JUCĂRIILE STRICATE
Cine n-a văzut un copil care jucându-se îşi face din zdrenţe o păpuşă, sau un tren din bucăţi de lemn, vine cineva, un om în toată firea şi dă cu piciorul acestor nevinovate jucării. Copilul îşi ridica privirea şi se uită cu mirare la intrusul care ii stricase jucăriile. Dar cel mare şi tare, nu realizează distrugerea universului creat de micuţ, şi îşi continuă maiestuos drumul considerând că a făcut o mare bravură. Învinsele jucării şi constructorul lor ad-hoc au rămas nemişcate într-o întrebare nevinovată; ce o fi avut omul ăsta cu noi?
De multe ori în viaţă se întâmplă ca unii dintre noi să le stricăm jucăriile altora, şi apoi să privim cu nepăsare la distrugerea pricinuită. Unii cred că numai ei ştiu, numai ei cunosc, şi au autoritatea morală de a distruge totul în faţa lor, fără reticenţe, fără menajamente, fără regrete. Aceştia sunt cinicii şi sadicii fără de sentimente, fără o credinţă în vreun lucru cât de cât sfânt. Nu poţi să-i cunoşti, fiindcă au faţa umană, dar sufletul lor e negru, precum cărbunele de Anina, unde şi-au dat viaţa oameni pentru ca noi să avem lumină şi căldură. Atunci când cu gânduri ascunse vrei să câştigi ceva mai mult pierzi. Nu strica jucăriile altora. Nu promite şi apoi nu mai da. Nu da niciodată şi apoi cere înapoi. Prin aceste gesturi şi purtări, nu faci altceva decât să-ţi încalci principii care de fapt nu le-ai avut. Să devii dintr-odată din binefăcător un om de nimic, un adevărat distrugător de suflete. Este cel mai trist lucru din lume, să oferi un cadou şi apoi să-l iei înapoi cu forţa sau prin alte mijloace dure.
Totuşi se întâmplă şi aşa ceva în viaţă.
-->
Comentarii