Jocuri de cuvinte - războiul Ucraina – Rusia (partea a doua)
Geografie lingvistică (pamflet)
Război în Ucraina sau operație pecială?
Moto: „Războiul este treaba barbarilor.” (Napoleon Bonaparte)
Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene, expert în informații, analizează războiul din Ucraina, cu mențiunea că „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA”. El susține că e o nebunie, ba chiar o adevărată isterie. Fiecare țară impune propriile sancțiuni împotriva Rusiei și acest lucru nu duce nicăieri.
El amintește declarația ministrului francez al economiei că vor să distrugă economia rusă cu scopul de a face poporul rus să sufere. Susține că o astfel de afirmație este indignantă. Din medii americane tip „mama Omida” sau „părinte 2 Omida” se susține ba că Putin e bolnav, că îi tremură mâna, ba că e nebun. Dar Putin nu este nici nebun, nici deconectat de realitate, susține colonelul, neținând seama de declarațiile lui Geoană, copiate după Biden.
Expertul îl consideră pe Putin, contrar lui Radu Tudor, a fi o persoană metodică și sistematică, adică „foarte rusă”. Omul a fost conștient de consecințele operațiunii sale în Ucraina. A apreciat pe bună dreptate că dacă ar fi efectuat o „mică” operațiune pentru a proteja populația din Donbass sau o operațiune „masivă” în favoarea populației din Donbas și a intereselor naționale ale Rusiei, consecințele ar fi aceleași. Așa că a mers pe soluția supremă.
Specialistul în informații observă că Rusia continuă să furnizeze gaz Ucrainei, că rușii nu au distrus rețelele de căi ferate, rețelele rutiere, centralele electrice și alimentarea cu apă, gaz, petrol. Eu văd că ucrainenii își distrug podurile. Deși, este posibil ca astfel de servicii să se fi oprit în zonele de luptă, cam cum au redus acum ucrainenii cu o treine furnizarea gazelor spre Europa de Vest, de la un nod din Dombas.
Afirmația este demonstrată de expert cu exemplele din fosta Iugoslavie, Irak și Libia. Când țările occidentale au atacat aceste țări, au distrus mai întâi alimentarea cu apă și electricitate și rețelele de orice fel ale infrastructurii. Ne atrage atenția că abordarea americană a fost transferată și țărilor NATO, fiind bazată pe ideea că dacă distrugi infrastructura, populația se va revolta împotriva „dictatorului” și vei putea scăpa de el.
Amintește că aceasta a fost și strategia în timpul celui de-al doilea război mondial, când orașe germane precum Köln, Berlin, Hamburg, Dresda etc. au fost bombardate până la distrugere. Au vizat direct populația civilă, astfel încât să aibă loc o revoltă. Guvernul își pierde puterea din cauza unei revolte și tu câștigi războiul fără a-ți pune în pericol propriile trupe.
Colonelul susține că mass-media occidentală nu arată adevărul, mai multe poziții contra luând presa americană. Presa noastră, analiștii cât pe ce militari, plus Radu Tudor, susțin că rușii vor să distrugă totul, dar evident că nu este adevărat. Presa noastră îl portretizează pe Putin, ba că e bolnav, că are cancer, că are amantă gimnastă, ei vorbesc ca și cum dintr-o dată „tiranul” ar fi decis să atace și să cucerească Ucraina.
De ce a declanșat Putin operația? Șeful de serviciu secret elvețian relatează că la 24 martie 2021, președintele ucrainean Zelensky a emis un decret prezidențial de reluare a Crimeei. Apoi a început să deplaseze armata ucraineană spre sud și sud-est, spre Donbass. De un an încoace, există o mare concentrare de trupe ucrainene la granița de sud a Ucrainei.
Zelensky a susținut întotdeauna că rușii nu vor ataca Ucraina. Ministrul ucrainean al apărării a confirmat de asemenea acest lucru în mod repetat. În mod similar, șeful Consiliului de Securitate ucrainean a declarat în decembrie și ianuarie că nu există semne ale unui atac rusesc asupra Ucrainei.
Să fi fost un truc? Specialistul elvețian e sigur că nu a fost un truc și e sigur că Putin nu a vrut să atace Ucraina, că a spus asta în repetate rânduri. Evident, au existat presiuni din partea SUA pentru a începe războiul. SUA nu sunt interesate de Ucraina însăși.
Ceea ce doreau americanii, susține expertul, era să crească presiunea asupra Germaniei pentru a închide Nord Stream II. Au vrut ca Ucraina să provoace Rusia, iar dacă Rusia ar reacționa, Nord Stream II ar îngheța. La un astfel de scenariu s-a făcut aluzie când Olaf Scholz a vizitat Washingtonul, iar Scholz în mod clar atunci nu a vrut să-l accepte. Acum...
Asta nu este doar părerea expertului, sunt mulți diplomați americani care au înțeles-o astfel: unul dintre obiectivele principale a fost Nord Stream II și nu trebuie să uităm că această conductă a fost construită la cererea germanilor. Este în principiu un proiect german. Pentru că Germania are nevoie de mai mult gaz pentru a-și atinge obiectivele energetice și climatice.
