a urgiei divine asupra cuiva pentru a păstra lucrurile într-o ordine stabilită, însă unori repetarea unui eveniment tragic la anumite intervale sau anumite lucruri sau evenimente care decranşează o nenorocire sunt văzute în aceeaşi notă a răului fatal, la imprecație.
Totuşi dincolo de invocaţiile magice şi superstiţiile de orice natură există nenorociri care se petrec nu doar din pură coincidenţă. Iată 7 din cele mai cunoscute blesteme care au schimbat faţa istoriei.
Blestemul Tippecanoe sau blestemul preşedinţilor americani
Un şir de întâmplări nefericite petrecute în viata unor preşedinţi americani a ridicat întrebarea dacă vreme de 140 de ani asupra “locatarului” de la Casa Albă a planat un blestem ce îşi făcea simţit efectul din 20 în 20 de ani.
Totul a început în 1840, atunci când William Henry Harrison a câştigat preşedinţia cu sloganul „Tippecanoe and Tyler Too”, făcând referire la participarea lui în lupta contra indienilor de la Tippecanoe din 1811. Se pare că acolo fratele şefului indienilor Shawnee ar fi rostit blestemul cu un continut bizar, deoarece a prevăzut că Harrison va ajunge preşedinte:„Toţi preşedinţii vor muri din 20 în 20 de ani, începând cu Harrison, în timpul mandatului lor!”.
De atunci şi până la alegerea lui Ronald Reagan în 1980, toţi preşedinţi SUA au murit în timpul mandatului, din 20 în 20 de ani. Harrison moare la doar o lună după ce devine preşedinte, Abraham Lincoln este împuşcat în 1860, James Garfield, ales preşedinte în 1880, moare asasinat în 1881, William McKinley care obţine al doilea mandat în 1900 va muri împuşcat în 1901. Warren G. Harding preşedinte din 1920, face infarct şi moare în 1923, F. Roosevelt moare în 1945, în timpul celui de-al patrulea mandat, Kennedy ales în 1960 moare împuşcat în ’63.
Ronald Reagan a rupt blestemul supravieţuind atentatului din 1981.
Blestemul cantecului sinucigaș
De numele pianistului şi compozitorului maghiar Rezső Seress se leagă o poveste sinistră. Se spune că încerca de foarte multă vreme să dea lovitura cu unul dintre cântecele sale. Cele mai multe erau respinse, lucru care ducea inevitabil la certuri cu soţia sa. În cele din urmă, într-o duminică, aceasta l-a părăsit. Singur şi deprimat, Seress s-a aşezat la pian.
Apoi, aruncându-şi privirea pe fereastră, a văzut cum pe cer se strâng nori negri şi începe o ploaie tristă de toamnă. „Ce duminică mohorâtă”, a gândit Seress şi a început să improvizeze la pian. În mai puţin de o jumătate de oră compozitorul a scris un cântec întreg, cu o melodie şi un ritm ciudat, foarte deprimant şi trist. L-a numit „Szomorú vasárnap” (Duminică mohorâtă).
Surprinzător, un producător muzical i-a acceptat piesa, care a fost distribuită în întreaga lume. Totuşi, la puţină vreme după ce cântecul a fost înregistrat şi pus în vânzare au început o serie de lucruri bizare legate de melodie. În Berlin, un tânăr a cerut unei orchestre să-i intoneze melodia, apoi bărbatul a mers acasă şi s-a împuşcat în cap. Înainte de a face acest gest, le-a spus rudelor sale că se simte foarte deprimat după ce a ascultat un cântec nou pe care nu şi-l mai putea scoate din minte. După o săptămână, o tânără femeie a fost găsită spânzurată într-un apartament din acelaşi oraş.
Poliţia a găsit un disc cu cântecul „Duminică mohorâtă” în dormitorul acesteia. După două zile, o secretară din New York s-a gazat, lăsând în scris ca la înmormântarea ei să se cânte „Duminica mohorâtă”. La nici o lună, un alt new-yorkez de 82 de ani s-a aruncat de la etajul al şaptelea după ce cântase melodia mortală la pian. Cam în aceeaşi perioadă, un adolescent din Roma a auzit melodia după care s-a aruncat de pe un pod. Presa din lumea întreagă a început să scrie despre tot mai multe morţi asociate cu melodia lui Seress. Astfel, un ziar din Londra scria despre cazul unei femei care pusese discul cu „Duminica mohorâtă” la volum maxim înfuriindu-i şi speriindu-i pe vecini.
