Usturoi sau ai
Moto: „Viața nu face zgomot. Trece atât de ușor, încât dacă nu ești atent, îți scapă printre degete.”
În dicționarele românești există 15 definiții pentru usturoi. Una rezonabilă este următoarea, din sursa DEX '09 (2009): „Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață („căței”, n.n.), are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai (Allium sativum). ◊ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.”
Funie de usturoi
Avem și noi „ai” pentru usturoi, susținând că e regional. Așa că ne simțim obligați să vedem ce înseamnă în dicționare „ai”. O definiție din sursa MDA2 (2010), este: „ai sm [At: ȘINCAI, HR. III, 142/30 / Pl: ~ / Etimologie: latinescul alium] (Reg) 1 Usturoi. ... 6 Ai-de-munte, ai-ciovăsc (Allium victorialis). 7 Ai-de-toamnă Usturoi de toamnă. 8 Ai-de-pădure, plantă erbacee bulboasă, comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe și miros și gust de usturoi, căreia i se mai spune și leurdă (Allium ursinum).” Medicii ne recommandă în fiecare primăvară leurda asta! Ne întoarcem la usturoi.
Wicționarul confirmă formarea din verbul „(a) ustura” + sufixul „-oi”, verbul provenind din latinul ustulare, infinitivul lui ustulō („arunc, cânt”), provenit dni ūrō, „ars”, acesta din proto-italicul *ouzō, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₁ews-, „a arde”, aceeași sursă ca a celui de al doilea element al proto-germanicului *aimuzjǭ, „cenușă”; cognat cu vechiul grec εὕω - heúō, „a cânta”).
Nici leurda asta nu e a noastră. După DEX provine din albanezul hurdhë, „usturoi”. Se mai numește ba Alium ursinum, ba Allium montanum, ba Allium oleraceum, ba Allium victorialis. Și mai botezăm noi cu numele leurdă o persoană mâncăcioasă și guralivă. Wikționarul scrie că originea e incertă, probabil provine din albanezul hudërë sau din vechiul grec *leburḗdēs - *λεβυρήδης) + sufixul –idă sau e legat de latinul luridus, „galben, pal”, acesta din lūror, „paliditate”).
Să vedem traducerea minunatului „usturoi” în alte limbi.
a) aghjulu în corsicană, aglio în italiană, ail (gousse d’ail) în franceză, ajo în spaniolă, ai în română (zice-se regional), alho în portugheză, all în catalană, allo în galiciană (toate pe diferite căi din latinul allium, împrumutat din vechiul grec ἄγλις - áglis «usturoi», printr-o variantă régională, *adlī-; alții cred că allium ar proveni din indo-europeanul comun *h₂eHlu-, care dă și sanscritul आलु, - ālú- «rădăcină comestibilă», ālukám- «bulb de ceapă, cuvântul în hindi आलु, - ālu «cartofi»);
b) beli luk - Бели лук în sârbă, bijeli luk în bosniacă (ceapă albă), luk – лук (ceapă) în macedoneană;
c) česen în slovenă, cesnak în slovacă, česnakai în lituaniană, česnek în cehă, češnjak în croată, chasnyk - часник în ucraineamă, chesnok - чеснок în rusă, chesŭn - чесън în bulgară, czosnek în poloneză (toate din proto-slavicul *česnъ, „usturoi”);
d) creamh în galica scoțiană (din vechiul irlandez crem, „prazul câinelui, usturoi sălbatic”);
e) fokhagyma în maghiară (fog + hagyma, fog din proto-uralicul *piŋe, „dinte”; cognate sunt mansi пуӈк - puŋk, Ffinicul pii; hagyma – „ceapă”);
f) garlic în engleză, gairleog în irlandeză, garlleg în galeză (în engleză garlic - din englezele evului mediu garlik, garleek, garlek, garlec, din vechiul englez gārlēac „usturoi”, literar „praz-suliță”), din gār, „suliță”, cu referire la cuișoare, + lēac „praz”; cognat cu scoțienele garlek, garleke, garlik, „usturoi”);
g) hudhër în albaneză (metateză a arhaicului și dialectalului hurdhë, din proto-albanezul *skurdā, din cuvântul cu substrat mediteranian *skʰor(o)d-; comparați cu grecul σκόρδο - skórdo, armeanul սխտոր - sxtor);