Și ne explică de ce sunt SUA interesate de conflict. Începând cu cel de-al doilea război mondial, politica SUA a fost întotdeauna aceea de a împiedica Germania și Rusia (sau URSS) să colaboreze mai strâns. Asta în ciuda faptului că germanii au o frică istorică de ruși. Dar aceste două țări sunt cele mai mari puteri din Europa.
Din punct de vedere istoric, au existat întotdeauna relații economice între Germania și Rusia. Chiar și militare. În 1917, germanii l-au expediat pe Lenin în Rusia cu un tren blindat să declanșeze revoluția. În 1939, 23 august, au încheiat pactul Ribentrop-Molotov, au împărțit Polonia. Și SUA au încercat întotdeauna să evite asta.
Acum poligon este Ucraina. Nu trebuie uitat că, într-un război Rusia-NATO, chiar nuclear, Europa ar fi câmpul de luptă, departe de granița americană, s-ar mări „poligonul”. Asta înseamnă că, într-un astfel de caz, interesele Europei și ale SUA nu ar fi neapărat aceleași. Aceasta explică de ce în anii 1980 Uniunea Sovietică a sprijinit mișcările de pace în Germania. O relație mai strânsă între Germania și Rusia ar face ca strategia nucleară a SUA să fie inutilă.
SUA critică permanent dependența energetică a Germaniei sau a Europei de Rusia. Rusia este al doilea cel mai mare furnizor de petrol din lume. SUA își cumpără petrolul în principal din Canada, apoi din Rusia, Mexic și Arabia Saudită. Aceasta înseamnă că SUA este parțial dependentă de Rusia. Acest lucru este valabil și pentru motoarele lor de rachete, de exemplu. Asta nu deranjează SUA. Dar deranjează faptul că europenii sunt dependenți de Rusia!
Chiar și în timpul războiului rece, Uniunea Sovietică, a onorat întotdeauna toate contractele de gaze. Rusia are o mentalitate care respectă legea, se simte legată de reguli. Uniunea Sovietică nu a făcut niciodată o legătură între comerț și politică. Ori disputa legată de Ucraina este preponderent politică.
Analistul, de care n-o să auziți niciodată la Antena 3 sau de la Gâdea și Radu Tudor, dezvăluie că problema Ucrainei pentru Rusia este strategică. Rușii vor să stabilească o distanță între forțele militare ale NATO și Rusia. Puterea NATO nu este alta decât puterea nucleară americană. Aceasta este esența NATO, nespusă de Geoană sau de analiștii cât pe ce militari români plimbăreți de la un post la altul. Astăzi, SUA și-au desfășurat sistemele de rachete în Polonia și România, care includ sisteme de lansare MK-41 (Mark 41 Vertical Launching System VLS). Oare sunt arme defensive? Mai ține poanta cu Iranul?
SUA, desigur, spun că sunt pur defensive. De fapt, se pot trage rachete antibalistice din aceste lansatoare. Dar pot lansa și rachete nucleare cu același sistem. Aceste rampe sunt la doar câteva minute de Moscova. Dacă într-o situație de tensiune crescută în Europa rușii detectează, cu imagini din satelit sau informații, activități pe aceste platforme care indică pregătiri pentru o lansare, vor aștepta până vor fi lansate rachete nucleare spre Moscova?
Desigur că nu. Ei ar lansa imediat o lovitură preventivă. Toată această situație s-a înrăutățit după ce SUA s-au retras din Tratatul ABM [Tratatul de reducere a armelor strategice, Strategic Arms Reduction Treaty]. Conform acestui tratat, sistemele de acest tip nu puteau fi dispuse în Europa. Ideea a fost tocmai de a menține un anumit timp de reacție în cazul unei confruntări. Asta pentru că pot apărea erori neintenționate.
 Pe măsură ce NATO a avansat spre granița cu Rusia, incluzând Germania, Rusia a reacționat cu Pactul de la Varșovia. La acea vreme, țările din Europa de Est erau deja toate comuniste și sub controlul propriilor partide comuniste. URSS a vrut să aibă o centură de siguranță în jurul ei, așa că a creat Pactul de la Varșovia. A vrut să mențină un „glacis” (apărare fortificată), astfel încât să poată duce un război convențional cât mai mult timp posibil. Asta a fost ideea: să faci un război convențional cât mai lung și să eviți să intri în cel nuclear.
După războiul rece, susține expertul, strategia nucleară a fost oarecum uitată. Securitatea nu mai era o chestiune de arme nucleare. Războiul din Irak, războiul din Afganistan au fost războaie cu arme convenționale, iar dimensiunea nucleară era scoasă din vedere. Dar rușii nu au uitat. Ei gândesc strategic.
Uite că oamenii lui Putin, potrivit analistului elvețian și contrar analiștilor români, gândesc strategic. Rușii au gândire strategică, gândire operațională și gândire tactică. Țările occidentale, așa cum am văzut în Afganistan sau Irak, nu au nicio strategie.
Aceasta este exact problema pe care o au francezii vocalului Macron în Mali. Mali le-a cerut acum să părăsească țara, pentru că francezii ucid populația fără o strategie și fără un obiectiv strategic. Noi am scris despre Legiunea Străină. Cu rușii este cu totul altceva, ei gândesc strategic. Au un scop. La fel este și cu Putin.