La un moment dat, discul se bloca şi cânta la nesfârşit acelaşi fragment. Enervaţi, vecinii au început să bată la uşa femeii însă aceasta nu răspundea. Au spart uşa şi au găsit-o pe femeie moartă în fotoliu după ce luase o supradoză de medicamente. Lunile treceau şi tot mai multe astfel de cazuri erau raportate.
Acest lucru i-a determinat pe şefii de la BBC să interzică să se mai difuzeze melodia la radio. În Franţa, Rezső Seress i-a scris soţiei sale rugând-o să-i fie din nou alături. În schimb, a primit o scrisoare de la poliţie în care era informat că soţia lui se otrăvise, lângă ea fiind găsită o copie a „Duminicii mohorâtă”. Venirea celui de-Al Doilea Război Mondial a aşternut tăcerea asupra evenimentelor legate de misteriosul cântec.
Blestemul lui Superman
Cei mai populari actori care au jucat rolul lui Superman au avut o soartă tristă. George Reeves a fost primul lovit de blestem. Acesta s-a sinucis in condiţii destul de misterioase. Christopher Reeve, actorul care a luat chipul personajului în primele filme, a rămas paralizat după ce a căzut de pe un cal.
Nici creatorii personajului Superman nu au beneficiat de o soartă prea bună. Jerry Siegel şi Joe Shuster au vândut ideea, de milioane de dolari, revistei cu benzi desenate unde erau angajaţi, pentru suma ridicolă de 130 de dolari.
Apropiaţi ai celor doi au afirmat că cei care au pus blestemul asupra personajului au fost tocmai Jerry şi Joe, deoarece nu au fost răsplătiţi la adevărata valoare a munci depuse atunci când l-au creat pe Superman.
Cea mai ciudată şi controversată speculaţie pune moartea preşedintelui american J.F. Kennedy pe seama blestemului lui Superman. Chiar înainte de moartea sa, consilierii de imagine ai preşedintelui au aprobat o poveste în care Superman rostea aceleaşi mesaje ca şi oficialul american.
Revista cu benzi desenate unde trebuia să apară povestea era planificată să vadă lumina tiparului în aprilie 1964, insă Kennedy a fost asasinat în noiembrie 1963. Zvonurile legate de un posibil blestem ce „planează asupra lui Superman“ i-au determinat pe mai mulţi actori să refuze să joace acest rol.
Blestemul caprei Billy
Un blestem aparte s-a abătut asupra echipei de baseball Chicago Cubs în 1945. După cum spune legenda, Billy Sianis, un emigrant grec, a venit la meciul din 1945 dintre Chicago Cubs şi Detroit Tigers alături de căpriţa sa Murphy (sau Sinovia).
Căpriţa era foarte haioasă aşa că paznicii l-au lăsat pe Sianis în stadion împreună cu ea. Înainte însă ca meciul să se termine, proprietarul echipei Cubs, Philip Knight Wrigley, l-a dat afară din tribună pe Sianis spunând că nu mai suportă cum miroase capra sa.
Insultat, Sianis a blestemat echipa Cubs să nu mai joace în World Series atâta timp cât va fi condusă de Wrigley. Încântat că blestemul său a prins în 1945 (echipa retrogradase), Sianis i-a trimis lui Wrigley o scrisoare din Grecia în care scria:„Who stinks now?“ (Cine miroase acum?).
Blestemul s‑a rupt după mai bine de 20 de ani, când, în 1967, Leo Durocher a devenit managerul clubului.
Diamantul Hope
Celebrul diamant datează din 1642 şi este cunoscut pentru culoarea remarcabilă, mărimea, frumuseţea şi istoria lui. Diamantul Hope are o culoare de un albastru profund şi are 45, 52 karate. Este prins de un colier, înconjurat de 16 diamante albe.
Însă bijuteria este celebră şi pentru ghinionul pe care-l aduce. După cum spune legenda, un anume Tavernier a făcut o călătorie în India şi, dacă tot era acolo, a furat diamantul din fruntea (sau ochiul) statuii zeiţei hinduse Sita. Ca pedeapsă, Tavernier a fost sfâşiat de viu de către nişte câini turbaţi într-o călătorie în Rusia, la scurt timp după ce vânduse diamantul.
