Jocuri toponimice - Mariupol

 

          Jocuri toponimice - Mariupol

          Geografie lingvistică (Jurnal de război)

 

          (postarea precedentă)

 

Mariupol

 

          Moto: „Războiul este treaba barbarilor.” (Napoleon Bonaparte)

 

          Probleme mari au apărut cu invazia rușilor în Ucraina, acum străduindu-se să ocupe orașul Mariupol, conform planului despre care am tot scris (http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-invazie-posibil, cu titlul „Jocuri de cuvinte – invazie posibilă”).

          Mariupol (în ucraineană Маріуполь, în rusă Мариу́поль) este un oraș din regiunea Donețk, Ucraina, regiune despre care am scris (vezi la web http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-toponime-donetsk-i-lugansk, cu titlul „Jocuri de toponime – Donetsk și Lugansk”). Orașul este situat pe malul Mării Azov, despre care am scris (vezi la adresa din internet (http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-azov, în „Jocuri toponimice - Azov”) . Dispune de port comercial, gară, aeroport.

 

10368274893?profile=RESIZE_710x

Orașul Mariupol în Ucraina

 

          Etimologia toponimului este de la numele grecesc antic al localității, Marionpolis - Μαριούπολις, derivat din Marion - Μαριού, nume, + polis – πολις, „cetate, oraș”. Polis – πολις este moștenit din proto-elenicul *ptólis, acesta din proto-indo-europeanul *tpólHis, derivat din *tpelH-. Forma timpurie ptólis - πτόλις arată metateza tp > pt. Cuvântul este înrudit cu sanscritul pura - पुर, „oraș” și lituanianul pilis, „fortăreață”.

          Este cel mai mare oraș de pe țărmul Mării Azov, la vărsarea râurilor Kal`mius - Кальмиус și Kal`chik – Кальчик. La 1 ianuarie 2021, orașul avea 431.859 locuitori, metropola, cu câteva localități aparținătoare având 457.439 locuitori. Ca importanță, orașul intră în primele 10 localități importante ale Ucrainei.

 

10368288259?profile=RESIZE_710x

Mariupol, cel mai mare port din Marea Azov

 

          Avea orașul câteva camere conectate la rețeaua web în timp real (Web-Камеры Мариуполя, История и культура Мариуполя), dar cu invazia asta s-au deconectat!

          Cu secole în urmă, aici a fost creată localitatea Adamaha - Адамаха (cetate a cazacilor zaporojeni). A devenit oraș în secolul al XVI-lea, cu numele (oiconimul) Adil` Girej - Адиль Гирей, în anul 1577, pe locul actual sau în apropiere, fiind marcat pe portolanele vest-europene. La vest de actualul Mariupol a fost fondată cetatea Bali-Saray – Балы-Сарай, importantă pe timpul Hanatului Crimeei.

          Acest oraș-cetate (în tradiția slavă Belosaray – Белосарай, „Palatul alb, Castelul alb”), saraiul sau seraiul era un palat al demnitarilor turci, dând numele părții de coastă din nordul Mării Azov. După unii Bali-Saray ar fi fost situat la gura râului Kalmius, adică pe locul actualului oraș Mariupol.

          Orașul a fost reconstruit în 1778, iar în 1779 i s-a dat numele Mariupol. În 1780, grecii ortodocși care au fost expulzați din Hanatul Crimeei în 1778, s-au stabilit în Mariupol și în împrejurimile sale. Vremea s-a vremuit, Mariupol a suferit distrugeri semnificative în timpul Războiului Crimeii din 1853-1856.

          Comerțul maritim a fost suspendat și atunci, ca acum, în 2022, din cauza ostilităților. În primăvara anului 1855, escadrila anglo-franceză a intrat în Marea Azov. Pe 24 mai, sub acoperirea artileriei navale, la Mariupol a avut loc o debarcare inamică, care a distrus depozitele din port, a ars mai multe case din oraș. Vedeți că istoria se repetă?