Presa noastră ne tot cântă că Putin a pus în joc arme nucleare. Da, Vladimir Putin și-a pus forțele nucleare pe nivelul de alertă 1 pe 27 februarie. Dar aceasta este doar jumătatea poveștii. Pe 11 și 12 februarie a avut loc conferința de securitate la München. Actorul de stand-up Zelensky era acolo. El a indicat că dorește să achiziționeze arme nucleare. Acest lucru a fost interpretat ca o potențială amenințare și semaforul roșu s-a aprins la Kremlin.
Expertul ne amintește Acordul de la Budapesta din 1994. Era vorba despre distrugerea rachetelor nucleare pe teritoriul fostelor republici sovietice, lăsând doar Rusia ca putere nucleară. âcraina a predat Rusiei arme nucleare în schimbul inviolabilității granițelor sale. Când Crimeea s-a întors la Rusia în 2014, Ucraina a spus că nu va respecta acordul din 1994.
Să revenim la armele nucleare. Ce a spus de fapt Putin? Dacă Zelensky ar dori să recupereze armele nucleare, asta ar fi cu siguranță inacceptabil pentru Rusia. Dacă are arme nucleare chiar la graniță, există foarte puțin timp de avertizare. În cadrul conferinței de presă de după vizita lui Macron, Putin a spus clar că, dacă distanța dintre NATO și Rusia este mică, acest lucru ar putea duce la complicații fără ca noi să ne dăm seama.
Dar elementul decisiv a fost la începutul operațiunii împotriva Ucrainei, când ministrul francez de externe l-a amenințat pe Putin declarând că NATO este o putere nucleară. A zis ceva Radu Tudor sau Gâdea zis CNN? Putin a reacționat ridicând nivelul de alertă al forțelor sale nucleare. Presa vestică, plus cea română, că e subordonată, desigur, nu au menționat chestia. Sunt eu antiimperii, scriind despre cele 12 sau 13 „expediții turistice” (în „Jocuri de cuvinte – rus”), pe care le-am și reluat (în „Jocuri de cuvinte – invazie”), dar Putin este un realist. El este cu picioarele pe pământ și are un scop.
Să repetăm ce l-a determinat pe Putin să intervină militar. Pe 24 martie 2021, Zelensky a emis un decret prezidențial pentru a recuceri Crimeea prin forță. A început pregătirile pentru a face acest lucru. Dacă aceasta a fost adevărata lui intenție sau pur și simplu o manevră politică, nu știm Omul a întărit masiv armata ucraineană în regiunea Donbass și la sud. spre Crimeea, unde acționa și fostul regiment Azov.
Rușii erau conștienți de această concentrare de trupe. În același timp, NATO a desfășurat exerciții de amploare între Marea Baltică și Marea Neagră. De înțeles, acest lucru i-a determinat pe ruși să reacționeze. Au realizat exerciții în districtul militar de sud. Lucrurile s-au calmat după aceea, iar în septembrie Rusia a efectuat exercițiile de mult timp planificate „Zapad 21” (vezi și https://www.youtube.com/watch?v=VoZ18tzS5NU).
Aceste exerciții se țin la fiecare patru ani. La sfârșitul exercițiilor, unele trupe au rămas în apropierea Bielorusiei. Acestea erau unități ale Districtului Militar de Est. Cea mai mare parte a echipei rămasă acolo s-a păstrat pentru o mare manevră planificată cu Bielorusia la începutul acestui an.
Europa și în special SUA au interpretat acest lucru ca o întărire a capacităților ofensive împotriva Ucrainei. Experții militari independenți, dar și șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, au declarat că nu aveau loc pregătiri pentru război în acel moment. Echipa lăsată de Rusia în octombrie nu era destinată unei operațiuni ofensive.
Așa-zișii experți militari occidentali, în special în Franța, dar și cei români ca la o comandă, au interpretat acest lucru ca pregătiri pentru război și au început să-l desemneze pe Putin drept nebun. Așa a evoluat situația de la sfârșitul lunii octombrie 2021 până la începutul acestui an.
După expertul elvețian, modul în care SUA și Ucraina au comunicat cu privire la această problemă a fost contradictoriu. SUA au avertizat despre o ofensivă planificată, în timp ce Ucraina a negat-o. Era un dus și întors permanent.
Motive diferite
OSCE a raportat că Donbasul a fost bombardat în februarie anul acesta. La sfârșitul lunii ianuarie, situația părea să evolueze. SUA au vorbit cu Zelensky și au fost observate mici schimbări. De la începutul lunii februarie, SUA vorbesc despre un atac rusesc iminent și încep să răspândească scenarii de atac. Antonio Blinken, de la Consiliul de Securitate al ONU, explică cum s-ar desfășura un atac rusesc, conform informațiilor americane.
Acest lucru ne amintește de situația din 2002/2003 înainte de atacul asupra Irakului. Și acolo, explicațiile date de SUA ar fi fost bazate pe analize de informații. Irakul nu avea arme de distrugere în masă. De fapt, CIA nu a confirmat această ipoteză. Drept urmare, Donald Rumsfeld nu s-a bazat pe CIA, ci pe un mic grup confidențial din cadrul Departamentului Apărării, care fusese special creat pentru a se sustrage analizelor CIA.
