La porţile prin care mă deschid

Ţi-ai încrustat gândul
în cuvinte pe o cruce de piatră
să-şi sedimenteze înţelesul
în neliniştile zilnice,
peste îndoiala care mă macină
cum roade moara grăunţele
pe gura pietrei,
în dulcea făină de toate zilele
a pâinii.

Mă împrospătezi cu dragoste
Ca pe un trunchi ramurile,
arborii îmi cresc pe suflet
cu păsari cu tot.

La porţile prin care mă deschid
cetate izolată în munţi,
aştept să soseşti neştiută
acum în prag de crepuscul.

Pădureaă-i căzută cu frunze roşii
în inima de cleştar a lacului,
pe care alunecă o singură barcă,
barca scăpată din gânduri.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulţumesc, Elena pentru postarea ta deosebită şi pentru apreciere.

    o seară bună!

  • Cand padurea  isi deschide portile si te lasa sa vezi printre minunatiile create de Dumnezeu ,o minune creata de om pentru multumirea lui Dumnezeu .Superb poem!1939276491?profile=original
  • Mă bucură aprecierile tale Lenuş.

    Mult noroc!

  • Un poem foarte frumos.Felicitări!
Acest răspuns a fost șters.
-->