De teamă că va fi tunsă ca iarba
Cu lacrima sevei plânge pădurea;
În inima ei se simte securea
Când legea este făcută degeaba.
Se vede măcel prin văi şi aiurea
După ce”casapii” termină treaba
Şi profitorii îşi umple taraba,
Iar codrul răpus se pierde cu firea…
Savuros îi devorează cadavrul
Cu dinţii de fier uriaşa Lăcustă;
Ca pradă îi cade trunchiul şi ramul
Cu nelegiuită poftă îngustă.
Frunza şi scoarţa este topită,
Iar cenuşa rămasă…înghiţită.
Ioan Friciu, Sibiu 05.06.2016

Comentarii
Frumoase versuri! Din pacate ramanem fara paduri!