Expertul afirmă că în contextul ucrainean, Blinken a făcut exact același lucru. În toată discuția care a precedat ofensiva rusă se observă absența totală a analizelor CIA și a agențiilor de inteligență occidentale. Tot ce ne-a spus Blinken provine de la o echipă pe care el însuși a înființat-o, „Tiger Team”. Scenariile care ni s-au prezentat nu au venit dintr-o analiză de intelligence, ci de la experți autodesemnați care au inventat un scenariu cu agendă politică.
Așa s-a născut zvonul că rușii erau pe cale să atace. Așa că pe 16 februarie, Joe Biden a spus că știa că rușii sunt pe punctul să atace. Dar când a fost întrebat de unde știe asta, el a răspuns că SUA au capacități de inteligență foarte bune, ca să nu mai vorbim de CIA sau de Biroul Național de Informații.
Pe 16 februarie a existat o creștere exagerată a încălcărilor de încetare a focului de către armata ucraineană de-a lungul liniei de încetare a focului, așa-numita „linie de contact”. Întotdeauna au existat încălcări în ultimii opt ani, dar din 12 februarie, creșterea a fost enormă, inclusiv explozii, în special în regiunile Donețk și Lugansk, despre care am scris. Știm acest lucru deoarece misiunea OSCE din Donbass a raportat-o. Aceste rapoarte pot fi citite în „Rapoartele zilnice” ale OSCE.
Scopul armatei ucrainene a fost, fără îndoială, faza inițială a unei ofensive împotriva Donbass-ului. Când focul de artilerie s-a intensificat, autoritățile ambelor republici au început să evacueze populația civilă spre Rusia. Într-un interviu, Serghei Lavrov a menționat peste 100.000 refugiați. În Rusia, aceasta a fost văzută ca începutul unei operațiuni la scară largă.
Așa că această acțiune a armatei ucrainene a declanșat totul. Din acel moment, lui Putin i-a fost clar că Ucraina urma să efectueze o ofensivă împotriva celor două republici. Pe 15 februarie, parlamentul rus, Duma, adoptase o rezoluție prin care propunea recunoașterea independenței acestor republici. La început Putin nu a reacționat, dar pe măsură ce atacurile s-au intensificat, a decis pe 21 februarie să răspundă pozitiv solicitării parlamentare.
În acea situație, nu a avut de ales decât să o facă, pentru că poporul rus nu ar fi înțeles că nu a făcut nimic pentru a proteja populația rusofonă din Donbass. Lui Putin i-a fost clar că, fie că va interveni doar pentru a ajuta republicile populare sau pentru a invada întreaga Ucraină, Occidentul va reacționa și cu sancțiuni masive.
Într-un prim pas, a recunoscut independența celor două republici, apoi, în aceeași zi, a încheiat tratate de prietenie și cooperare cu fiecare dintre ele. De atunci, putea invoca articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care i-a permis să intervină în sprijinul celor două republici în cadrul apărării colective și al legitimei apărări. Astfel a creat baza legală pentru intervenția sa militară.
Fără să-l consulte pe Radu Tudor, conform spuselor expertului elvețian în informații, Putin a avut două opțiuni: în primul rând, pur și simplu să ajute Donbasul vorbitor de limbă rusă împotriva ofensivei militare ucrainene, în al doilea rând, să efectueze un atac mai profund în toată Ucraina pentru a-i neutraliza capacitățile militare.
A mai ținut cont de faptul că, orice ar fi făcut, ar fi plouat cu sancțiuni asupra lui. De aceea a optat clar pentru varianta maximă. Totuși trebuie menționat că Putin nu a spus niciodată că vrea să preia Ucraina. Obiectivele sale sunt clare: demilitarizarea și denazificarea.
Pentru ruși demilitarizarea este de înțeles, întrucât Ucraina și-a adunat întreaga armată în sud, între Donbass și Crimeea. O operațiune rapidă i-ar permite să încerce aceste trupe. Așa s-a întâmplat și o mare parte din armata ucraineană este în prezent înconjurată într-un buzunar mare în regiunea Donbass, între Slaviansk, Kramatorsk și Severodonetsk. Rușii l-au înconjurat și sunt în proces de neutralizare. Acum ucrainenii ripostează și eliberează localități.
Eeferitor la așa-zisa denazificare, când rușii spun asta nu este o frază goală. Pentru a compensa lipsa de încredere a armatei ucrainene, țara a construit forțe paramilitare puternice din 2014, inclusiv, de exemplu, notoriul regiment Azov, despre care și noi am scris la descrierea toponimului Azov („Jocuri toponimice - Azov”). Dar mai sunt multe. Există un număr mare de aceste grupuri care se află sub comanda Ucrainei, dar nu sunt alcătuite exclusiv din ucraineni. Regimentul Azov, de exemplu, cuprinde 19 naționalități, inclusiv francezi, elvețieni ș.a. Este o adevărată legiune străină. În total, aceste grupuri de extremă dreapta numără aproximativ 100.000 de luptători, potrivit Reuters.
