Stau cărțile strâmbe pe raftul de sus
privind prin fereastra cu geamuri ovale
cum soarele trece din nou spre apus
cu razele-n ziduri ca niște pumnale.
Rămâne o clipă de strajă pe deal,
ascultă fanfara din vechea cazarmă,
soldații repetă un marș triumfal,
iar notele parcă sunt trase din armă.
Ajung în rafale sus la mansardă,
se-așează pe cărțile-n rafturi uitate,
bemolii stresați încep să mă ardă
cu doruri tardive de-acasă plecate.
Rămâne la urmă un dor mai rebel,
mă bântuie-ntruna cu gânduri haine,
aș vrea să-l alung sau să trec peste el
dar stă și-mi vorbește întruna de tine.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc dragi colegi de condei, Dorina Pop și Ioan Munteanu, pentru mesajele voastre de încurajare prietenești! Gânduri alese din partea mea!
Of, dorul nu trece.
Iubirea, nici ea -
Degeaba mă-mbăt cu apă rece,
Se pare că... nu mă mai vrea.