          Construcția căii ferate în 1882, lega orașul-port de Donbas și de alte centre economice ale țării. Cărbunele din Donețk era exportat prin portul Mariupol de la gura râului Kalmius. A fost necesară construirea unui nou port comercial Mariupol, care a fost realizat în anii 1886-1889. În oraș au fost deschise consulate și agenții consulare ale Greciei, Italiei, Austro-Ungariei, Turciei, Belgiei, Germaniei, Marii Britanii.

          Economia s-a dezvoltat prin construirea uzinelor metalurgice, care și acum realizează produse complexe, uzinelor de mașini agricole, fabricilor de prelucrare a produselor agricole, uzinelor de automobile. În timpul URSS aici era o flotilă a flotei ruse a Mării Negre. Istoria și-a urmat cursul.

          Ucraina a devenit independentă, orașul a trecut la economis de piață. În ultimii ani, în cadrul descentralizării administrative, bugetul orașului a primit o creștere semnificativă, datorită căreia se realiza reconstrucția părții centrale a orașului, dar care acum s-a cam dus naibii cu distrugerile din cauza invaziei ruse, botezată de ruși „operație specială”...

          Orașul, centrul metalurgiei și construcțiilor de mașini din Ucraina, pe locul 10 între orașele țării, ca număr de locuitori, cu un port comercial important, nu mai poate desfășura o activitate economică normală din cauza războiului.

 

 

          Istorie recentă

 

          Moto: „Războiul este unealta finală a politicii.” (Buckminster Fuller)

 

          Pe 27 martie, după o lună și două zile de la invazie, orașul era distrus peste 90%, probabil din răzbunare. Acum continuă distrugerea. De fapt rușii vor cale liberă din Crimeea spre cele două republici din Dombas declarate independente. Au avut loc multe confruntări în Mariupol. În aprilie-mai 2014, Mariupol a fost implicat într-o criză politică în întregime ucraineană.

          În aprilie 2014, ca urmare a conflictului armat din estul Ucrainei, autoproclamata Republică Populară Donețk a preluat controlul orașului. După evenimentele din 9 mai 2014, toate agențiile din subordinea guvernului ucrainean au fost retrase din oraș. Pe 25 mai 2014, în oraș au avut loc alegerile prezidențiale din Ucraina. În ciuda prezenței reduse la vot, alegerile au fost recunoscut ca valabile.

          Asta după ce pe 13 aprilie, la Mariupol, în fața clădirii consiliului municipal a avut loc un miting al susținătorilor federalizării Ucrainei, care a adunat aproximativ 1.000 de oameni. Drept urmare, susținătorii R. P. Dombas (RPD) au proclamat puterea în oraș. În aprilie-mai, în oraș au avut loc în mod repetat confruntări între forțele de securitate care reprezentau autoritățile ucrainene și susținătorii RPD.

          Confruntarea de la Mariupol a atins apogeul în noaptea de 16 spre 17 aprilie 2014, când suporterii RPD au încercat să asalteze o unitate militară a armatei ucrainene situată în raza orașului. Pe 13 iunie 2014, soldații forțelor armate ale Ucrainei, batalioanele de voluntari și Garda Națională a Ucrainei au recăpătat controlul guvernului ucrainean asupra orașului. Păi uită asta rușii?

          În cursul ostilităților, pe 13 iunie, armata ucraineană a readus orașul sub controlul ucrainean, un rol deosebit avându-l noul batalion Azov, despre care noi am scris (vezi „Jocuri toponimice – Azov”, la adresa web http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-azov). Batalionul a fost transformat în regiment și acum luptă.

          După lichidarea formațiunilor autoproclamatei RPD, prin decret al președintelui Ucrainei Petro Poroșenko, autoritățile regionale au fost transferate temporar la Mariupol, iar până la 11 octombrie 2014, orașul a fost centrul regional al regiunii ucrainene Donețk.

          Oficial, autoritățile civile din regiunea Donețk au fost transferate abia pe 13 octombrie 2014. De atunci, administrația regională de stat Donețk este situată în Kramatorsk, care a devenit centrul temporar al regiunii Donețk, iar structurile de putere ale regiunii rămân în Mariupol. Acum înțelegeți ura rușilor.