Oare de ce s-au luat ucrainenii de evrei? Deoarece fostul NKVD, organizat pe o bază teritorială, în Ucraina a avut mulți evrei în cele mai înalte posturi superioare de comandă. Era ca pe la noi, dar după 1945. Ca urmare, totul a fost confundat într-o singură ideologie: ură pentru comuniști, ură pe ruși și ură pe evrei. Primele grupuri de extremă dreapta datează din perioada dinainte de război și încă există. În timpul celui de-al doilea război mondial, germanii aveau nevoie de aceste grupuri, cum ar fi OUN (Organizația Naționalistă Ucraineană, în ucraineană Організація українських націоналістів) a lui Stepan Bandera (în ucraineană Степан Андрійович Бандера) și Armata Insurgenților Ucraineni. Naziștii au folosit aceste organizații pentru a lupta în spatele trupelor sovietice.
La acea vreme, forțele celui de-al Treilea Reich erau văzute ca eliberatoare, cum ar fi Divizia a 2-a blindată SS, „Das Reich”, care eliberase Harkovul de sovietici în 1943 și este sărbătorită și astăzi în Ucraina. Epicentrul geografic al acestei rezistențe de extremă dreaptă a fost la Lvov, astăzi Lviv, în fosta Galiție. Această regiune avea chiar „propria” a 14-a Divizie SS Panzer Grenadier din Galicia, o divizie SS integral ucraineană.
Astăzi, slăbiciunea armatei ucrainene până în 2014 a dus la folosirea trupelor fanatice de dreapta. Credem că termenul de neonazism nu este pe deplin corect, deși au idei foarte asemănătoare, poartă simbolurile, sunt violenți și antisemiți.
După 2014, au fost semnate două acorduri pentru a pacifica situația din Ucraina. Care este sensul acordurilor în contextul litigiului actual? Da, acest lucru este important de înțeles, pentru că încălcarea acestor două acorduri a dus practic la războiul de astăzi. Din 2014, se presupune că a existat o soluție a conflictului, această soluție era în acordurile de la Minsk.
În septembrie 2014, armata ucraineană nu a mai putut face față conflictului, deși era consiliată de NATO. A eșuat în mod regulat. De aceea, a trebuit să se angajeze în acordurile de la Minsk I din septembrie 2014. A fost un acord între guvernul ucrainean și reprezentanții celor două republici autoproclamate Donețk și Lugansk, cu garanți europeni și ruși.
Noi am scris cum a avut loc nașterea acestor două republici din sud-est (Donetsk și Lugansk). În toamna anului 2013, UE dorea să încheie un acord comercial și economic cu Ucraina. UE oferea Ucrainei o garanție de dezvoltare cu subvenții, cu exporturi și importuri etc. Autoritățile ucrainene au vrut să încheie afacerea.
Dar aceasta avea o problemă serioasă, industria și agricultura ucraineană erau orientate spre Rusia. De exemplu, ucrainenii dezvoltau motoare pentru avioanele rusești, nu pentru avioanele europene sau americane. Deci orientarea generală a industriei a fost Est, nu Vest.
În ceea ce privește calitatea, Ucraina cu greu ar putea concura cu piața europeană. Prin urmare, autoritățile au dorit să coopereze cu UE menținând relațiile economice cu Rusia. La rândul ei, Rusia nu a avut nicio problemă cu planurile Ucrainei. Dar a vrut să-și mențină relațiile economice cu Ucraina.
A propus înființarea unui grup de lucru tripartit care să întocmească două acorduri, unul dintre Ucraina și UE și unul dintre Ucraina și Rusia. Scopul a fost să acopere interesele tuturor părților. Dar Uniunea Europeană, prin Barroso, a cerut Ucrainei să aleagă între Rusia și UE. Ucraina a cerut timp să se gândească la o soluție. După aceea, UE și SUA nu au jucat corect.
Noul guvern provizoriu, apărut în urma loviturii de stat naționaliste de extremă-dreapta, ca prim act oficial, a schimbat legea lingvistică în Ucraina. Aceasta arată că lovitura de stat nu a avut nicio legătură cu democrația, ci a fost produsul ultranaționaliștilor care au organizat revolta.
Această modificare legislativă a declanșat o furtună în regiunile de limbă rusă. Au fost organizate mari demonstrații în toate orașele din sudul rusofon, la Odesa, Mariupol, Donețk, Lugansk, Crimeea etc.
Autoritățile ucrainene au reacționat brutal, reprimând cu armata. Au fost proclamate pentru scurt timp republici autonome la Odesa, Harkov, Dnepropetrovsk, Lugansk și Donețk. S-a luptat cu o brutalitate extremă și în cele din urmă au rămas două, Donețk și Lugansk, care s-au proclamat republici autonome.
Și-au legitimat statutul făcând referendumuri în mai 2014, pentru a avea autonomie, iar acest lucru este foarte, foarte important. Dacă te uiți la mass-media din ultimele luni, se vorbește doar despre „separatiști”.
Dar este o minciună. Mass-media occidentală a vorbit mereu despre separatiști, dar acest lucru este fals, autonomia în interiorul Ucrainei a fost menționată clar în referendumuri. După ce oamenii au votat favorabil pentru autonomie, autoritățile au cerut recunoașterea republicilor de către Rusia, dar guvernul Putin a refuzat. De Kosovo vă amintiți cumva și de poziția SUA? Știți ce arme americane sunt acum în Kosovo, „Câmpia mierlei”?
