Ah!...Lăcaş fericit al cetaţii cereşti! Zi strălucită a veşniciei, pe care noaptea n-o întunecă niciodată, ci adevărul prea înalt o luminează neîncetat cu razele sale! Zi neschimbată de bucurie şi de odihnă, pe care nimic n-o poate turbura! Ah !...Când va lumina această zi ruinele vremii şi a tot ce este trecător ?!
Pentru Sfinţi, ea luminează cu lumină nepieritoare, iar pentru noi, călătorii de pe pământ, abia o zărim în depărtare, ca printr-o oglindă !
Locuitorii cerului, cunosc bucuriile; dar fiii Evei, izgoniţi, se tânguie de amărăciunea şi povara acestei vieţi. Zilele sunt scurte şi rele, şi pline de suferinţă... Pe pământ, omul e întinat de păcate, plin de patimi, turburat de nevoi, împresurat de griji nenumărate, dus încolo şi încoace de curiozitate, amăgit de o mulţime de deşertăciuni, înconjurat de dureri, rupt de osteneală, înşelat de ispite, slăbit de plăceri şi chinuit de sărăcie.
Ah !... Când va veni sfârşitul acestor rele ?!... Când mă voi scăpa de robia cea grea a patimilor ? Când îmi voi aduce aminte şi mă voi bucura numai de Tine Doamne ? Când mă voi desface de toate legăturile şi voi fi cu adevărat slobod, scăpându-mă de suferinţele trupului şi ale sufletului ? Când voi avea linişte trainică, neschimbată, neturburată, pace în lăuntru şi în afară şi în toate părţile ?...
O !... Bunule Iisuse ! Când îmi va fi dat să Te văd şi să privesc Mărirea Împărăţiei Tale ? Când vei fi totul pentru mine ? Când voi fi împreună cu Tine în Împărăţia pe care ai pregătit-o din veci aleşilor Tăi ? Am fost părăsită, săracă şi izgonită în ţară streină, unde e răboi neîncetat şi nenumărate nenorociri.
Mângâie-mă Doamne, îndulceşte amărăciunea inimii mele, căci ea suspină după Tine cu tot focul doririlor ei. Toate mângâierile ce-mi dă lumea sunt numai greutăţi. Aş vrea să mă împreun întru totul cu Tine, dar nu Te pot înţelege. Aş vrea să mă leg de cele cereşti, dar patimile care nu le-am omorât încă, mă trag mereu spre pământ. Inima mea ar dorii să se ridice mai presus de toate, dar trupul mă aruncă tot mai jos, cu toate strădaniile mele. Aşa trăiesc eu totdeauna în luptă cu mine însumi şi singură îmi sunt povară, sufletul voind mereu să se ridice iar trupul să se coboare.
Ah !... Cât de mult sufăr înlăuntreul meu, când, gândind la lucrurile cereşti pe dată cele pământeşti se grămădesc în mintea mea, la vremea rugăciunii, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine şi nu abate mânia peste sluga Ta. Fulgeră cu strălucirea Ta, şi risipeşte poftele trupului, trimite săgeţile Tale şi pune pe fugă cugetele viclene.. Îndreptează către Tine simţurile mele ; fă-mă să uit simţurile lumeşti şi să arunc gândurile spurcate.
Trimite-mi ajutorul Tău, Veşnilule Adevăr ; ca nimic să nu mă atingă. Vino la mine dulceaţă cerească, şi toată necurăţia să fugă din naintea Ta..
Iartă-mă şi ai milă de mine, dacă uneori, la rugăciune, n-am fost cu gândul la Tine. Mărturisesc din adâncul inimii că gândurile-mi sunt împrăştiiate. De multe ori trupul îmi este într-o parte iar gândul în alta, sunt acolo unde e şi inima mea ; iar aceasta se gândeşte, de obicei, la cele ce-i sunt dragi. Ceea ce-îmi place din fire sau din obişnuinţă aceea se află în inima mea.
Pentru aceasta ai zis în inima mea, Tu Doamne « Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta »... Dacă iubesc cerul, gândesc de bunăvoie la lucrurile cereşti. Dacă iubesc lumea, mă bucur de bucuriile lumii şi mă întristez de durerea ei. Dacă mi-e drag trupul, adeseori voi cugeta la cele trupeşti. Dacă mi-e drag sufletul, mă voi bucura gândind la cele sufleteşti. Îmi place să ascult şi să vorbesc despre ce-mi sunt dragi, şi-mi aduc aminte totdeauna de acestea.
Ferice de omul care a gonit din inima sa, pentru Tine,, Doamne, orice iubire deşartă ; ferice de omul care se luptă împotriva firii sale, şi răstigneşte, prin râvna sufletului, poftele trupului, pentru ca să-Ţi aducă, din adâncul cugetului său, unde locuieşte pacea, o rugăciune curată ; ferice de cel care s-a deslipit de toate cele pământeşti, ca să se poată bucura cu cetele îngerilor.
"E ceva cu neputinţă la Mine ?!... Mă asemăn Eu, oare cu cei ce făgăduiesc şi nu împlinesc ?!... Unde este credinţa ta ? Fi hotărâtă şi neclintită, nu te lăsa, fi curajoasă, căci îţi voi trimite mângâiere cât de curând. Aşteaptă-Mă, aşteaptă-Mă, că voi veni şi Te voi mântui. Inima ta să nu se înfricoşeze, şi să nu se turbure ! Crezi în Mine şi ai nădejde în mila Mea... Când socoteşti că eşti departe de Mine, adeseori atunci Eu sunt foarte aproape de tine. Nu judeca lucrurile prea în grabă, nu te întrista de orice întâmplare, oricât de grea ar fi şi nu te tângui ca şi când ai pierdut orice nădede de scăpare. Când crezi că ai pierdut totul, atunci ai prilejul să dobândeşti mai mult. Ceea ce Ţi-am dat, pot să-Ţi iau înapoi şi iarăşi să-Ţi dau când voiesc.
Ceea ce îţi dau este al Meu, ceea ce-Ţi iau nu este al tău, căci de la Mine se pogoară tot binele şi tot darul desăvârşit. Orice-aş face cu tine, Eu rămân tot drept şi vrednic de laudă. Dimpotrivă, singura ta bucurie trebuie să fie că adeseori Te necăjesc : "Precum M-a iubit Tatăl, aşa vă iubesc şi Eu" : astfel am zis către ucenicii Mei când i-am trimis nu ca să guste dulceţile lumii, ci să rabde ocări, nu ca să se ospăteze, ci să munciască, nu pentru ca să se odihnească, ci pentru ca să aducă roade în răbdare.
-->
Comentarii