Regele Louis XVI este probabil cel mai celebru deţinător al preţioasei podoabe, blestemul ajungându-l şi pe el, fiind decapitat împreună cu soţia sa, regina Maria Antoaneta. În cele din urmă diamantul a fost donat Institutului Smithsonian. Acum diamantul Hope este expus la National Gem and Mineral Collection din cadrul National Museum of Natural History.
Blestemul lui Tutankamon
Dupa câteva luni de la deschiderea mormântului lui Tutankhamen au început ghinioanele. "Moartea va atinge cu aripile ei pe cel care îl va tulbură pe faraon”. Această inscripţie, descoperită în mormântul lui Tutankamon a căpătat un straniu ecou pentru cei care au profanat mormântul. În 1903, un englez bogat, lordul Carnavon, a venit la Cairo pentru a face noi săpături.el a reuşit să atragă colaborarea unui tânăr, dar remarcabil arheolog, Howard Carter. La 25 noiembrie 1922, Carter, Carnavon şi Calender au coborât pentru prima data în mormânt, aşa spun ei.
Se spune că Carter şi Carnavon au descoperit mormântul mai devreme dar au ţinut ascuns acest eveniment deoarece ei au găsit mormântul intact. Ei au lăsat mormântul în dezordine că să se cunoască că a fost profanat.La 18 februarie s-a făcut ”inaugurarea oficială” a săpăturilor. După câteva zile lordul Carnavon a murit înţepat de un ţânţar, spunând înainte de moarte: ”S-a terminat, am auzit chemarea şi mă pregătesc!” Aproape chiar în acel moment, lumina s-a stins în cameră şi, de altfel în tot hotelul. Aşa s-a născut legenda blestemului lui Tutankamon.
Astăzi ipoteză doctorului Dean este aproape unanim aceptata. El susţine că motivul decesului celor care au intrat în mormântul lui Tutankhamon nu este blestemul, ci un soi de ciupercă (aspergillus niger) ai cărei spori, pătrunzând în plămâni, găsesc condiţii propice de germinare şi se dezvoltă repede formând colonii ce provoacă leziuni în ţesutul pulmonar. Absorbite de sânge, toxinele sunt transportate în creier şi acţionează asupra sistemului nervos central, provocând halucinaţii de genul celor produse de acidul lisergic sau de mescalină. Totuşi o întrebare există: sunt simple coincidenţe sau blestemul există?
După 2 luni de la intrarea în mormântul lui Tutankhamon Carnarvon a murit. La 6 ani după ce acesta murise încă 12 persoane care făceau parte din echipă lui Carnarvon muriseră. În anii ce au urmat, alţi câţiva oameni ce au avut legătură cu expediţia au murit.
Lista cea lungă cu morţi a început în aprilie în 1923 când Carnarvon s-a trezit în cameră de hotel din Cairo simţindu-se rău.Până când a sosit fiul sau în cameră de hotel, Carnarvon era deja inconştient. În acea noapte a şi murit. Moartea sa s-a datorat unei muşcături de ţânţar-muşcătura identică cu cea de pe corpul mumificat al lui Tutankhamon(pe obraz). Lista cu morţi nu se oprea.Secretarul expediţiei Richard Bethell a fost găsit mort în patul său. Radiologistul Archibald Reid, care a folosit razele X pe corpul lui Tutankhamon se plângea că este epuizat. La scurt timp după întoarcerea să în Anglia a murit. Arheologul Arthur Mace, care era unul din conducătorii expediţiei, a intrat brusc în comă şi a murit îninte că doctorii să stabilească diagnosticul. În 1930 doar doi din membrii echipei care au intrat în mormântul regelui mai erau în viaţă.Blestemul faraonului avea efect şi la jumătate de secol de la prima victimă.