Crimeea nu are nicio legătură cu cele două state. Uităm că Crimeea era independentă, chiar înainte ca Ucraina să devină independentă. În ianuarie 1991, în timp ce Uniunea Sovietică încă mai respira greu, Crimeea a organizat un referendum care a fost gestionat de la Moscova și nu de la Kiev.
Astfel a devenit o Republică Socialistă Sovietică Autonomă. Ucraina nu a organizat propriul referendum de independență decât șase luni mai târziu, în august 1991. La acea vreme, Crimeea nu era considerată parte a Ucrainei. Dar Ucraina nu a acceptat acest lucru.
Între 1991 și 2014 a existat o luptă constantă între cele două entități. Crimeea avea propria constituție cu propriile sale autorități. În 1995, încurajată de Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a răsturnat guvernul Crimeei cu forță militară și i-a abrogat constituția. Dar acest lucru nu este menționat niciodată, deoarece ar arunca o lumină complet diferită asupra dezvoltării actuale. Să-l întrebăm pe Radu Tudor.
De fapt, locuitorii Crimeei se considerau independenți. Decretele impuse de la Kiev au fost în totală contradicție cu referendumul din 1991 și explică de ce Crimeea a organizat un nou referendum în 2014, după ce noul guvern ultra-naționalist a venit la putere în Ucraina. Rezultatul lui a fost foarte asemănător cu cel din 30 de ani înainte.
După referendum, Crimeea a cerut aderarea la Federația Rusă. Nu Rusia a cucerit Crimeea, ci oamenii au autorizat autoritățile lor să ceară Rusiei să le primească. În tratatul de prietenie dintre Rusia și Ucraina semnat în 1997, Ucraina a garantat diversitatea culturală a minorităților din țară. Când limba rusă a fost interzisă ca limbă oficială în februarie 2014, acel tratat a fost încălcat.
Persoanele care nu știu toate acestea riscă să judece greșit situația. De altfel, autonomia republicilor din Donbas era garantată în acordurile de la Minsk. Erau garanți, pe partea ucraineană Germania și Franța și Rusia pe partea autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk.
Ei au jucat acest rol în cadrul OSCE. UE nu a fost implicată, a fost o problemă OSCE. Imediat după acordurile de la Minsk I, Ucraina a lansat o operațiune împotriva celor două republici autonome. Guvernul ucrainean a ignorat complet acordul pe care tocmai îl semnase. Armata ucraineană, chiar cu consilieri NATO, a suferit o altă înfrângere totală la Debaltsevo.
Da, și ne întrebăm ce au făcut consilierii militari NATO pentru că forțele armate ale rebelilor au învins total armata ucraineană. Acest lucru a condus la un al doilea acord, Minsk II, semnat în februarie 2015, care a stat la baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. Prin urmare, acest acord era obligatoriu conform dreptului internațional și trebuia implementat.
Doar Rusia a cerut respectarea acordului de la Minsk II. Brusc, se vorbea doar despre formatul Normandia. Dar asta nu avea sens. Acest „format” a luat naștere cu ocazia sărbătoririi Zilei Z din iunie 2014. Au fost invitați foști protagoniști ai celui de-al doilea război mondial, șefi de stat aliați, precum și Germania și Ucraina. În formatul Normandiei erau reprezentați doar șefii de stat, republicile autonome nu erau în mod evident prezente.
Ucraina nu a vrut niciodată să vorbească cu reprezentanții de la Lugansk și Donețk. Dar dacă citești acordurile de la Minsk, vezi imediat că ar fi trebuit organizat un referendum pentru ca constituția ucraineană să fie schimbată (în sens federal). Acest proces intern a fost împiedicat de guvernul ucrainean.
Cu toate că ucrainenii au semnat acordul, Ucraina a decis să dea vina pe Rusia pentru problema sa internă. Ucrainenii au susținut că Rusia a atacat Ucraina și că aceasta a fost sursa problemelor. Dar, pentru noi toți cei documentați, fără voia guvernului, era clar că era o problemă internă ucraineană.
Din 2014, monitorii OSCE nu au văzut niciodată unități militare rusești. Ambele acorduri sunt foarte clare și precise - soluția trebuie găsită în interiorul Ucrainei. Era vorba despre acordarea unei anumite autonomii în interiorul țării și doar Ucraina putea rezolva această problemă. Nu avea nicio legătură cu Rusia.
Pentru asta era nevoie de o corectare a constituției, dar Ucraina nu a făcut niciun pas în acest sens. Membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au făcut că plouă. Doar Rusia a dorit ca acordurile de la Minsk să fie implementate, neschimbându-și niciodată poziția timp de opt ani. În cei opt ani au avut loc mai multe încălcări ale frontierei, bombardamente de artilerie etc., dar Rusia nu a pus niciodată la îndoială îndeplinirea acordurilor.
În schimb, Ucraina a promulgat o lege în iulie 2021, care acorda diferite drepturi cetățenilor în funcție de originea lor etnică. Această legislație amintește foarte mult de legile rasiale de la Nürnberg din 1935. Numai ucrainenii adevărați au drepturi depline, în timp ce alții au drepturi limitate.
