Lacrima ploii ce-a lovit
Plouă cu lacrimi
peste orașul înțepenit în mușamalizarea
minciunii.
Plouă cu noroi,
fără croi,
în convoi.
Plouă cu vânt,
spre pământ
până când
acoperișurile unei calități ucise
mor
într-o zi de toamnă.
Plouă cu tunete,
în spectacolul copacilor ascunși în iarbă.
Plouă, și plouă,
cu o duminică în care nevinovații
se transformă în furnici,
răpuse de indolența autorităților.
Plouă cu cifre:
8 morți, 67 de răniți...
Nu mai plouă!? Se numără copacii care plâng,
țiglele care mărșăluiesc pe trotuare,
se caută curent electric,
semnal la internet
și... recolta toamnei zbuciumată.
Lacrima ploii scormonește prin sertarele destinului
după soare,
iar omul numără silabele dezastrului.
În rest... cuvinte aprinse,
căci promisiunile
se sting până la următoarea bătaie de vânt.
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru semnul discret lăsat de domnii: Mihai Ștefan Arsene și Petru Plătică.
„Zbuciumul interior” despre care vorbești, dragă Aurelia, nu a fost de data aceasta sursa mea de inspirație. Dezastrul instalat în Timișoara în urma puternicei furtuni devastatoare din septembrie m-a determinat să... pun punctul pe i.
Îți mulțumesc pentru popas și apreciere.