În 1970, singurul supravieţuitor al expediţiei, bătrânul Richard Adamson în vârstă de 70 de ani, a dat un interviu la un post de televiziune. El a spus telespectatorilor că nu crede în blestemul lui Tutankhamon. După ce a plecat de la studioul de televiziune taxiul sau a fost implicat într-un accident. Adamson a fost aruncat din maşină pe stradă unde avea să fie ucis de o trăsură. Era a treia oară când când a spus public că nu crede în blestem. Prima oară soţia să a murit la 48 de ore după această remarcă. A două oară fiul sau şi-a rupt coloană vertebrală într-un accident de avion. După a treia întâmplare Adamson a zis: "până acum am refuzat să cred că este vreo legătură între blestem şi ceea ce i s-a întâmplat întâmplat familiei mele. Dar acum am ceva dubii”.
În 1972 s-a ajuns la un acord că tezaurul lui Tutankhamon din muzeul din Cairo să fie dus la Muzeul din Londra pentru o expoziţie. Transportul tezaurului a fost supravegheat de doctorul Gamal Mehrez care era directorul general al departamentului de antichităţi al muzeului şi răspundea de mumiile şi comorile faraonilor. A spus:”Eu, mai mult că oricare din această lume am avut legătură cu mormintele şi mumiile faraonilor. Şi totuşi sunt în viaţă. Nu cred nici o clipă în blestem”.
Tezaurul lui Tutankhamon a fost mutat de la muzeul din Cairo pe data de 3 februarie 1972. În acea zi doctoral Mehrez a murit subit. Avea 52 de ani.
Blestem sau simple coincidenţe, Blestemul lui Tutankamon, naşte şi astăzi aceleaşi întrebări care vor rămâne şi în viitor sub semnul misterului.
Blestemul Poltergeist
Blestemul „Poltergeist“ este legat de circumstanţele ciudate în care oamenii care au lucrat la acest film au murit. Mai exact, patru dintre actori au murit din cauze neobişnuite în perioada dintre prima parte a filmului şi cea de-a treia, unul dintre ei murind chiar în timpul filmării părţii a doua.
Dominique Dunne, actriţa de 22 de ani care a jucat rolul lui Dana în primul film, a murit strangulată de către prietenul ei gelos, în 1982. Heather O’Rourke, actriţa de 12 ani care a interpretat rolul lui Carol Anne în toate cele trei filme, a trecut în nefiinţă în 1988, după ce doctorii au tot încercat să îi găsească un diagnostic la o afecţiune ciudată pe care o avea. Julian Beck, actorul de 60 de ani care jucase rolul lui Kane în „Poltergeist II:The Other Side“, a murit de cancer la stomac, însă fusese diagnosticat înainte să primească rolul. Will Sampson, 53 de ani, a jucat rolul lui Taylor the Medicine Man in „Poltergeist II“, a murit după o complicaţie în urma unei operaţii la rinichi.
Se pare că acest blestem provine de la faptul că scheletele care apar în primul film sunt schelete adevărate, dezgropate din mai multe morminte. Actriţa Jo Beth Williams a declarat într-un interviu că, într-adevăr, producătorii Mark Victor şi Michael Grais au recunoscut că scheletele folosite în „Poltergeist II“ erau reale şi că au chemat un preot care să protejeze platoul de filmare împotriva spiritelor. În plus, casa din Pasadena, California, unde s-au filmat scenele din casa Freeling a fost distrusă de un cutremur în 1994.
Jo Beth Williams, cea care a jucat rolul lui Diane Freeling, povestea cum în fiecare zi când se întorcea de pe platourile de filmare găsea pozele de acasă de pe pereţi strâmbe.
Actorul Will Sampson, un indian shaman, a făcut un exorcism pe platourile de filmare ale „Poltergeist II“ pentru a scăpa de spiritele străine. La un an după ce „Poltergeist II“ a avut premiera, Will a murit.
În timpul unei scene în care Robbie Freeling (Oliver Robins) trebuia să fie strangulat de către un clovn de jucărie, păpuşa mecanică chiar s-a defectat, iar Robins a fost strangulat de-a binelea.
În timpul unei şedinţe fotografice pentru „Poltergeist III“, după ce s-au developat pozele s-a văzut că faţa actriţei Zelda Rubenstein era acoperită de o lumină albă. Se spune că fotografia fusese făcută exact în momentul în care mama actriţei murise.
...
Uau, doamnă Rodica, strângătoare ca furnica!
Vă blestem cu o bere bună!
Cadou: Jocuri de cuvinte – bere
http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-bere
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
de 5 Următor →