Viktor Orban a luat poziție. Noi am tăcut, ne-am făcut că plouă. Putin a luat poziție și a scris un articol în care explica geneza istorică a Ucrainei. A criticat faptul că se poate face o distincție între etnicii ucraineni și ruși. Dar, în Europa, acest lucru a fost interpretat ca însemnând că el nu a recunoscut Ucraina ca stat și că articolul său a căutat să justifice o posibilă anexare a Ucrainei. Păi și eu am scris!
În Occident, lumea crede asta, iar cei care au citit articolul lui Putin se pot număra pe degetele unei mâini. Este evident că în Occident obiectivul a fost de a oferi o imagine a lui Putin cât mai negativă.
Sunt mulți ruși în Ucraina. Putin a trebuit să spună ceva. Nu ar fi fost corect ca poporul său (și din punctul de vedere al dreptului internațional) să nu spună nimic în fața unei legi discriminatorii împotriva rușilor ucraineni. Toate aceste mici detalii sunt o parte importantă a conflictului, altfel nu înțelegem ce se întâmplă.
Acesta este singurul mod de a pune în perspectivă comportamentul lui Putin și de a vedea mecanismele care au dus la război. Nu putem spune dacă Putin este bun sau rău. Este rus! Dar judecata pe care o facem despre el în Occident se bazează în mod clar pe elemente false.
Lumea se duce naibii. Optăm voit pentru sărăcia noastră și îmbogățirea miliardarilor globaliști, fabricanți și furnizori de armament. Se spune că Rusia a întocmit o listă cu 48 de „state ostile”, iar România se află și ea în listă. Aceasta este cu adevărat o schimbare de epocă, dar pentru care și România e responsabilă. Bagă mereu bățul prin gard, la ordinul știm noi cui.
Avem firme cu capital rusesc, ce facem, dăm oamenii afară? A dispărut dialogul cu Rusia și cu toate statele care au avut curajul să colaboreze economic cu Rusia, de exemplu cu Ungaria, respectând ordinul funcționarilor UE.
E o mare isterie în privința sancțiunilor. Pare-se că Rusia știa ce o așteaptă și este foarte bine pregătită pentru această situație, va avea de suferit, dar este pregătită să reziste impactului ei. Dar principiul sancțiunilor este total greșit, sancțiunile înlocuind diplomația. În istoria recentă se știe că au suferit sancțiuni statele care făceau o politică ce nu era pe placul SUA și a fost un fiasco (Venezuela, Cuba, Irak, Iran, Afganistan etc.).
Oare cu ce e diferit războiul din Ucraina decât războaiele împotriva Irakului, Yemenului, Siriei, Iugoslaviei sau Libiei? Despre Afganistam am scris (în „Jocuri de cuvinte - taliban”). Tot acolo am scris și despre retragerea americanilor din Vietnam și a rușilor din Afganistan. Și noi ne ițeam pe acolo cu avioane, după retragerea trupelor, să ne retragem „funcționarii”. Ai cui? Și mai întreb: funcționarii ăștia sunt acum în Ucraina?
De ce are SUA neapărat nevoie de un război cu Rusia?
Nu există bătălie pentru Ucraina. Există un război împotriva Rusiei, care în fond este un război împotriva Europei. De ce duc Statele Unite acest război? Din dragoste pentru democrație și drepturile omului? Din cauza preocupării altruiste pentru viitorul Europei și al lumii? Pentru a răspândi pacea și prosperitatea pe tot globul?
Graficul creșterii datoriei SUA pe luni (aprilie 2021 – aprilie 2022)
https://www.statista.com/statistics/273294/public-debt-of-the-united-states-by-month/
Răspunsul este cinic. Din cauza celor circa 30,37 trilioane de dolari (U.S. dollars) pe care îi datora lumii în aprilie 2022 (cu 2,2 trilioane mai mult ca în 2021, când era de 28,2 trilioane), din cauza comerțului de 500 de miliarde de dolari dintre Rusia și Europa pe care vor să le fure, pentru a păstra dolarul ca monedă mondială, care se tot întărește acum. Asta pentru că yuanul a venit din Est și nu e bine, iar țările BRICS tocmai și-au înființat propria bancă și propriul fond valutar.
Ia să vedem ce ne spune Paul Christie, director executiv al Institutului pentru Perspective Globale de la Universitatea Columbia și, mai ales, un angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA). Cum arată oare datoria?
Puteți calcula ișor cu cât crește datoria pe zi,, cât datorează fiecare cetățean american din aceastădatorie și multe alte calcule. România face excepție. E mulsă bine, și prin fondul Proprietatea, și prin livrarea de armament întârziată, dar plătit înainte, ca la dame de consumație. Yesmenii să trăiască.
Datoria SUA pe țări în ianuarie 2022
(https://www.statista.com/statistics/246420/major-foreign-holders-of-us-treasury-debt/)
Cei mai mari creditori ai SUA sunt Japonia, China. Marea Britanie, Luxemburg, Irlanda, Elveția, Cayman, Taiwan, Belgia, Brazilia, Franța, Hong Kong. Pe Rusia o bagă la alții (avea o datorie de la Rusia de 138 miliarde).
