Lesbiană în zori
-Aici la noi s-agaţă harta-n cui, râde Tatiana, venită cu un platou de păstrăvi prăjiţi .
Suntem în nordul ţării, în vizită la un coleg de facultate de-al soţului. Am luat şi copiii cu noi, Ionuţ - 9 ani, Ilenuţa - îţi arată 3 degeţele şi dacă nu pricepi îţi şi spune tlei ! Ne muncim toţi din răsputeri să dovedim peştele .
-Lasă drăcoaica aia în pace …ce tot fugi după ea? mă apostrofează Carmen aşezată în capul mesei. Fetiţa n-are stare să stea pe scaun, ţopăie de ici colo şi eu după ea cu bucăţica de peşte, înfiptă în mămăliguţa galbenă ca soarele, trecută prin usturoiul amestecat cu smântână şi zeamă de lămâie.
-Drăcoaică ? care drăcoaică?
-Iart-o, nu ştie ce spune …Carmen, ţi-ai luat tratamentul azi?
-Nu ştiu, dacă mi l-a dat mama, l-am luat, dacă nu, nu! sunt schizofrenică, aşa vorbesc eu …ce beţi ?
-Bere gulerată, îi răspunde al meu, serveşte!
Până să-i spună Tatiana că n-are voie alcool, a şi suflecat o halbă!
-Schizofrenia e un grup de tulburări; eu m-am fericit cu ele! văd ce nu vede nimeni, aud voci , emoţii n-am …am avut emoţii după Ahmed, nu mai am .
-Lasă istoria că ei n-au venit s-asculte poveştile tale! şi cafea şi bere şi cola? la noapte ce faci …poate iar umbli după bărbaţi, dacă nu te linişteşti ajungi la Socola! îi spune gazda Costel, fără însă a face un gest. Carmen îşi mai pune o bere .
-E verişoara noastră, a intrat la medicină, s-a iubit cu un arab, s-au despărţit şi uite-o acum : schizofrenică!
Înaltă, spătoasă, bine clădită, ca femeile de la munte, Carmen pare de vârsta mea, 32 de ani. Nu-i urâtă deloc! faţa rozie, încadrată de buclele castanii, ochii verzi albaştri ; ne aduce lămuriri suplimentare :
-E o boală cronică a creierului, trebuie tratament toată viaţa; la băieţi simptomele apar în adolescenţă, la noi după 20 sau chiar 30 de ani; eu aveam 22, am învăţat şi la facultate despre ea.
Probabil se vede mirarea pe faţa mea.
-Vorbeşte singurică despre boala ei, despre simptome, uită tot după asta, mâine nu mai ştie ce-a făcut ; uite, papanaşi cu dulceaţă de afine şi clătite cu ciocolată , serviţi! intervine Tatiana.
Băieţii îşi iau lada cu bere şi se retrag în casă :
-Mergem în bibliotecă!
Ne învăluie amurgul:
-Carmen, nu pleci acasă, e târziu …să nu se sperie mama ; ştii au fost învăţători ca tine, părinţii ei! spune Tatiana .
N-am timp să simt duioşia faţă de învăţătorii-pensionari ; Carmen ia furculiţa cu care-a mâncat soţul meu, făcând-o suzetă! apoi linge gura halbei, a paharului cu apă, a ceştii de cafea-tot ale lui!
-Nu te superi, nu? voiam să văd ce gust are .
În spatele casei, pe la vreo 300 de metri, toarce un pârâiaş, apoi muntele abrupt zici că-i crescut din pârâu! Mă bucur de privelişte, de muzica ei în surdină, de aerul de munte, de plecarea lui Carmen, de copii; Ionuţ dăscăleşte fetiţa cu privire la viaţa şerpilor.
-Şerpi! altceva n-ai ce să-i povesteşti? îi strig eu .
-Aici trebuie să fie, vin de pe munte, da nu-s veninoşi , dacă-i laşi în pace te lasă şi ei pe tine!
Fetiţa îşi zdruncină creţii din cap, semn că-i întru totul de acord cu el .
Ne culcăm, eu cu soţul obosit pulbere de la bibliotecă! şi fetiţa între noi, iar Ionuţ în alt dormitor. Nu mă prinde somnul; casă străină, pat străin, o văd pe Carmen şarpe cu clopoţei la gâtul bărbatului meu!
Se mijesc zorii reci, puiul meu cald, mă lipesc de el, adorm . Aud ca prin vis :
-Mă duc afară, la toaletă .
O nelinişte mă trezeşte: doi ochi verzi-albaştri mă privesc; palma trandafirie, cărnoasă, lată e pe gâtul fetiţei . Ştiţi cum arată gâtul unui copil de 3 ani? zici că-i tulpina unui ghiocel! un pic şi s-a frânt!
Privirea-i este de porţelan, parcă ar fi ochii unui bibelou, sticloşi! Se spune că oamenii obişnuiţi folosesc doar o mică parte din creier, eu atunci l-am folosit pe tot! Clipesc leneş, zâmbesc, îmi aud bătăile inimii, ridic uşor capul:
-Vrei să facem dragoste? nu mă opresc din mişcare, doar că mă ridic cu încetinitorul ; îmi apropii capul de al ei … un pupic …încă unul, simt soarele despuiat, fără raze - un ochi uriaş ce mă priveşte, aud suflul copilei-un greieraş . O privesc pe Carmen în ochi cu o dorinţă infinit mai mare decât cea din prima mea noapte de dragoste, nicio clipă nu mi-am oprit mişcarea, îmi pun piciorul gol peste al ei, îi dezvelesc lasciv un sân - e în cămaşă de noapte !- mă îmbrăţişează.
-Aici se odihneşte robul Tău, Doamne, care n-ar fi murit de inimă, în floarea vârstei dacă nu-şi găsea femeia călare, înşelându-l cu alta! bodogăneşte robul meu, acasă, în liniştea dormitorului conjugal; că ai să mori de mâna mea, nenorocitule, cap sec cu minte scurtă care eşti, de m-ai dus la mama ciorilor, cu harta ta în cui, cu tot, şi m-ai lăsat singură cu copil mic şi cu nebuna în pat! completez eu armonia . Amin!
-->
Comentarii
Gabriela, scrierile tale ma fascineaza ca de obicei si uite, te-am gasit si aici!
Felicitari!
-ma limitez doar la partea teoretica, mi-e ca ma pune barbatu sa-mi fac parastasele de vie, singura, singurica , de trec sa-i zicem granita
frumoase tablourile, expresive, imi trimite gandurile prea departe
multumesc de lectura si dialog!
o saptamana pe plac!
Lecturat cu plăcere
multumesc
numai bine! ne mai vedem/auzim/citim!
O scriere superba...Felicitari!
Esti fantastica! Felicitari!