legendă
Ana plânge printre ziduri,
Ne cuprinde pe toți ura,
Când Manole îi ia viața,
Se cutremură natura.
Tremură mistria-n dește,
Mare semn de întrebare,
Că Manole o iubește
Și n-ar vrea ca s-o omoare.
Urcă zidul, strigă Ana,
Viața ei se stinge-ncet,
Sufletul își strigă rana,
Printre ramuri de nucet.
Culcă-te-n icoană, Ană,
Peste ochiul princiar,
Dormi pe scutec de icoană
Acolo lângă altar.
Meșterii lucrează-ntruna,
Îi dau zor ca să termine,
Peste deal răsare luna,
Iată, domnitorul vine.
Vreau să nu mai fie alta
Ca această mănăstire,
Zice vodă, trântind poarta.
Ana strigă din zidire…
Și-a văzut lăcașul sfânt,
Vodă cere să-i omoare,
Și le-a pregătit mormânt,
fără schele, doar să zboare.
Și-a visat Manole sfântul,
Când sărea să-și taie cale
Că-i va fi pe veci mormântul,
O fântână -acolo-n vale.
Și-au căzut și au murit,
Doar Manole și-a luat zborul,
Și-a căzut în infinit,
Din mormânt, țâșnind izvorul.
duminică, 27 mai 2012
-->
Comentarii