h) hvidløg (hvid + løg) în daneză, hvítlaukur (hvít + laukur) în islandeză, hvitløk (hvit + løk) în norvegiană, ķiploki (ķip + loki) în letonă, valkosipuli (valko-, „alb” + sipuli, „ceapă”) în finlandeză,vitlök în suedeză din vit, „alb” + lök, „ceapă”, idem în celelalte, bulb de usturoi, cuvântul ceapă peste tot având sensul de bulb);
i) asemănător Knoblauch în germană, knoflook în neerlandeză, Knuewelek în luxemburgheză, knobl - קנאָבל în idiș, knyflok în frizonă, küüslauk în estonă (germanul Knoblauch - din germanul evului mediu knobelouch, cu disimilare din vechiul german chlobalouh, literar „praz-cuișoare”; comparați cu klieben, „despicare” și Lauch, „praz”; grupul kl- disimilat a fost adaptat tmarelui grup de termeni pentru obiecte subțiri, începând cu kn-, de exemplu Knopf, Knoten, Knolle ș.a.; la fel e în neerlandeză knoflook etc.);
j) lahasun - लहसुन în hindi, Lasana - alho în punjabi, Rasuna - রসুন în bengali (toate din din sanscritul laśuna – लशुन, „usturoi”; și ca să vă distrați cei care fuserăți în India sau în Nepal, cognate sunt în gujarati lasaṇ - લસણ, în hindustani lahsun - लहसुन () / lahsun - لہسن, în marathi lasūṇ - लसूण, în nepaleză lasun - लसुन și în rajasthani lasaṇ - लसण);
k) niori - ნიორი în gruzină (?);
l) sarımsak în turcă și în azeră (din vechile turcice sarmusak, sarumsak, samursak, din proto-turcică);
m) sir - سیر în persană (?, de studiat), šhum - שום în ebraică (acesta din urmă din proto-semiticul *θūm-; cognat cu acadianul šūmū, aramaicul tūmā - תּוּמָא, arabicul ṯūm - ثُوم);
n) thawm – ثوم sau ṯūm - ثُوم în arabă (din proto-semiticul *θūm-), tewm în malteză (influență arabă);
Cuvântul „usturoi” în diferite limbi
o) skórdo - σκόρδο în greacă (din vechiul grec skórdon – σκόρδονm, cu forma alternativă skórodon - σκόροδον), skhtor - սխտոր în armeană (din vechile armene sxtor - սխտոր (),xstor - խստոր);
p) usturoi în română (vezi la început);
r) baratxuri în bască (?).
Usturoiul în economia lumii
Moto: „Să fii atent la șoaptele vieții, nu la zgomotele ei.”
Usturoiul ăsta (Allium sativum) este comestibil, atât verde, cât și uscat ca bulbi, fiind aliment, condiment și „medicament”. În medicina populară este considerat, alături de ceapă, un adevărat medicament, datorită conținutului bogat de vitamine și substanțe minerale.
Usturoiul era cultivat în Asia centrală și în nord-estul Iranului, cu o istorie de câteva mii de ani. Ca și la ceapă, vechii egipteni l-au folosit atât în bucătărie, cât și în medicina tradițională. În Egiptul antic și în Imperiul Roman usturoiul era cunoscut ca un mijloc preventiv al bolilor contagioase.
În 2016, producția mondială de usturoi a fost de 26,6 milioane de tone. Și nu vă mirați că importăm mult usturoi chinezesc, deoarece China produce cam 80% din producția mondială de usturoi. India este al doilea producător, cu 5% din producția mondială. Era și normal cu miliardele de oameni de acolo. S.U.A. ocupă locul 10, cu doar 1% din producția Chinei.
Bulbul de usturoi
Și în România se produce usturoi. Noi am ales producția din anul 2017 în comparație cu cea din 2016. Datele sunt în micul tabel de mai jos. Din tabel se vede că am produs 55.673 tone, din producția mondială de 26,6 milioane de tone. Nu mai facem calculele în procente în comparație cu producția mondială, cum am procedat la marii producători.
Tabelul nr. 1. Producția de usturoi a anului 2017, comparativ cu 2016
Comuna Copălău din județul Botoșani, pe drumul european E 58, arteră rutieră ce face legătura între Iaşi şi Botoşani, la 23 de kilometri de Botoşani, a devenit cunoscută în România datorită usturoiului care se produce de multe generații. Aproape o treime dintre familiile din Copălău cultivă usturoi iar vânzarea acestui produs le asigură traiul de zi cu zi.
