A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta cu toate că avea bani mulţi, casă frumoasă şi curată, mulţi servitori, etc.
Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simţea milă faţă de ei în inima sa, şi îşi spunea, ce grea trebuia să fie viaţa de sclav… El se bucura zi şi noapte de libertatea sa, de banii săi…. chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, mânca mâncărurile cele mai alese.
Aşa îşi trăia el viaţa, în vreme ce servitorii lui duceau o viaţă grea… locuiau în case modeste, sărăcăcioase… zi şi noapte trebuiau să lucreze… aveau legi de-ale lor, un stil al lor de viaţă ce omului nostru i se părea greu de suportat, dar cu toate acestea, pe chipurile lor se întrezarea mai mereu un zâmbet.
Odată, la o petrecere, omul nostru s-a întâlnit cu un vechi prieten. Şi acel prieten, s-a uitat în ochii săi, şi l-a întrebat:
- Amice, care-i rostul vieţii tale?
Şi omul nostru nu a ştiut ce să îi răspundă…
Pe zi ce trece, aceste cuvinte îi răsunau tot mai des în minte… care era rostul vieţii sale…avea de toate, şi totuşi îi lipsea ceva. Nu reuşea să îşi dea seama ce îi lipseşte, şi astfel s-a dus să caute un sihastru, şi să îi caute povaţa.
A urcat din greu pe drumuri şi pe cărări rar bătute, prin hăţişuri întunecate, prin poieni pline de lumină, şi pe costişe abrupte şi îngheţate, unde fiece pas te putea duce jos în hău. Şi în final, a ajuns la grota unde locuia sihastrul…. A intrat înăuntru, s-a aşezat în faţa ascetului, şi l-a întrebat aşa:
- Ce îmi lipseşte mie, părinte?
Sihastrul s-a uitat în ochii săi, şi i-a spus:
- Îţi lipseşte un Stăpân…
...fara STĂPÂN ,viata tuturor e fara rost, iar cand acel '' stapan'' ne-a si dovedit ca merita ca il iubim ,cu atat mai mult !
-->
Comentarii
Despre libertate
Ne cunoaștem de mult însă nu ne-am mai întâlnit de treizeci de ani... Nu știu ce m-a făcut să iau aminte la chipul lui cumplit de îmbătrânit până ce m-a recunoscut...
- Dar ce faci... l-am întrebat mai curând jenat
- Păi ști și tu... când afară, când la beci... acuș vine iarna...
Știind că nu e dobitoc m-am mirat... Avusese o problemă cu legea dintr-o trăznaie adolescentină, când în gașcă dăduseră iama într-un câmp de lalele și fuseseră prinși, dintre toți el și cu încă unul căzuseră de fazan făcînd șase luni de pușcărie comunistă... Ridicol ve-ți spune... dar vremurile erau cretine și încă mai au rădăcini ascunse care ies la iveală pe unde nu te aștepți...
- Odată intrat nu-ți mai poți reveni... Ești aruncat de colo colo, iar de muncit mai bine decât cu ziua ori la negru nici o șansă... Am avut și ghinionul că s-au prăpădit ai mei devreme și la nici douăzecișicinci de ani am rămas pe picioarele mele, iar cu tinicheaua de coadă te scuipă toți... Până am înțeles că singura mea șansă e înăuntru... Mai ales iarna... Când se apropie fac o nefăcută și mă bagă iar... Acolo mă simt bine dar îmbătrânesc și mi-e din ce în ce mai greu liber, fără prieteni ori un acoperiș... Mă tot gândesc cum s-o scot la capăt... Doar să omor pe cineva dar... Ști și tu...
- Atât de greu e să te adaptezi...
- Nu e vorba de adaptare... Lumea de acum e lipsită de sens... Înăuntru sânt prizonier dar printre oameni, afară oamenii nu mai contează, doar banii... Eu acolo n-am grija zilei de mâine care v-a semăna ca două picâturi de apă cu cea de azi... Voi sânteți prizonierul banilor și fără ei nu puteți face un pas mai departe, în două săptămâni ați fi morți.
- Totuși n-aș putea să îndur să am atâtea reguli și atâția stăpâni... Bașca dorul de iarbă verde...
- Cu iarba e mai greu însă și ea, ști bine că are un preț pe care nu ți-l permiți întodeauna iar cu restul e mult mai simplu, stăpânii mei respectă întodeauna regulile pe când ai tăi niciodată... Sânt de acord că ai nevoie de curaj pentru a fi liber, închis între patru pereți mintea mea e complet liberă pe când a ta niciodată, apasată fiind de grija zilei care va urma și despre care nu ști nimic...
- Ai dreptate pe de-o parte, îi răspund... dar nici tu, nici eu nu sântem cu adevărat liberi... Îți trebuie cu adevărat curaj ca să fi liber dar îți mai trebuie și altceva...
- Un scop?... Dar atunci devi un sclav al propriei dorințe...
- Nu... devi propriul tău prizonier și crede-mă... nu cunosc pe altcineva mai potrivit să-mi fie stăpân..
- Te-am recunoscut de cum te-am văzut, mi-a replicat înainte de a pleca, dar mi-a fost jenă crezînd că mă vei judeca... Sti de ce te-am recunoscut?... Pentru că ai rămas la fel, ai același aer.. Nu te-ai maturizat deloc...