 

 

 

 

          Mariupolul în plin război

 

          Moto: „Războiul este ştiinţa distrugerii.” (John Abbott)

 

          Nu urmărim desfășurarea luptelor, lăsând „chestia” analistului „cât pe ce militar” Radu Tudor și alor lui, noi arătând patru motive principale pentru care preluarea orașului-port ar fi o victorie strategică importantă pentru Rusia, chiar înainte de parada de la Moscova de ziua victoriei, 9 mai, și o lovitură groaznică pentru Ucraina.

          1. Primul ar fi obținerea unui coridor terestru securizat între Crimeea și Donbas. Din punct de vedere geografic, orașul Mariupol ocupă doar o zonă infimă pe hartă, dar acum stă cu obstinație în calea forțelor ruse care au atacat dinspre sud, din peninsula Crimeea și se străduiesc să facă joncțiunea cu forțele ce au intrat în Dombas și aliații separatiști ucraineni din autoproclamata republică Donbas. Așadar, capturarea Mariupolului este vitală pentru efortul de război al Rusiei.

          Rusia ar ajunge să dețină controlul deplin a peste 80% din coasta Mării Negre a Ucrainei, întrerupându-i comerțul maritim și izolându-l și mai mult de lume. Rezistând împotriva forțelor invadatoare în ultimele săptămâni, apărătorii ucraineni au reușit să rețină în contact un număr mare de unități rusești.

          Eșecul Rusiei de a captura rapid orașul i-a făcut pe comandanții ruși să recurgă în secolul al XXI-lea la o versiune tactică de asediu medieval. Au lovit Mariupolul cu ​​artilerie și cu rachete, distrugând peste 90% din oraș. Se trăiește ca în evul mediu, fără acces la electricitate, încălzire, apă proaspătă, alimente și medicamente, o catastrofă umanitară.

          Occidentalii prezintă imagini preluate cu drone ale distrugerilor provocate de război (vezi https://www.bbc.com/news/av/world-europe-60800581, adică Drone footage shows Mariupol devastation, „Imaginile cu drona arată devastarea Mariupolului”).

          Atacatorii și apărătorii se acuză reciproc. Moscova învinovățește Ucraina că a refuzat să predea orașul la ziua și ora cerută de ruși. Să fi murit oameni doar de gloanțele și schijele provenite de la ruși? Oare ucrainenii nu trag cu piesele de artilerie, cu tunurile și mitralierele tancurilor dispuse în apărare? Să nu fi murit ucraineni de mine plantate de apărători? Complicată diferențiere!

          Ucraina a promis că va apăra orașul până la ultimul soldat. Se poate ajunge la asta, cum au ajuns infanteriștii marini fără muniție. Trupele ruse înaintează încet în centru și, în absența oricărui fel de acord de pace viabil, este probabil ca Rusia să-și intensifice bombardamentele, nefăcând nici ei vreo distincție între apărătorii înarmați și populația civilă asediată, care numără încă, după unii peste 200.000, după ații cam 150.000 de persoane, că li s-a blocat retragerea.

          Dacă Rusia, nu se știe când, preia controlul deplin al Mariupolului, aproape 6.000 de soldați, organizați în grupuri tactice de batalion de 1.000 de oameni, ar fi dislocați să întărească alte fronturi rusești din jurul Ucrainei, de exemplu în Dombas, poate și spre vest, spre Odesa, mai puțin probabil, care ar fi ultima ieșire majoră rămasă a Ucrainei în Marea Neagră. Eu unul sunt pesimist că ar putea ajunge la gurile Dunării, în coasta noastră.

 

10368371464?profile=RESIZE_710x

Direcții ulterioare de acțiune (Tracking the Russian invasion)

          2. Un al doilea motiv ar fi sugrumarea economiei Ucrainei. Mariupol a fost de multă vreme un port strategic mportant la Marea Azov. Are dane adânci, fiind un centru cheie de export pentru oțelul, cărbunele și porumbul Ucrainei care merg către clienții din Orientul Mijlociu, din vecinătatea Mării Negre, inclusiv România, și nu numai.

          De opt ani încoace, de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014, orașul a fost prins inconfortabil între forțele ruse din peninsulă și separatiștii pro-ruși din republicile separatiste autodeclarate Donețk și Luhansk.