Comuna Copălău (maplandia.com)
S-a stabilit deja că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine, sau alte produse naturale, este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor digestive, sau a pneumopatiilor. În afară de efectul antimicrobian, are și un efect antihelmintic (contra viermilor intestinali).
Usturoi de Copălău
Un studiu a demonstrat că suplimentarea cu extract de usturoi inhibă calcificarea vasculară la pacienții umani care au colesterolul din sânge ridicat. Și să nu spuneți că la anumite feluri de mâncare nu folosiți renumitul mujdei (un amestec de usturoi tocat/bătut cu apă, ulei, sare, uneori bulion sau roșii prăjite, folosit în bucătăria românească; despre el scriu la urmă).
Consoarta Viorica are o rețetă excelentă, dar e secretul ei, nu îl divulgă. Îl folosește mai ales pentru păstrăv la grătar. Am observat că pune foarte puțin ulei, dar pune și iaurt din lapte de capră (nu mă turnați). Acum găsiți ușor în web cum se cultivă usturoiul, cum se folosește în alimentație sau în medicina tradițională.
Usturoiul în arte
Moto: „Fiecare vede în ceilalți ceea ce are în inima sa: dragoste sau ură.”
Și să știți că există și festivaluri ale usturoiului. Unul e cel de la Bistrița, al consumatorilor de povești cu usturoiul, ultimul fiind în 29 iulie 2018. Evenimentul aista dedicat usturoiului adună mii de oameni in fiecare an și are loc la Bistrita, legat fiind de Dracula. La doi pasi de municipiul Bistrița este ținutul contelui Dracula, cu tromboane românești despre vampiri si despre singura metodă de a te apăra de ei, usturoiul. Mare parte a întâmplărilor din romanul Dracula au loc în Munții Bârgăului, acolo unde Bram Stoker și-a imaginat că ar fi castelul înfricoșătorului conte. De asta bistrițenii se tot trezesc pe cap cu turiști străini, care întreabă de insul Dracula. Înțelegeti, așadar, cât de ușor s-a născut Festivalul (pro sau anti)Usturoiului.
Experimentul Bistrița poate însemna schimbarea unei paradigme: turism sustenabil în locul defrișărilor nașpa în favoarea austriecilor. Fiecare turist poate fi o dovadă că e mai bine, în loc sa ne tăiem pădurile și să le vindem străinilor buștenii, să-i chemăm pe străini aici, să vadă cât de frumoase sunt pădurile așa, vii, pline de povești și de mituri, și să le dăm friptane cu usturoi și pălincă până uită de unde veniră.
Să revenim la Copălău, la producătorii usturoiului. Și aici se organizează Festivalul Usturoiului, dar și cu amenajarea unui loc special unde producătorii locali au la vânzare renumitul „usturoi de Copălău”. Ultimul festival a avut loc duminică 15 iulie 2018.
Iată că și în folcor, printre alte foi, se face referire la foile plantei amintite. Maestrul Tudor Gheorghe nu iartă benefica plantă („Foaie verde usturoi” ascultați AICI). Asta deoarece uitasem să introduc o legătură la o melodie la cele scrise despre ceapă, dar mi-a adus aminte colega de Cronopedia, Pop Dorina (Florin Chilian, „Ceapa vieții mele”, ascultați AICI). Aveam și eu un cântec despre ceapă, dar mi s-a părut „nașpa” („Foaie verde ceapă iute” ascultați AICI).
Și puși pe șotii, amintim ghicitoarea simplă pe care noi, fiii de țărani autentici o știam de la șezătorile din sat – „Într-o cuşcă mulţi căţei, toţi sunt albi şi rotofei; mama-i pune la mujdei. Ce e?” E usturoiul! Și tot așa știam de mic, de la tata, definiția „Usturoi: Creşă de căţei!” (Tudor Mușatescu).
De la șezătoare, care pe la noi prin Muscel se numea „hopșe”, oameni citiți, sărim la definiţia aforistică a vorbei bune a lui Michelle Rosenberg – „O vorbă bună, întremătoare e ca o gogoaşă caldă servită cu mujdei de usturoi pe vreme de ninsoare.” Drept e că nu am încercat o asemenea combinație...
În liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, am avut ocazia ca profesoara de limba franceză, Maria Wetter, văzându-mă interesat de Gustave Flaubert printr-o întrebare pusă bibliotecarei când era și ea în bibliotecă, nu mi-a zis nimic, dar a doua zi, la oră, mi-a adus cartea împachetată bine „Dicţionar de idei primite de-a gata”, în limba franceză, cu rugămintea de a nu o mai da nimănui, pe care am citit-o în trei zile. De acolo am aflat altă definiție a usturoiului („Usturoi - Omoară viermii intestinali şi-ţi aţâţă pofta să faci dragoste. De cum a venit pe lume, Henric al IV-lea a fost frecat pe buze cu usturoi.”).
Și dacă nu dispunem de usturoi, îl ascultăm pe Liviu Sergiu Manolache și suntem atenți spre sud, importând de toate de la turci („Importăm ce nu producem:/ Roşii, ceapă, usturoi.../ Doar rahat nu mai aducem,/ Că din ăsta... facem noi!/”). Inclusiv la alegerile europarlamentare, când votăm, ca de obicei, „contra” unora și nu „pentru” un program, niște idei! Adevărul spus printr-un distih bârfă de Constantin Enescu în 2013 se cam confirmă („Să rămâná între noi,/ Prea miroase-a usturoi!”) Ce intuiție a avut autorul...
Și fiindcă e vorba de usturoi, nu putem uita mujdeiul, de care nu știu dacă dispuneau „colorații” turiști rom(ân)i pe la Viena și nu ne spune clar nici Gheorghe Gurău (2010) în „Lacul lebedelor” („Şade lebăda pe baltă/ Liniştită-n legea ei,/ Vine unul şi o saltă,/ Altul vine cu mujdei!”). Că degustând, nu ținem seama de aforismul lui Michelle Rosenberg („Mujdei de usturoi:/ un bun remediu când iarna e în toi/ şi zăreşti al fulgilor puhoi./ Cum ne pupăm? Vedem noi, iubite vrăbioi!”). Nu vă speriați, fetelor, de usturoi, asta deoarece „bărbat bun şi usturoi dulce nu se poate” (proverb românesc).
Și cu usturoi izgonim vampirii și spiritele rele, deoarece ne amintim culmea vampirului – „să bea nectar de usturoi”. Precis vor simți ăștia în mod sigur, deoarece, vorba lui Alexander Roda Roda („Cu puţină osteneală poţi păstra orice secret. Cu excepţia usturoiului.”). Cățeii de usturoi pot fi dresați sau nedresați („Culmea dresajului - să dresezi un căţel de usturoi!). Revenind la vampiri, prietenul de facebook Valentin David ne amintește păţaniile lui cu Dracula („A zburat Dracula-n vânt/ Acuzând un bun temei:/ Nu c-aş fi cumva un sfânt.../ Ci-s nebun după mujdei.”).
Și la necăjirea cuiva (în special a sexului frumos) mai țineți cont și de ce zic armenii („nu pui usturoi pe inima friptă”), de ce scrie Dorel Schor („nu mânca usturoi în casa spânzuratului...”) sau de proverbele românești („Până nu mănânci usturoi, nu-ţi miroase gura” – precum lui Băsescu sau „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase” – precum prietenului său Ponta, ăștia doi, prin voința românilor, întâlnindu-se în parlamentul UE!). Cred că amicii Victor și mai ales Traian nu l-au citit pe Cyril Connolly („vulgaritatea este usturoiul din salata vieţii”). Și dacă nici ăștia nu se pricep la salate...
Referindu-ne tot la îngurgitarea de usturoi, chiar și Anton Pann, în Hristoitia, VII ne arăta într-o hexagramă cum să procedăm („Ţine-ţi gura-n depărtare/ Nu o apropia tare./ Când ştii c-ai mâncat la masă/ Ceapă, usturoi sau prasă,/ Şi alte legumi puturoase,/ Care foarte greu miroase./). Iertați-i greșelile!
Cred că nu la trandafirii „ciumei roșii”, cum le place unora să spună, trandafiri pe care îi importăm de prin țara lalelelor chiar și la vizita Papei în 2019, s-a referit Constantin Iuraşcu-Tataia în „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală” în 2005, cu rezultate pe măsură („Când <trandafirii> năzuiesc/ În câmp să lucre pe la noi,/ Nu-i de mirare, ba-i firesc,/ Că de la turci luăm usturoi.”).
