Magnolia în parcuri este înflorită,
Dar pentru cine? Cine să o vadă?
Ea n-are cui a-și etala splendoarea,
Căci oameni nu-s țipenie pe stradă…
Mulțimi de păsări ciripesc în ramuri,
Dar cine să le-asculte simfonia?
Avem demult “ferestrele închise“
Că peste omenire trece Pandemia!
Așteaptă a ne desfăta nouă privirea
Covorul ierbii crude-n pajiști înflorite,
Dar visul se-mplinește doar atunci
Când n-or mai fi “ ferestre zăbrelite.“
Ne-am depărtat…, dar am speranța
Să nu apară-n societate-nstrăinarea,
S-avem puternică voința să luptăm,
Ca sănătoși să fim și să păstrăm răbdarea!
Ce azi în lume se întâmplă e o “lecție divină”,
Din care învățăm să fim onești, mai buni!
Nimic nu va mai mai fi la fel ca înainte,
Divinul va trimite nevăzutele minuni!
Ioan Friciu 30.03.2020
-->
Comentarii
Frumoase versuri!