L-am pierdut pe Moș Crăciun?

Eram cinci când am plecat prin vecini la colindat.
O căciulă, cât o șură, înghițea ochi, nas și o gură
Strâmbă rău, de ger mușcată, până la genunchi căscată.
Vechi palton de-împrumut, greu, la poale descusut,
‘N jos de umeri mă trăgea; m-afundam ca o ghiulea
Sub ninsoarea ce cădea; mie, nici că îmi păsa.
Trenchea-flenchea umblam visând, când de cârd
M-am rătăcit; nu știu cum, nici nu știu când.


Și ningea, Doamne, ningea…cum bunica povestea:
Cât o poamă pădureață, cât un gălbenuș de rață
Cădeau fulgii, ca atunci, când bunicii erau prunci.
Prin zăpada afânată rătăcit umblam de ceată.
Traista goală flutura. Fugăream fulgii de nea
Iar cu limba afară scoasă din ninsoare lipicioasă
Ca din cozonac gustam. Doamne, câtă minte aveam!
Pentru ce-s plecat, uitasem. Lângă îngeri mă mutasem
Alb ca ei dar zgribulit; nu mai spun cât fericit!
Depărtat eram de case. Frigul se-aciuia prin oase.
Pui de om te-ai rătăcit, sau prin lume ai pornit?
M-a-ntrebat o stea din cer colindând cu Lerui ler.
Sub ninsoarea luminoasă mi-arăta drumul spre casă.

Poarta larg era deschisă. Ghem bunica, albă, ninsă,
M-aștepta îngândurată. Eu, cu mintea înghețată
Dar cu fața-mbujorată, am uitat că-s într-o gheată;
Și pășeam țanțoș, voios, cum se ține un cocoș.
-Dragul maici, s-a-noptat. Ai gătit de colindat?
Te-așteptam cu ceai fierbinte lângă toate cele sfinte.
Câți colaci ai adunat, mere, nuci, din colindat?!
-Drept să zic, n-am numărat - am mințit nerușinat-
Tare-am fost preocupat, cum mata m-ai învățat,
Să colind cât mai frumos; am stat tot cu ochii-n jos.
Când pe drum mă întorceam șapte lupi mă fugăreau.
Câinii noștri-s mititei, lupii, îți jur, mai mari ca ei,
Cam cât un vițel erau; și flămânzi… ce mai urlau…
Și-atunci, ca să scap de ei, lor le-am dat din colăcei.
Fugind banii i-am scăpat. Uite, buzunaru-i spart.
Îi găsesc la primăvara; când s-o dezgheța pe-afară.
Mă privești cam nu știu cum. L-am pierdut pe Moș Crăciun?!

-Ascultând aceste toate, cum să-ți spun eu, măi nepoate,
Cât ai fost la colindat șapte lupi, au tot urlat.
Nu ca ai noștri căței, cum îi știi, leșinați și mititei.
Nici viței abia-nțărcați nu erau, erau lupi adevărați;
I-am zărit de la fereastră, uriași cât junca noastră!
Și acum vreau ca să închei. Moșul, speriat de ei,
Prin noian făcând cărare și-a luat sacul în spinare
Și pe uliță în sus a fugit, cu capul sus. Și s-a tot dus.
Peste geamul înghețat un nas lung a desenat.
Asta am văzut târziu; altceva, sincer, nu știu.


-Dar, bunică…-Nici un dar. Nu vreau altă minciunică.
De când mama m-a făcut lupi în sat nu am văzut!
Hai, că-i noapte, treci în pat. Și mâine-i de colindat.
Până-n zi de Sânt Vasile; Așa-s pe-aici datinile.

Și, să mă învețe minte c-am mințit, n-am fost cuminte,
Iar de ea n-am ascultat, buna, cum s-a luminat,
Mi-a dat să fac rezumat și-apoi să-l trec pe curat
La povestea de la radio; știți voi, aia cu Pinocchio.

Veronica Șerban

(foto: sursa internet)

3783944210?profile=RESIZE_710xCrăciun fericit!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - dimineți rebele (cybersonet LXXV) în Cronopediada grup
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 17 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 18 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 19 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 20 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 22 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 23 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->