Despre imperfecţiune și hidrofobie care ustură scrie Dumitru Râpanu în 2010 („Se aseamănă, estetic,/ Ca un usturoi cu teiul/ Şi se potrivesc, eclectic,/ Precum apa cu uleiul!”).
Valeria Moroşan, geto-pontică fină, nu procedează ca englezoaicele care scriu romane horror despre care am scris și noi (vezi AICI), ci scoate basma curată în 2011 un inculpat („L-a acuzat vecinul, pe bună dreptate,/ Dar s-a probat cu martori mai apoi,/ Căţelul omorât cu bestialitate,/ Fusese un căţel... de usturoi.”). De funia de usturoi, a cărei imagine am arătat-o deja, scrie și Paul Aelenei în revista „Orizont Cultural XXI" („Funia de usturoi,/ De cum lasă să se vadă,/ E făcută pentru noi/ Din căţei legaţi de coadă.”).
Pentru hrana simplă, ecologică, militează și Michelle Rosenberg („Bucuria e în noi chiar şi atunci când mâncăm pâine cu zacuscă şi usturoi sau cu ceapă uscată de apă, cu condiţia să avem mintea pe pace setată şi cu virtuţi să fie inima cultivată.”).
Așa că nu uitați falnicul usturoi și neuitatul mujdei (de care am scris și noi AICI, când am postat despre toponimia franceză). Dacă nu mergeți la adresa respectivă, redau în câteva fraze ce am scris acolo:
„Și ca să fim mai practici, arătăm câteva lucruri interesante legate de etimologie pentru unele cuvinte ale limbii franceze care au pătruns și în alte limbi, cu sau fără motivație. Oricât de neaoş „dacic” ar pãrea în limba română, mujdei vine din francezã, de la mousse d’ail (spumã de usturoi; ai noștri scriu în DEX că vine de la must de ai; francezii simpli îi zic acum sauce - sos).
Noi zicem în DEX că ai, usturoi, vine din latinescul alium, cu toate că parcă mai iute ar veni din franțuzescul ail, prin pierderea pe drum a lui „l”, sau din amândouă. Tradiţională pentru pivnița sau balconul oricărui român degustător de vin bun, damigeanã vine din franţuzescul damme-Jeanne, adicã tanti Ioana. În Spania i se zice damajuana, dar și în Argentina dama Juana, în timp ce englezii au fãcut-o demijohn, iar vestul sãlbatic a transformat-o în jimmyjohn (ai noștri scriu în DEX că vine de la cuvântul italian damigiana). Iubitorii de daci și de tărâmul geto-pontic nu zic nimic!” Vom scrie și noi separat despre damigeana asta...
Să fiți iubiți!
(Puteți citi postarea și AICI)
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
-->
Comentarii
Mulțumesc de trecere!
Scriu de la petrecere
Unde suntem 23
Cu fripturi, vin și mujdei...
Respect!
Vânzătorul de usturoi şi ceapă - Stephane Mallarme
Usturoiul anulează
Vizita de vrei acasă.
Elegia-n plans stă trează
Dacă-o ceapă sparg duioasă.
Ce grozav i-acest căţel.
Muşcă rău şi-i iute tare.
La un loc mai mulţi legaţi,
Fac o căpăţână mare.
Mama mea îmi spune mie,
Iar eu vreau să ştiţi şi voi,
Gripa de nu vreţi să vie,
Să mâncaţi mult… usturoi.
(ghicitoare de Emilia Pligaru)
... şi o istorioră amuzantă, legată tot de usturoi şi ale sale (căpăţâni de usturoi):
Undeva, la un bloc muncitoresc (era pe vrema aia, ştiută de unii dintre noi), o mamă ăşi trimite fetiţa de vreo 7 anişori să ceară de la o vecină o căpăţână de usturoi. Bucuroasă că poate fi de folos fetiţa noastră sună la uşa vecinei şi mândră îi spune:
- Doamna Ionescu, m-a trimis mama şi vă roagă să-i daţi o căpăţână de vulpe(!!!)...
Ai, ai, ai, ai!... (joc de cuvinte!) - sincer asta voiam să comentez acum 2 zile!