Atât de multe aş vrea să-ţi spun
Cuvintele îmi sunt prea slabe
Să poarte tot ce-n mine adun
La capătul nopţilor albe
Te port ascuns într-o chemare
Când primăvara-şi acordează
Viorile albastre-n zare
Şi-n ram culorile vibrează
În braţe o clipă de m-ai ţine
La piept ţi-aş poposi din insomnii
Clipele de pace mi-ar fi pline
Vibrând în vis celeste armonii
Ne e-ndreptarea spre apus
Zâmbet prins în umbră de flori
Un dor va rămâne mereu nespus
În gândul aromat de reci fiori.

Comentarii
Dorinţi şi nostalgii... !