De câte ori nostalgia începe să-mi șoptească,
Zorind pașii, spre satul copilăriei, mă scurg;
Să nu las toamna s-agreseze casa părintească
Ce mi-a devenit carte de-amintiri în amurg.
Se leagănă crepusculul pe ramuri de dud,
Tăcerea înflorește-n desfătarea revederii,
Stau în umbra liniștii și mi se pare c-aud
Lumina reflectându-se-n unduirile serii.
Nourii împovărați stau gata să plângă,
Patima roșie arde-n aceeaşi veche vatră,
Fantoma timpului parc-a trecut pe lângă
Și nu s-a atins de orologiul de piatră.
Dincolo de ferestruicile casei părintești,
Oglinda lacului m-ademenește cu-amintiri;
Într-o cromatică vie, cu nuanțe sufletești,
Imagini trecute mi-aduc suspine-n priviri.
Se-adâncesc sub sălcii dumbrăvile de stele,
Se-aprind în candela cristalelor de gheață,
Străluminând icoanele din amintirile mele
Păstrate-n suflet ca-ntr-o intimă fortăreață.
(Șesuri, Bacău, 2O16, 26 noiembrie)
-->
Comentarii
Mulțumesc, FLORENTINA, pentru apreviere!
Succes în viață și clipe minunate alături de cei dragI!
Mulțumesc, AURELIA, pentru atenție și aprecieri!
Weeend și sfârșit de an cu sănătate și împliniri pe toate planurile!
Interesante ,,comentarii”, domnule MUNTEAN! Mulțumesc! Weekend împlinit și un sfârșit de an plin de satisfacții!
Cu prietenie,
C. A.
Mulțumesc, DORINA! O zi plină de satisfacții!
Semn de lectură.