Pentru ca Statele Unite să facă față datoriilor, a explicat Paul Christie, a trebuit să organizeze cataclisme care să nu aibă consecințe devastatoare pentru Statele Unite (consecințele sunt întotdeauna pentru alții, doar pentru europeni, de preferință ruși), fără a scădea standardul propriei populații, adică totul pe cheltuiala altcuiva și a întregii lumi, adică fiecare țară să participe la rezolvarea dificultăților financiare ale Americii.
Acum, că unchiul Paul Christie ne-a lămurit, să descriem obiectivul SUA. Vor să provoace o ruptură ireparabilă între Europa și Rusia, să creeze un haos în Ucraina, pentru a opri resursele energetice ale Rusiei și ca Europa să fiarbă de indignare împotriva Rusiei, să fiarbă până dă în clocot. No, și atunci ea însăși va provoca o ruptură ireversibilă a relațiilor cu Rusia. Apoi Europa va fi obligată să se reorienteze către aprovizionarea cu energie din SUA!
Și atunci să vezi cum Statele Unite, cu gazele lor de șist lichefiate, vor fi din nou în rolul de binefăcător al Europei, dotați cu un fel de baghetă magică energetică. Asta va duce la investiții uriașe în producția americană de gaze de șist, la crearea unei infrastructuri puternice pentru procesarea și livrarea acestuia în Europa. Cu vapoarele!
Iar bătrâna doamnă, rămasă fără gaz rusesc, nu va comenta, ceea ce va permite Statelor Unite să-și elimine rapid problemele financiare. Doar Macron ar încerca ceva. Păcat că Merkel a plecat! Astfel, „binefăcătorul” Biden va câștiga, iar Europa „favorizată” va plăti de două ori sau de trei ori mai scump gazul de șist american. De consolare, va sărbători și va cânta fericită pentru eliberarea de opresiunea energetică rusească, de cizme, de budyonka și de vatniki.
Cele mai mari zăcăminte de gaze de șist sunt în Slaviansk și Lugansk. În Slaviansk, pe același tărâm în care a fost înmormântat băiatul de 12 ani, împușcat pe data de 9 mai anul trecut, de neonaziști pentru că avea panglica cu Sfântul Gheorghe și deci era separatist. Un preț nesemnificativ pentru dominația șistului. Nu?
Și uite-așa SUA o să preia piața europeană, obligându-i pe europeni să-și lege interesul economic de furnizarea de energie americană. De fapt, (atenție!) vorbim despre ,,cele două economii care se vor contopi literalmente într-una singură”. Nu este vorba de contopire, ci de înghițire.
Trebuie (obligatoriu!) ca cele 500 de miliarde de dolari, cifra de afaceri comerciale dintre Europa și Rusia, să devină cifra de afaceri comerciale dintre Europa și America. Pentru a intimida Europa, pentru a insufla în europeni o groază teribilă de „pericolul și agresiunea rusă”, pentru a inunda Europa în fiecare secundă cu minciuni despre „atrocitățile rusești”, despre „venirea hoardelor de tancuri rusești”, despre ,,armata navelor de război rusești”, folosește manipularea în toate modalitățile, trebuie să țină Europa în isterie până leșină, iar Rusia să fie provocată să escaladeze conflicte, de exemplu cel din Ucraina.
Și „să se înfioare europenii, la îndemnul lui Gâdea și Radu Tudor, de posibila „invazie rusă”! Cu cât apar mai multe neînțelegeri între Rusia și Europa, cu atât mai mult planurile SUA vor fi realizate în curând. Și uite cum în acest fel America „va păstra pacea pe planetă și va da cel mai puternic impuls posibil progresului” (american, desigur). Democrație!
Bine, și Europa va ,,câștiga” ceva. Renunțând la livrările rusești, Europa și-ar păstra titlul de apărător al valorilor europene, al drepturilor omului și ar ajuta Statele Unite să-și rezolve problema datoriei.
Înjuratul Vladimir Vladimirovici Putin a numit odată Statele Unite „parazit mondial”. După cum vedem noi, e cam așa: „Ne dorim foarte mult să returnăm banii pe care vi-i datorăm, abia așteptăm să-i luăm, dar în felul nostru”.
Vom organiza „revoluții de culoare”, „primăveri arabe” și „lovituri maidan”; vom pune stăpânire în felul cel mai democratic pe pământurile, apele și pădurile voastre, petrolul, gazele, aurul, diamantele și ce mai aveți pe acolo (pentru că trebuie să trăim, nu?).
Vă vom distruge industria, armata, cultura, istoria, memoria și spiritualitatea în cel mai civilizat și valoros mod. Vă vom jefui și jefuim în cel mai nobil și precis mod, până la os. Totuși, dacă aveți îndrăzneala să nu vă supuneți, vă vom extermina, incinera și bombarda în cel mai uman și pașnic mod, vă vom supune în stil euro-atlantic și vom organiza un masacru teribil. Și, desigur, știu chiar și yesmanul Geoană, Gâdea CNN sau Radu Tudor, știu și generalii analiștu TV că nu vă vom returna nimic pentru că nu avem astfel de intenții, dar vă vom lua totul drept recompensă.” Ambasadorii noștri vă vor tage de mânecă mereu. Apropo, cum mai merge fondul Proprietatea din România? Era condus de un fost ambasador american...
Partea a treia la:
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-a-treia
Întregul articol în format pdf este la adresa:
https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10521557497?profile=original
NC
-->
Comentarii