Îmi crestez în grindă deasupra porţii
semnele celeste ale trecerii
ştiute de Dumnezeu.
Crucea pe care o ducem în spate
e numai pe pământ,
dincolo suntem mai uşori ca fluturii,
suflete în raze de cristal.
Tu rămasă-n mine adopţi decalogul
la un mod de a fi
într-o lume în care se caută liniştea.
Timpul îmi pare legat la ochi,
ascultă Anotimpurile lui Vivaldi
fără nicio manifestare.
Sunetele se ondulează după clipe,
frumosul prinde culoarea trăirii,
din când în când ordinea se rupe
şi pleacă pe rând câte un om.
-->
Comentarii