          3. Un al treilea motiv ar fi oportunitatea unei propagande pro-ruse în favoarea a ceea ce rușii au numit „denazificare”, cu referire la batalionul Azov (vezi http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-azov, în „Jocuri toponimice – Azov”). Pare-se că acum s-a transformat chiar în Brigada Azov. Presa publică știrea că sunt chiar și 20.000 de militari străini voluntari în armata ucraineană, dar care probabil nu se duc în Mariupol.

          Am cam văzut cum prezintă ucrainenii propagandistic prizonierii ruși. Muică, ce propagandă ar face rușii dacă ar captura niscaiva prizonieri din brigada asta „neo-nazistă”! Circul ar fi complet.

          4. Un al patrulea motiv al reușitei cuceririi orașului-port ar fi creșterea moralului militarilor ruși, care dintr-o aplicație s-au trezit în plin război. Deținerea Mariupolului ar fi semnificativă din punct de vedere psihologic pentru ambele părți. Rușii ce-l cuceresc s-ar lăuda cu victoria, ar arăta populației că nu se joacă cu soarta fostei URSS. Că mulți ruși, ca și Putin, văd coasta Mării Negre a Ucrainei ca aparținând a ceva numit Novorossiya (Noua Rusie), ținuturi rusești care datează din imperiul secolului al XVIII-lea, despre care noi am scris (vezi http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ucraina , în „Jocuri de cuvinte – Ucraina”).

          Pentru ucraineni, pierderea Mariupolului ar fi o lovitură grea, atât militar și economic, dar mai ales moral. Unii vor trage concluzia că cu tot sprijinul occidental, lupta cu rușii e în zadar. Totul combinat cu nevoia de energie, de gaz și de petrol a unor țări europene nu se știe la ce ar duce, poate la descurajare. Dar actorul vrea război mondial. Oare se știe ce gândesc real ucrainenii de etnie rusă din Mariupol? Grea problemă!

          Se spune că pe 11 aprilie 2022 pușcașii marini ucraineni din Mariupol și-au luat rămas bun. Alături de Brigada Azov (vezi la adresa http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-azov, articolul Jocuri toponimice – Azov”) au luptat până la ultimul cartuș și vor sta pe poziții până la ultimul om împotriva ocupantului rus.

          Pare o poveste siropoasă, într-un film ieftin cu super eroi. Ei cred că este sacrificiul suprem, după peste 50 de zile de război împotriva unei armate tot slave. Unii vor ca slavii să se măcelărească între ei, că doar zicea un senator american că de fapt confruntarea este între două mari puteri, dar pe teritorii străine.

          Am mai scris că la americani există un Adam Bennett Schiff, avocat, autor și politician care servește ca reprezentant al SUA din 2001. Membru al Partidului Democrat, el a reprezentat cel de-al 28-lea district al congresului din California din 2013. Și gura păcătosului adevăr grăiește!


10368435061?profile=RESIZE_710xGura păcătosului adevăr grăiește!

 

          A declarat omul că războiul se va purta de fapt nu între Ucraina și Rusia, ci între SUA și Rusia, dar departe de frontierele americane, pe teritoriul Ucrainei.... Acum m-am cam prins...

Cei ce doresc pot descărca fișierul în format pdf de la adresa:

Jocuri%20toponimice%20-%20Mariupol.pdf

          Să vedem ce ne aduce viitorul. Să fiți iubiți!

 

          (continuare)

 

          NC

 


 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție
PEISAJ ESTIVALDoi demnitari și-un mogul,Savurându-și molcomi briza,Stau pe plajă, sfidând criza,Că…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), filiala Buzău, a luat ființă în anul 2017, ea fiind…
Acum 3 ore
Victor Bivolu a răspuns la discuția Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – PORTUL BRĂILA din Hobby-Club Cronopedia
Alte cărți poștale cu portul brăilean:
Acum 4 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi fluviale românești. Situat pe Dunăre, de la…
Acum 4 ore
Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 11 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 11 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) în Cronopediada grup
Acum 12 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PASSACAGLIA - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
 rime: criza / destul
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
rime: cavaler / orizontul
UNUI TĂNTĂLU
 
Se pretinde cavaler,
Dar e mai degrabă tontul,
Că îngust…
ieri
Mai Mult…
-->